IAA HANOVRA – Defilarea autobuzelor hibride

Autobuzele cu motorizare hibrida nu mai reprezinta un plan de viitor ce urmeaza a fi definitivat. Astazi, marii producatori primesc deja comenzi pentru asemenea autovehicule, pe care sunt gata sa le onoreze.

IAA Hanovra 2010 a oferit, si din punctul de vedere al autovehiculelor destinate transportului de pasageri, acelasi spectacol interesant cu care ne-a obisnuit la fiecare editie. Tendintele semnalate la editia precedenta s-au pastrat, chiar daca, in ultimii doi ani, piata a traversat perioada de criza. Astfel, pe langa constructorii europeni consacrati, am putut remarca prezenta consistenta a producatorilor chinezi si turci. Departe de a mai reprezenta doar o pata de culoare in cadrul expozitiei, acestia isi disputa astazi segmente tot mai consistente din piata europeana de profil. In ceea ce priveste tehnologiile alternative pentru motorizare, lucrurile au parut mai clare ca niciodata la aceasta editie a IAA. Tehnologia hibrida pare a fi castigatoare pe moment, avantajele fiind importante: reducerea consumului de carburant cu aproximativ 30%, a emisiilor, a zgomotului… Aceasta tehnologie este testata de cativa ani, iar in cazul anumitor constructori a intrat in productia de serie…

Ne-am obisnuit ca, la fiecare editie a IAA, Daimler sa realizeze unul dintre cele mai spectaculoase standuri ale expozitiei, si nici in acest an nu a fost altfel – o intreaga hala a gazduit numeroasele vehicule expuse. Pe segmentul transportului de persoane, am remarcat modelul Mercedes-Benz Sprinter City 77, un autovehicul de 8,7 m lungime, adaptat pentru transportul urban, cu trei punti, podea coborata si o capacitate de 40 de pasageri. Sprinter City 77 are un motor ce dezvolta 163 CP si 360 Nm. Producatorul german a realizat un posibil autobuz al viitorului, care sa asigure emisii poluante zero. Este vorba despre un autobuz hibrid, hidrogen-electric. Rezervoarele montate pe acoperis au o capacitate de 35 de kg de hidrogen, iar bateriile de litiu-ion au o capacitate de 26 kWh. Autobuzul are o autonomie de peste 250 km. Mercedes-Benz va realiza o serie restransa de 30 astfel de autobuze, primele 10 intrand in teste incepand cu anul viitor.

Pentru sectorul dedicat Setra, noutatea a constituit-o prezentarea noii generatii de scaune, mai confortabile, mai usoare si disponibile intr-un mare numar de variante.

Avand 61% din totalul exporturilor turcesti de autobuze mici, Anadolu Isuzu a expus in standul sau modelele Novo Ultra, Novociti Ultra, Citimark si Turquoise. Modelul Novociti Ultra, dedicat transportului public, a fost prezentat in premiera cu ocazia IAA 2010. Familia de autovehicule Novo de 7,5 m lungime reprezinta solutii economice pentru transportul urban.

Anul acesta, Iveco Irisbus a lansat gama de autobuze hibride Citelis, disponibile in variante de la 12 la 18 m lungime si echipate cu motoare Tector 6, ce corespund normelor de poluare EEV. In cadrul expozitiei, a fost prezentat un model de 12 m, care, cu ajutorul noii tehnologii, poate obtine o reducere a emisiilor cu pana la 30%.

Vorbeam la inceputul materialului despre prezenta consistenta a producatorilor din China, dar, mai mult decat numarul acestora, in crestere, este impresionanta senzatia pe care o creeaza si anume aceea ca pot realiza orice fel de autobuz sau autocar, indife rent de regulamentele ce trebuie respectate pentru omologare sau de cerintele speciale ale clientilor. Iar pretul continua sa fie mult mai mic decat cel al producatorilor europeni. In aceste conditii, apar si rezultatele. In cadrul confe rintei organizate de catre King Long, a fost anuntata semnarea unui contract intre constructorul chinez si compania Arriva. Este vorba despre asigurarea transportului public in Malta, pentru care vor fi achizitionate pana la 200 de autobuze. Toata lumea vorbeste despre fragilitatea autobuzelor si autocarelor din China, dar este evidenta evolutia rapida pe care o cunosc acestea in ultimii ani din punct de vedere al designului, al finisajelor, al componentelor utilizate.

