Horezu – Retele locale, probleme generale

Horezu nu este doar un oras interesant din punct de vedere turistic, ci si un centru cu traditie pe harta transporturilor de persoane. Tocmai de aceea am incercat sa vedem cum se simte criza aici, ce masuri s-au luat pentru depasirea acestei situatii dificile si ce-i de facut in perioada urmatoare. Interlocutori ne-au fost Maria Capitanu, director executiv al firmei Cotofana, si Gabriel Pavelescu, director general Normandia.

Pentru Normandia, 2009 a fost un an mai bun decat 2010, atat pe segmentul de curse regulate cat si pe cel de curse ocazionale. „Scaderea a continuat in 2010 si cred ca aceeasi tendinta se va manifesta si in 2011“, a apreciat Gabriel Pavelescu. El a precizat ca o explicatie in ceea ce priveste evolutia cererii pentru curse ocazionale consta in faptul ca baza excursiilor cu autocarul o constituiau bugetarii, carora li s-au diminuat veniturile. „Pe cursele de Grecia, de exemplu, foarte multi dintre cei care merg pe litoral in sezonul estival sunt profesori, cadre medicale, bugetarii care isi permit, cat de cat, o vacanta ieftina cu autocarul“, a aratat Gabriel Pavelescu, mentionand ca Normandia colaboreaza cu agentii de turism din toata tara.

De altfel, cursele ocazionale, care reprezinta in prezent 30% din activitatea companiei, au constituit alternativa pentru ca, in conditiile reducerii interesului pentru cursele regulate, sa poata fi traversata aceasta perioada cu fruntea sus. Iar in castigarea interesului agentiilor de turism un rol important l-au jucat autocarele performante.

„Atunci cand am facut investitiile pentru cursele regulate, le-am avut in vedere si pe cele turistice, unde ne-am propus sa ne imbunatatim prezenta pe piata si sa fim competitivi. Mai ales in cazul curselor turistice este foarte important sa ai un autocar performant“, a subliniat directorul Normandia. Compania detine astazi un parc de 24 autocare Setra, 3 autocare Mercedes Tourismo, 2 autocare Cobra Man, 4 autocare ISUZU si 4 microbuze Mercedes Sprinter.

Normandia mai asteapta cu investitiile…

„Anul acesta nu am facut nici o investitie in parc. Iar daca 2013 ramane in picioare in ceea ce priveste licitatia traseelor regulate, nu preconizam investitii mari pana la acel moment. Trebuie sa asteptam sa vedem ce se intampla, sa fim pregatiti sa investim. Acum avem leasinguri, avem datorii, dar suntem la zi si firma merge bine in momentul de fata. Ne-au ajutat foarte mult cursele turistice, care au venit suplimentar fata de cele regulate. Daca vom investi, va fi ceva in domeniul turistic. De asemenea, detinem doua autogari (una in Horezu si alta in Petrosani) si o agentie de turism in Horezu“, a mai explicat Gabriel Pavelescu, adaugand ca, in acest an, cel mai bine a lucrat cu doua agentii de turism din Timisoara si Bucuresti, pentru care a dislocat 3 autocare, care, pe toata perioada verii, au facut circuite in interiorul Uniunii Europene. „Ei faceau transferul turistilor cu avionul, in diferite aeroporturi din Europa, de unde ii preluam noi pentru circuite. Plata transportului se face pe baza de contract, la kilometru, iar grupurile au fost legate astfel incat nu au existat perioade moarte. Pentru o astfel de colaborare trebuie sa ai, insa, soferi foarte buni, care cunosc bine orasele“. Pe de alta parte, in opinia directorului general Normandia, autogarile nu reprezinta activitati neaparat rentabile, ci, mai degraba, de supravietuire si necesare pentru confortul calatorilor.

