Încotro mergem?

Viitorul este al unei logistici agile, caracterizată prin conectivitate și viteză mare de implementare. Iar toate acestea trebuie să se desfășoare în condițiile în care „democratizăm” informația. Este concluzia la care am ajuns în urma unei discuții purtate cu Marian Martin, CEO International Business Transport (IBT – Maman Group).

Marian Martin susține că, într-un sistem logistic (de depozit și/sau distribuție)care funcționează bine, 70% din merite aparțin tehnologiei IT, care permite o organizare corectă si, mai ales, o circulație instantanee și formalizată a informației. În opinia reprezentantului IBT, vremea depozitelor mari deținute de operatori logistici, a sistemelor clasice de operare, cu paletul, se apropie de apus, în condițiile în care partidele de marfă se reduc.

„Din punctul meu de vedere, viitorul nu este al depozitelor mari, ci al hub-urilor cross-dock și al distribuției. Am în vedere furnizorii de servicii logistice. Va trebui să poți să te miști mult mai repede decât acum și să oferi soluții eficiente. Iar sistemele IT reprezintă cheia. Dezvoltarea comerțului online deschide o nouă perspectivă în abordarea sistemelor logistice de depozit și a sistemelor de distribuție”, a explicat Marian Martin. În opinia sa, vizibilitatea clientului asupra operațiunilor logistice trebuie să fie totală. „De exemplu, clienții noștri au acces online la sistemul de urmărire a operațiunilor din depozit și/sau de distribuție, informațiile fiind transmise în timp real. Indicatorii de calitate (KPI) sunt, de asemenea, generați automat, de sistem. Este ceea ce eu numesc «democratizarea» informației. Dacă ești cu adevărat bun, o poți arăta deschis.”

70% IT… 100% transparență

Formația de informatician venit din cercetarea în domeniile tehnologiilor de transport l-a determinat pe Marian Martin să creeze un departament logistic încă de la înființarea IBT, în 1994. Este motivul pentru care compania a putut să dezvolte, încă din urmă cu 7 ani, soluții „pick by voice”, cărora li se adaugă sisteme foarte performante track&trace, dezvoltate de acum 4 ani, ce oferă informații în timp real.

De exemplu, call center-ul clientului poate vedea, în orice moment, unde se află mașinile cu marfa asupra căreia se doresc informații, ce traseu au urmat și ce s-a făcut.

De curând, IBT oferă un serviciu privind organizarea promoțiilor pentru clienți în marile lanțuri de magazine. „Sunt situații în care organizăm promoții pentru 100 de magazine, ceea ce presupune livrarea standurilor, montarea și aranjarea lor într-o singură zi. Clientul nostru are acces la o hartă care include toate magazinele, informațiile fiind transmise sub forma unor coduri de culoare. Atunci când codul este galben, camionul a ajuns la magazin și standul e în curs de implementare. Roșu înseamnă că magazinul nu a fost încă atins, negru că au fost întâmpinate probleme în relație cu reprezentanții magazinului, iar verde că standul a fost montat și aranjat. De altfel, poza standului, cu produsele aranjate, este încărcată în sistem imediat ce operațiunile sunt finalizate. La bază stă o aplicație Android, dezvoltata de departamentul nostru IT, care permite o transparență totală în relația cu clientul”, a mai arătat Marian Martin.

Transport extracomunitar și reprezentare în vamă

IBT dispune de o flotă proprie de 28 de vehicule de distribuție și operează hub-uri în București, Brașov, Timișoara, Cluj, Oradea, la care se adaugă un hub operat cu un partener în Sofia.

„Cei trei piloni principali de activitate ai companiei constau în logistică/distribuție, transport în camioane complete și vamă. La nivel internațional, abordăm foarte mult relații de transport pe Rusia, Asia Centrală, Caucaz. Operațiunile vamale făcute pentru clienții noștri se bazează pe reprezentarea indirectă în vamă, în calitate de comisionari, fiind autorizați AEO.”

IBT (International Business Transport) a fost înființată în 1994. În 2013, un pachet majoritar de 65% a fost achiziționat de Grupul Maman, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice din Israel, deținut de consorțiul Taavura. Acțiunile Maman Group sunt cotate la bursa din Tel Aviv, ceea ce conferă, indirect, statutul de companie publică pentru IBT.

Smart warehouse

Cu ocazia mutării într-un depozit nou, IBT și-a actualizat integral dotarea IT, adoptând tehnologia „ZEBRA Mobile”, care va permite implementarea conceptului „smart warehouse”. Personalul depozitului dispune de computere portabile, la care sunt conectate scanere și imprimante portabile coduri de bare.

De asemenea, fiecare echipament (stivuitor/transpaletă) este dotat cu tablete industriale și scanere, conectate prin blue-tooth. Toate echipamentele funcționează sub Android și sunt conectate direct la serverul companiei unde se rulează softul de WMS și softul de distribuție. Acest mod de lucru va fi implementat în toate platformele IBT din țară, potrivit lui Marian Martin.

„Implementarea acestui nou concept de conectivitate – Internet of Things (IoT) – va conduce la creșterea productivității, eliminarea erorilor și la o extraordinară flexibilitate în operare. Ca să nu mai vorbim de vizibilitatea asupra operațiunilor, aceasta fiind totală și în timp real.”

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.