La standul MAN, a fost prezentat modelul Lion’s City Hybrid, ce a intrat in productia de serie. Practic, la ora actuala, orice operator european poate comanda acest autobuz. MAN Lion’s City Hybrid este echipat cu doua motoare electrice, fiecare avand 75 kW. Impreuna, motoarele asigura un cuplu maxim de 3.000 Nm. Motorul diesel porneste doar atunci cand energia stocata a fost consumata si, cu ajutorul unui generator, produce curentul necesar propulsoarelor electrice. Este utilizat un motor EEV, cu sase cilindri, o capacitate de 6,9 l si 250 CP. O premiera a constituit-o prezentarea noii generatii de autocare supraetajate Neoplan Skyliner. oul model va putea fi livrat incepand cu 2012, iar printre inovatiile propuse se numara un design cu o mai buna aerodinamicitate, o capacitate mai mare de transport (83+2 scaune si un volum mai mare pentru stocarea bagajelor), un nou concept privind sistemul de aer conditionat… Autocarul va fi echipat standard cu un motor de 505 CP, ce indeplineste normele EEV fara a necesita aditivi, are 13,99 m lungime si 4 m inaltime. Tot in cadrul IAA 2010, MAN a prezentat un nou motor pe gaz. Acesta are o capacitate de 6,9 l, iar in viitor MAN va decide ce model de autobuz va putea echipa noul motor. Gama motoarelor CNG produse de MAN s-a extins astfel, putand oferi puteri cuprinse intre 220 CP si 310 CP.

Prezentata in premiera, TERRITO reprezinta o noua serie de autobuze marca Otokar. Aceste autovehicule cu lungimi cuprinse intre 12 m si 12,8 m sunt destinate transportului urban, precum si serviciilor de shuttle. In cadrul expozitiei, a fost prezentat TERRITO U, ce poate ajunge la 55 de scaune, avand 12 m lungime, un motor Deutz de 7.150 cmc, sase cilindri, 290 CP si 1.200 Nm.

Toti marii producatori privesc China ca pe o oportunitate de dezvoltare si chiar mai mult decat atat. Scania a inceput colaborarea cu firma chineza Higer pentru realizarea unui autocar destinat pietelor europene. Touring este un autocar turistic ce respecta toate standardele Scania, beneficiind, totodata, de intregul suport de piata al constructorului suedez. In plus, la standul Scania, a mai fost prezentat un autobuz urban Scania OmniCity cu structura din aluminiu. Aceste autobuze pot fi livrate cu motoare diesel/biodiesel, gaz/biogaz sau etanol.

Producatorul polonez Solaris este deja unul dintre expozantii traditionali ai IAA si este firesc sa fie asa avand in vedere evolutia pe care a cunoscut-o pe piete importante din Europa, Germania fiind una dintre cele mai insemnate. Vedeta standului Solaris a fost un autobuz articulat hibrid proiectat sa functioneze in centrele urbane doar electric, asigurand astfel emisii zero.

Temsa a lansat un nou midiautocar, MD 9, iar caracteristicile tehnice ale acestuia sunt cat se poate de interesante: structura din otel inoxidabil, capacitate de pana la 40 de scaune, suspensie independenta pe fata, transmisie automata, 9,34 m lungime, motor de 250 CP… Cu acest model, Temsa spera sa acopere cererea in crestere pentru autocare de capacitate medie ce pot fi utilizate pentru transport regulat dar si turistic.

VDL Bus & Coach are, incepand cu IAA 2010, un nou logo, care marcheaza o noua generatie de produse si, in acelasi timp, finalizarea integrarii tuturor structurilor de productie si vanzari. Totodata, cu ocazia expozitiei, a fost lansat noul Futura, un autocar clasic, disponibil in numeroase variante cu doua si trei punti, cu lungimi cuprinse intre 12,2 m si 14,8 m. Masa proprie redusa, o buna aerodinamicitate, motorizare DAF sunt cateva dintre atuurile noului model. De asemenea, trebuie amintit faptul ca VDL a castigat cu modelul Citea titlul de „Bus of the Year 2011“.

Volvo Buses si-a largit gama de produse prin lansarea a doua noi autocare. Modelul 8900 este destinat curselor interurbane, constructorul suedez concentrandu-se pe obtinerea unor costuri de exploatare si mentenanta cat mai scazute pentru noul autovehicul. Structura autocarului este realizata din mai multe tipuri de materiale precum aluminiu, otel, fibra de sticla, rezultatul fiind obtinerea unei mase proprii reduse si, astfel, cresterea capacitatii de transport si imbunatatirea consumului de carburant. Noul autocar va putea fi produs in oricare din cele doua fabrici din Europa, apartinand Volvo Buses (Finlanda si Polonia). Volvo 8900 este disponibil intr-o gama larga de variante, cu doua si trei punti (de la 12 la 14,7 m lungime), cu podea normala si coborata si motoare de 7 litri, de 290 CP sau 380 CP. Motoarele sunt adaptate pentru a putea functiona cu pana la 100% biodiesel. Multifunctional, economic, robust, Volvo 9500 intareste pozitia Volvo pe segmentul autocarelor, putand fi utilizat pentru transportul de linie precum si pentru curse ocazionale. Este echipat cu un motor de 9 litri si sase cilindri si cutia de viteze I-shift. Volvo 9500 are 12,3 m lungime si o capacitate de transport ce variaza intre 49 si 55 pasageri, in functie de specificatia aleasa. Autocarul va fi produs in fabrica din Polonia, iar primele unitati vor fi livrate la inceputul anului viitor.

Radu BORCESCU

Hanovra, Germania

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.