Vremea bună, fără precipitații, le-a permis constructorilor să revină pe șantiere, iar unii dintre ei au termen de finalizare a lucrărilor în această primăvară. Circulație „șnur” pe 230 km de drum expres, între Craiova și București.
Este și cazul antreprenorului UMB, care execută ultimii kilometri ai Drumului Expres (DEx12) Craiova-Pitești. Cei 12 km rămași de realizat din Tronsonul 4 Colonești-Oarja-Pitești, ce vor face conexiunea între DEx12 și Autostrada București-Pitești (A1), au ca termen-limită de dare în trafic data de 15 aprilie, cu mai puțin de o săptămână înainte de Paști. De la acea dată, potrivit constructorului român, se va putea circula între Craiova și București, pe drum de mare viteză, pe o distanță de aproximativ 230 km.
Lotul 3 A0 Sud Bragadiru-Joița (18 km), pe final
Lucrările sunt pe finalizare și la Lotul 3 Bragadiru-Joița al Autostrăzii A0 Sud, cu termen-limită pentru deschiderea traficului 15 aprilie. „Aktor face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autostradă. (…) Toate structurile majore au fost finalizate. Din totalul de 260.000 de tone de asfalt necesare, 204.000 de tone au fost deja turnate. Restul de 54.000 de tone sunt programate pentru finalizare între lunile ianuarie și martie 2025. Aproximativ 30% din parapete, sisteme ITS (Intelligent Transportation Systems), garduri de împrejmuire și consolele pentru marcaje verticale au fost instalate. Au fost montați 350 de stâlpi de iluminat din totalul de 600 prevăzuți în proiect”, a transmis constructorul grec.
Segmentul A0 București Sud Lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud și 2,5 km din Centura de Nord, despărțite de Autostrada A1 spre Pitești, cu un pasaj impresionant peste autostradă, în zona Ciorogârla. Proiectul mai include patru poduri, șase pasaje (overpass-uri), nouă pasaje pe autostradă, 46 de podețe, două parcări de scurtă durată și două zone de servicii. „De asemenea, proiectul integrează lucrări complexe de infrastructură, precum terasamente, rambleuri, împrejmuiri, bariere fonoabsorbante, parapete și marcaje și elemente de semnalizare orizontală și verticală; sisteme moderne de iluminat, sisteme de comunicații pentru autostradă, zone publice de recreere, precum și zone publice de agrement, lucrări de peisagistică și amenajare a terenului pentru îmbunătățirea mediului înconjurător”, potrivit antreprenorului.
Au început lucrările la Suplacu de Barcău-Chiribiș (A3)
Antreprenorul Construcții Erbașu a început lucrările pe șantierul subsecțiunii Suplacu de Barcău-Chiribiș (26,35 km) din Autostrada Transilvania (A3) și are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea ei. Vor fi construite 3 viaducte, 8 pasaje, 8 poduri (din care unul de 1.650 de metri, peste lacul de acumulare de la km 6+665), o parcare de scurtă durată şi un Centru de Întreținere și Coordonare. Valoarea contractului este de 884,12 milioane de lei (fără TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Spedition UMB va construi Lotul Pipirig-Vânători Neamț
Spedition UMB a câștigat licitația pentru proiectarea și construirea Lotului Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), de 19,3 km, al Autostrăzii Unirii (A8) Târgu Mureș-Târgu Neamț. Valoarea contractului este de 2,69 de miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea investiției, ce trebuie realizată în 48 de luni (din care 12 luni proiectare), este asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027. Pe traseu vor fi construite și 7 tuneluri (5 bidirecționale și 2 unidirecționale), cu o lungime însumată de 1,44 km.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro