ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

ÎN PREMIERĂ, DIN MARTIE… România-Italia-Germania, intermodal

Data:

Routier European Transport lansează, din luna martie, o nouă rută de tren. Este vorba, în premieră, despre un traseu triangular, România-Italia-Germania, care va fi operat, într-o primă fază, săptămânal, pentru ca frecvența să crească, ulterior.

Rareș Retegan

Decizia managementului Routier European Transport (RET) de a diversifica paleta de servicii de transport intermodal oferite are în spate interesul crescut manifestat, în ultima perioadă, cu privire la variante de transport prietenoase cu mediul, care să ofere stabilitate. De altfel, noua rută se adaugă trenurilor dedicate exclusiv companiei clujene, care pleacă de șase ori pe săptămână, pe ruta România-Germania.

Trenul triangular, utilizat în parteneriat cu o altă companie (50-50%), are deja un client important, pe ruta România-Italia. „Vom merge doar pe sensul România-Italia-Germania-România. În martie, vom avea un round trip pe săptămână, pentru ca, din aprilie, să ajungem la două, iar în iunie la 3, când vom beneficia de 60 de locuri. Ne propunem să ajungem la 6 round trip-uri pe săptămână, ceea ce e va oferi un timp de tranzit foarte competitiv”, ne-a explicat Rareș Retegan, managing partner RET.

170 de capete tractor și 1.000 de semiremorci

„Ne doream acest tren. Italia este prima noastră țară și avem volume importante pe această relație, dar nu operam trenuri decât spre Germania, de unde transportam marfa utilizând camionul”, a continuat el, explicând că această soluție nu a putut fi oferită până acum, din cauza limitărilor pe care le ridică Italia, generând costuri per tonă/kilometru mai mari decât spre Germania.

Concret, din România se încarcă marfă pentru Italia, de unde este preluată o altă încărcătură care își are destinația Germania, pentru ca, din Germania, să fie încărcată marfă pentru România.

Din punctul de vedere al raportului venituri/costuri, latura România-Italia (unde tarifele sunt mai mici) este susținută de celelalte două laturi, unde tarifele sunt mari, în condițiile în care volumele sunt mult mai importante.

„Traseul este parcurs pe perioada unei săptămâni, iar, pentru transferul mărfurilor de la tren spre destinația finală din Italia, vom folosi, pentru început, capetele noastre tractor.” În acest context, flota Routier European Transport va ajunge, până în luna iunie, la peste 170 de capete tractor (din care două electrice) și aproximativ 1.000 de semiremorci.

De menționat că, în paralel, RET implementează o soluție 100% „verde” de transport pe distanță lungă (tren electrificat și camioane electrice).

23,5 milioane de euro, pentru investiții

„Privim investițiile pe termen lung, iar, pentru 2023, avem în vedere o sumă de 23,5 milioane de euro, în ciuda reducerilor de volume înregistrate de piața de transport, la începutul acestui an”, a subliniat Rareș Retegan, apreciind că anul 2022 a fost provocator, din cauza variațiilor nivelului de costuri. În contrapartidă, însă, cererea mare și o capacitate redusă de transport au compensat lucrurile, prin tarife care au crescut. „2023 pare să vină cu o scădere a prețului combustibilului și a energiei, pentru intermodal, dar și cu o cerere mai slabă, deși trebuie să recunoaștem că este doar începutul de an, care este caracterizat, de obicei, de volume mai scăzute.”

Compania, care a terminat anul 2022 cu o cifră de afaceri în valoare de 53 de milioane de euro, își propune să înființeze o filială în Italia, după modelul celei deschise în Țările de Jos, unde a obținut rezultate foarte bune.

Pentru 2023, sunt preconizate venituri de 90 de milioane de euro, transportul intermodal și zona de expediții urmând să reprezinte 70% din total.

„Va fi cel mai provocator an pe care l-am avut până acum, ținând cont de semnalele pieței, în raport cu investițiile pe care le avem programate. Dar, cu siguranță, la finalul lui 2023, vom fi mult mai adaptabili și mai robuști”, a concluzionat Rareș Retegan.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

UNTRR organizează International Haulage Conference

UNTRR îi invită pe transportatorii români care operează pe...

VOLVO FL ELECTRIC 14 T. Conceput special pentru transportul urban

Popularul model electric de gamă medie – Volvo FL...

Etică și legalitate, în recrutare (II)

Continuăm analiza, demarată în numărul precedent al revistei, privind...

AFACERI PROTEJATE. Investigații private, în transport și logistică

Poate că vă veți gândi că este prea mult....

Noutăți ROADPOL, în 2026

Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL a transmis,...

RENAULT TRUCKS E-TECH T 585 ȘI RENAULT TRUCKS E-TECH T 780

La sfârșitul anului trecut, Renault Trucks a dezvăluit, în...

TARIFE DE TRANSPORT. Creștere, la contracte

Indicele european al tarifelor pentru transport rutier, realizat de...

Paletul EUR devine din ce în ce mai popular, în România

MAV-REC Palet este responsabilă încă din anul 2009 de...