Holleman – 20 de ani

Lider pe piața transporturilor agabaritice în România și în Europa de Est. O companie din a cărei viziune nu lipsește cuvântul „pasiune”, care, în final, se regăsește în fiecare detaliu. O afacere construită în jurul directorului general, George Niță, care, o dată cu marcarea a 20 de ani a firmei, a aniversat 50 de ani.

Este apogeul meu ca firmă și ca persoană. Așteptăm să vedem ce urmează. Recunoștea George Niță, cu ocazia petrecerii de aniversare, amintindu-și de începuturile activității sale în cadrul Holleman. „După o colaborare pe segmentul de logistică, am fost invitat de reprezentanții Holleman în Olanda. Am luat masa împreună și m-au întrebat ce salariu am.

Pe atunci salariul meu reprezenta echivalentul a 150 de dolari și era unul bun. Le-am spus, însă, că remunerația mea este de 250 de dolari. Au râs, afirmând că este o sumă pe care o cheltuiesc la o masă și mi-au propus să lucrăm în România pentru același salariu. Am acceptat și am început cu un singur camion. Am avut alături de mine persoane care m-au ajutat încă de la început, soția mea jucând un rol foarte important.

Apoi, am crescut, am deschis ușile clienților, am explicat ce putem face și am încercat să nu dezamăgim.” De altfel, o parte dintre primii șoferi de la Holleman se aflau la petrecerea de aniversare a împlinirii a 20 de ani de prezență în România. La fel și vechi angajați din zona administrativă.

O companie care are la bază o MISIUNE, o VIZIUNE dar și VALORI care, alături de codul de conduită, i-au așezat dezvoltarea pe un făgaș clar, abordând corect provocările fiecărei perioade.

„De-a lungul timpului, am investit gradual, mai ales după 2004 și după mutarea firmei în sediul actual, de pe Șoseaua de Centură din Sudul Bucureștiului. Dacă, în primii 10 ani de la înființare, provocările țineau, în special, de atragerea unui număr mai mare de clienți, de învățarea folosirii trailerelor și a altor echipamente pentru transportul mărfurilor foarte grele, sau de extinderea firmei în jurul României, în următorii 10 ani, primordiale au devenit menținerea poziției de lider, obținerea de proiecte cât mai complexe, în regim combinat, rutier și naval, dar și stabilizarea șoferilor în cadrul companiei”, a arătat George Niță.

Un traseu pe aproape un sfert de secol…

1997 – Se înființează compania, în România, având ca acționar majoritar firma Holleman Holding BV, o veche afacere de familie olandeză din Breda, activă pe piață încă din anul 1945.

Firma românească își începe activitatea cu un singur camion Iveco TurboStar, dar beneficiind de know-how moștenit de la firma mama, din Olanda. Au loc investiții specifice formării unei flote performante și se executa transporturi complexe. Compania se dezvolta într-un ritm accelerat, devenind una dintre companiile de transport importante din Estul Europei.

2001 – Transportarea Bradului de Crăciun, oferit de România Sanctității Sale, Papa Ioan Paul al 2-lea. Înălțimea bradului (lungimea sa pe trailer), a fost de 24 m, iar coroana a avut, la bază, înainte de împachetare, un diametru de 9,5 m.

2004 – Fondatorul român și actualul manager al companiei achiziționează întregul pachet de acțiuni al Holleman Holding BV, iar jumătate din acțiunile firmei sunt vândute companiei germane Peter Schwandner Transport & Logistik GmbH. Prezența investitorului german oferă un nou avânt și o altă dimensiune afacerii. Totodată, se implementează un sistem informatizat de management (ERP), dedicat afacerii de transporturi agabaritice.

2005 – 2006 – Are loc o evoluție importantă în dotarea flotei: dacă, în trecut, se transportau mărfuri speciale de până la 55 tone, începând cu această perioadă, posibilitatea de transport creste la 315 tone, doar cu echipament propriu, înmatriculat în Romania.

2006 – Are loc extinderea activității în Bulgaria, prin înființarea companiei Holleman Bulgaria O.O.D.

2007 – Se inaugurează filiala Holleman din Republica Moldova – Holleman East Srl.

2008 – Se inaugurează noi filiale Holleman, în Serbia (Holleman Transport D.O.O.), Ungaria (Holleman Special Transport Hungary) și Ucraina (Holleman Ukraine SLL).

2009 – Se împlinesc 12 ani de la înființarea Holleman în Romania și marcarea acestui eveniment se face prin inaugurarea unui nou sediu, pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului, cu birouri și hale moderne. Compania își extinde domeniul de activitate și în segmentul de service camioane – Holleman Service Camioane.

2010 – 2012 – Holleman este compania care a transportat cele mai multe mori de vânt în Bulgaria și în Romania.

2013 – Directorul general al Holleman România câștigă premiul „Manageri de Top în Transportul Rutier”, oferit de către IRU, prin intermediul UNTRR.

2014 – Se lansează divizia de comerț și transporturi de cereale și plante oleaginoase.

… care continuă

„În prezent, Holleman România înseamnă să fii lider de piață, să investești continuu, pentru a te ridica la standardele cerute de către clienți, să ai alături o echipă calificată, pasionată și capabilă să facă față unei astfel de provocări. Ne adaptăm la o piață specifică, mereu în mișcare și transformare, și menținem calitatea transporturilor, în ciuda presiunii pe prețuri și a unei concurențe neloiale”, a concluzionat George Niță.

În urmă cu 80 de ani, compania Holleman era înființată în Olanda, transporturile agabaritice și grele reprezentând obiectul principal de activitate. Specialistul olandez în transporturi speciale a deschis o reprezentanță în România, iar afacerea a fost preluată, ulterior, de către George Niță, care a continuat dezvoltarea afacerii nu numai în Romania, ci și în țările vecine, precum Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina și Moldova.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.