Am privit cu îngrijorare introducerea obligativității respectării salariului minim în Germania, nu doar pentru costurile suplimentare pe care le presupune, ci și din cauza procedurilor birocratice pe care le implică. Apoi a urmat Franța… și este posibil ca numărul țărilor care impun respectarea salariului minim pentru șoferii străini, pe perioada în care lucrează pe teritoriul lor, să crească.
Cum ar arăta profitabilitatea unei companii de transport internațional, dacă toate țările Uniunii Europene ar impune respectarea salariului minim?
Chiar dacă s-ar întâmpla așa ceva, ar fi un proces de durată, ar fi timp pentru o minimă adaptare la noile condiții… sau nu!
Controlul efectuat de către un inspectorat teritorial de muncă, în urmă cu câteva luni, la o firmă de transport românească aruncă în aer toate procedurile prin care șoferii de internațional sunt plătiți.
Procesul verbal este atât de șocant, încât am decis, pur și simplu, să îl citez. Iată ce îi solicită inspectorii de muncă respectivei societăți:
„Începând cu primirea prezentei, societatea va acorda (după caz, pe țări) salariaților proprii care lucrează în străinătate salariile minime definite în legislația și practica națională din țările membre ale Uniunii Europene, ale spațiului Economic European sau ale Confederației Elvețiene. Temei legal: art.7 alin. 2 din Legea nr. 344/2006 (modificată și completată prin OUG 28/2015).”
Parcă din nou am nimerit în alt film. La fel ca și în cazul impozitării diurnelor, descoperim deodată că tot ceea ce știam nu este corect.
Respectiva firmă de transport acordă șoferilor o diurnă de 40 de euro pe zi, însă inspectorii de muncă nu au considerat că această sumă poate fi luată în calcul pentru acoperirea salariului minim în țările tranzitate de șoferi, deoarece compania nu a putut face dovada că asigură șoferilor cazarea, transportul și masa. Sigur, în general masa nu este asigurată de către firmele de transport, dar transportul și cazarea… Șoferii merg cu camionul și dorm în camion, însă inspectorii de muncă au dorit o dovadă în acest sens, simpla declarație a reprezentanților firmei și practica general acceptată în piață nefiind suficiente.
Am apelat, bineînțeles, la avocați pentru a verifica dacă nu cumva îmi scapă ceva. Inițial, m-au liniștit – au spus că procesul verbal reprezintă o interpretare „ghidușă” a inspectorilor de muncă și nu respectă legislația națională. Totuși, se așteptau la un proces de durată, de 3-5 ani.
Bineînțeles, firma în cauză a contestat procesul verbal. Problema este că, în instanță, a pierdut, iar procesul a fost foarte scurt – câteva luni. Mai sunt căi de atac, însă situația a devenit îngrijorare.
O asemenea abordare a inspectoratelor de muncă poate crea ravagii în sectorul de transporturi românesc.
Firma controlată are vechime pe piață, o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro și a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani. Și-au făcut calculele… punerea în aplicare a solicitărilor inspectorilor de muncă este sinonimă cu ieșirea de pe piață.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