… face economie consistenta la combustibil…

In toata aceasta perioada, in cadrul Normandia, s-a manifestat o grija crescuta pentru reducerea costurilor. „De exemplu, daca in ceea ce priveste piesele de schimb aveam inainte stocuri peste nevoi, acum realizam o gestiune mai atenta. In plus, am facut un studiu privind consumul de motorina, stabilind targeturi noi pentru fiecare masina in parte. Apoi, am chemat conducatorii auto la discutii si le-am explicat situatia, subliniind faptul ca trebuie sa aducem economii la consumul de motorina. Initial, soferii au spus ca nu se incadreaza. Dar am inceput sa ii iau pe fiecare in parte, m-am asezat la volan si, timp de 4 zile, am facut, de exemplu, cursa de Timisoara. Masinile care consumau 35 la suta le-am scos la 29. Le-am spus ca nu ii grabeste nimeni pe drum, le-am explicat sa schimbe viteza la turatia necesara, sa nu treaca de zona verde… iar rezultatul a fost foarte bun. Au respectat obiectivele. In plus, ceilalti, cand au vazut ca ma urc personal la volan pentru a stabili consumul, n-au mai sustinut ca nu se pot incadra. In urma acestor masuri, am castigat 360 l de motorina pe zi, adica aproximativ 20-30 l la fiecare cursa interjudeteana. Rezulta o economie de aproximativ 10.000 l de motorina pe luna. Am putut face asta insa pentru ca sunt si eu sofer. In plus, atunci cand am impus obiectivele de consum, in primavara, am profitat si de faptul ca aveam prea multi soferi si le-am spus ca oricum trebuie sa dau afara 10, iar vizati vor fi cei care nu se incadreaza in consum, care au reclamatii din partea calatorilor sau nu au tinuta corespunzatoare“, a argumentat Gabriel Pavelescu.

… si introduce plata online

Pentru a imbunatati relatiile cu clientii, Normandia implementeaza, in prezent, un sistem de plati online a curselor, care permite atat rezervarea locurilor cat si achitarea contravalorii transportului direct pe internet. „Deja este functional sistemul de rezervari online, dar, deocamdata, lumea e obisnuita sa sune. In plus, lucram ca sa se si poata plati online“, a aratat Gabriel Pavelescu, apreciind, insa, ca piata nu este, pentru moment, educata in acest sens. In opinia directorului Normandia, viitorul este al firmelor cu o baza solida. „Pe viitor, nu mai merge sa te dezvolti, mai bine iti creezi o firma cocheta, mica, avand o baza solida, moderna si cu oameni capabili“, a concluzionat el.

Cotofana – o afacere de familie

Cotofana si-a inceput activitatea in 1992, avand initial ca domeniu de activitate scoala de soferi, pentru ca, in 2000, sa achizitioneze primele autocare. „Am inceput cu o cursa Horezu – Cluj, iar apoi am prelungit-o pana la Oradea. De asemenea, am facut si curse de Bucuresti, legand Capitala de Oradea prin doua curse. Din pacate, cu ocazia licitatiei din 2008, am pierdut cursele de Bucuresti. Programasem lucrurile de asa maniera incat legam si Horezu de Bucuresti prin intermediul celor doua curse cu trecere prin Valcea. Practic, coboram oamenii dintr-un autocar si ii urcam in altul. In 2008, nu am achizitionat decat doua autocare noi, pe care le-am alocat cursei de Oradea, pentru ca pe Bucuresti nici nu ne asteptam sa mai liciteze si altcineva, tinand cont ca era moarta cursa fara Oradea. A castigat-o insa Alegro Maxi Taxi, care n-a facut-o decat vreo 7 luni, pentru ca apoi sa renunte. S-a licitat din nou, a luat-o cineva din Targoviste, dar am inteles ca nici licenta nu si-a ridicat-o, iar cursa e nefacuta. In final, calatorii au cel mai mult de pierdut din toata situatia asta“, a explicat Maria Capitanu, mentionand ca, momentan, Cotofana deserveste pe segmentul de transport regulat doar cursa de Oradea, compania inchiriind in rest autocarele, mai ales vara, cand exista o cerere ridicata din partea agentiilor de turism.

Vara e salvata de cursele ocazionale

„Avem 6 autocare, dintre care doua le folosim pe curse regulate. In rest, facem de toate: agentii, scoli, Primarii. Ce-mi cade si-mi convine ca pret iau. Vara intotdeauna este bine, nu sunt probleme, dar pacat ca vara are doar 3 luni – 4 maxim. De asemenea, mai exista doua perioade mai aglomerate: de Paste si de Craciun. In rest, ne confruntam cu aceleasi probleme pe care le intampina toate firmele de transport persoane. Anul acesta a fost slabut, toata lumea a avut turisti putini. Am avut, de exemplu, o excursie de Franta, unde agentia a iesit mai mult in pierdere – cu 28 de platitori intr-un autocar de 50 de locuri. In prezent, lucram cu agentii de turism din toata tara“, a precizat Maria Capitanu, adaugand ca ultimii doi ani au fost dificili. „In 2009 si 2010, am avut cam acelasi volum de activitate, si, din fericire, vara autocarele nu au stat acasa. In 2010, a existat insa o tendinta de reducere a tarifului platit pe kilometru, lucru pe care noi nu l-am acceptat, mai ales in conditiile in care nu am umblat la diurna soferilor“.

Cheltuielile in prim plan

Pe de alta parte, si in cadrul firmei Cotofana s-au redus cheltuielile, incepand de la abonamentele la telefoane, care nu au mai fost prelungite, fiind inlocuite cu cartele. De asemenea, a fost redus consumul de combustibil.

„Altadata, mergeam cu rezervorul plin, fara sa ne uitam la autocare. Acum, facem calculul in functie de kilometru si alimentam la cap de linie. Am redus si targetul de consum la suta de kilometri, iar soferii nu au avut de ales. Bineinteles, am scazut consumul acolo unde stiam ca este loc“, a aratat Maria Capitanu. Ea a precizat ca ultimele ma sini au fost achizitionate in 2008, dupa care 2009 si 2010 au dat toate calculele peste cap, mai ales in conditiile in care nu s-au mai primit subventiile de la stat. „Din pacate, in aceste conditii, in perioada iernii, am acumulat restante, care implica penalitati, dobanzi de intarziere, taxe de somare etc. Este foarte greu. Noi am facut leasingul direct in Germania si nu ne-au oferit nici o varianta de reesalonare, de reducere, motiv pentru care am avut decalaje destul de mari la plata“.

Rezervari pe internet

In ceea ce priveste clientii, Cotofana a introdus posibilitatea de realizare a rezervarilor online, optiunea de achizitie a biletelor prin intermediul internetului fiind inca in studiu. „Pe viitor, mi-ar placea daca am putea avea traseele pe care le-am deservit initial, adica Bucurestiul. Pentru noi este suficient. Este o afacere de familie, de care ne ocupam eu si tatal meu. In total, suntem 18 angajati, cu mecanic, cu sudor, cu tot ce ne trebuie, inclusiv scoala de soferi. Banii pe care ii castigam trebuie sa ne ajunga sa ne intretinem. Sa traiasca toata lumea cat de cat bine. Nu ne intereseaza sa avem un parc de 30 de autocare. Daca ne mentinem cu ce avem, pentru noi e in re gula. Ne-am format clientii in ani de zile. Sunt persoane care circula cu noi pe traseu lung de 2-3 ori pe luna si le intreb cum se comporta soferii, nu numai de pret. Din fiecare cursa se vine, se spala autocarul, se baga pe canal, se face revizie si abia apoi pleaca intr-o alta cursa.“

Schimb de generatii

In firma Cotofana, asistam in prezent la un schimb de generatii, Maria Capitanu preluand conducerea operationala a afacerii de la tatal sau. „Atunci cand am venit in firma ma ocupam de cupoane, pentru ca apoi tatal meu sa paseze atributiile principale catre mine. El se ocupa, in prezent, de piese auto si de reparatii, iar eu am preluat usor, usor fraiele. Dar nu de tot. El este seful. Ii spun tot ce fac si il respect. Dar daca el s-ar fi limitat la cursa regulata, eu am dezvoltat partea de colaborare cu clientii pe segmentul de curse ocazionale. Primele excursii le-am facut la un an si jumatate dupa ce am venit in firma. Initial, nu stiam nici macar la cati kilometri se face un schimb de ulei. Dar, in timp, totul se rezolva. M-au adoptat si soferii. Mi-au spus multe lucruri. S-au obisnuit si ei cu mine si eu cu ei. Ei stiu ca este litera de lege ceea ce le spun eu, pentru ca, altfel, intervine seful si atunci este mai rau pentru ei. Pe mine ma suna de cate ori au o problema; pe el nu il mai streseaza cu probleme mici. El se ocupa de problemele mari. Daca, de exemplu, se strica masina pe drum si ramane acolo si trebuie sa gasim o varianta sa o aducem acasa, el intervine“, a explicat Maria Capitanu, care incearca sa ia lucrurile pas cu pas in aceasta perioada. „Intentionam sa traversam criza zi cu zi. Daca reusim sa trecem si de 2011, in 2012 ar trebui sa se aseze cumva lucrurile“, a concluzionat ea.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.