Fenomenul infracționalității din transporturi și expediții devine din ce în ce mai sofisticat. Furturile de identitate și documentele falsificate din ce în ce mai bine și metodele bine fundamentate psihologic fac uneori până și firme cu experiență să pice în capcană. De aceea, dezvoltarea unor instrumente de protecție cât mai eficiente este esențială. Despre aceasta am stat de vorbă cu Luca Andrei Oriță, co-fondator al InovIA, o aplicație care folosește inteligența artificială și machine learning pentru depistarea posibilelor falsuri și fraude.

ZIUA CARGO: Cum s-a ajuns la ideea care a stat la baza dezvoltării InovIA?
Luca Andrei Oriță: În 2023, lucrând la o casă de expediții, am întâmpinat două situații de furt de identitate, care au dus la dispariția mărfii.
În urma celor două evenimente, am gândit niște proceduri de validare a furnizorilor și a colaboratorilor mult mai precise, mai sigure, mai solide. Am dezvoltat aceste strategii pe parcursul câtorva luni, împreună cu asociați și cu managerii de transport.
La momentul respectiv, în piață, verificările asupra furnizorilor se limitau, de regulă, la licență și asigurare, fără a se intra în detalii care să depisteze eventuale falsuri. De la acest standard uzual am pornit și am dezvoltat o procedură mult mai complexă și riguroasă, menită să asigure o validare corectă și sigură a partenerilor.
A urmat o serie de verificări în cadrul unei proceduri în care, atunci când ne validăm furnizorii noi de transport, solicităm un număr mai mare de acte și anume asigurare, licență, CUI, talonul mașinii și copia de pe un act de identitate al administratorului sau al șoferului. Pe lângă acestea, cerem și referințe din partea a trei case de expediție cu care au mai lucrat.
Dar, de foarte multe ori, procedura nu era dusă la bun sfârșit, fiind complicată și consumatoare de timp și resurse. De aici a pornit și ideea acestui software, care să ajute dispecerii să-și facă verificările mult mai repede, să aibă toate datele deja la îndemână și să nu mai piardă timp cu fiecare fază.

Concret, ce presupune soluția pe care ați dezvoltat-o?
În scopul validării furnizorilor de servicii de transport, am dezvoltat mai multe module.
În primul rând, există modulul în care primești feedback în timp real asupra documentelor pe care le înregistrezi pe platformă, cum ar fi licența, fie că este de expediție, fie că este de transport, copii conforme, asigurare CMR sau asigurare civilă, talon, buletin, CUI, dovezi de plată ale polițelor de asigurare și așa mai departe. Poți atașa oricare din aceste documente în modulul nostru principal de „docu-checker”, iar aplicația, în aproximativ 30 de secunde, vine cu o analiză în timp real asupra documentului. Analiza respectivă are ca scop identificarea unor elemente, în cadrul documentului, care îți pot da de înțeles că acesta a fost alterat, manipulat și, așadar, falsificat. Analiza se bazează pe șapte module care studiază documentele din mai multe perspective și oferă fiecare în parte feedback dacă ceva nu este ok.
Există și o verificare secundară, la această funcționalitate: blacklist-ul. Avem o bază de date cu toate documentele care au fost depistate ca fiind false, care include si toate datele de identificare ale documentelor. Pentru fiecare document pe care îl primim si analizam, căutăm să vedem dacă datele relevante din acesta sunt găsite și în blacklist. Dacă se găsește ceva, dispecerul este anunțat că furnizorul prezinta suspiciune și trebuie 100% verificat.
Al doilea modul principal este cel care extrage automat toate informațiile din documentele încărcare și identifică tot automat tipul de document pe care îl primește.
Iar al treilea modul este cel de educație, care se referă în mod special la validarea certă a asigurărilor pe care le primim.
Am luat legătura cu brokerii de asigurări și cu asigurătorii din România și din afară și am încercat să găsim cele mai utile și rapide canale de comunicare pentru dispeceri, ca, atunci când își doresc să valideze o asigurare cu emitentul acesteia, să le fie cât mai simplu. Noi punem la dispoziție, în funcție de caz, datele de contact pe care le avem de la asigurători și un sistem de trimitere aproape automat de e-mail-uri, în scopul validării unei asigurări direct la emitent.
De când ați început să folosiți această aplicație? O oferiți și către piață?
Am început implementarea aplicației în urmă cu aproximativ un an, iar, de atunci, nu am mai avut situații de furt. În această perioadă, am adăugat în lista noastră neagră (blacklist) 85 de furnizori depistați cu documente falsificate.
În momentul de față, aplicația este în variantă beta, la un nivel la care se poate comercializa pe piață. Există un abonament anual, care costă 90 de euro plus TVA, pentru un cont care are 480 de credite, 4 utilizatori și 1 Gb spațiu de stocare. Creditele reprezintă numărul de pagini ce pot fi analizate. Ne dorim să avem cât mai mulți colaboratori și un volum cât mai mare de date, pentru a putea îmbunătăți constant acuratețea analizelor.
Înainte de a oferi acces utilizatorilor, aplicăm un set riguros de verificări, astfel încât să păstrăm un circuit închis între parteneri de încredere, facilitând, totodată, accesul rapid la informație și comunicare, fără a compromite viteza de reacție.

Situații de risc pentru transportatori
1. Când subcontractezi marfa, iar partenerul pe care îl alegi folosește documente false sau nu este cine spune că este.
2. Când casa de expediție cu care ai contract folosește identitatea altei companii și te implică, fără să știi, într-un furt de marfă.
3. Când îți este furată propria identitate – numele, licențele și actele firmei tale sunt copiate și folosite pentru a comite fraude în numele tău.
Ce urmează?
Ne propunem să dezvoltăm 3 module care să acopere partea de phishing, vizând în special furtul de identitate a transportatorilor și a caselor de expediție, chiar și în situațiile în care documentele prezentate sunt conforme.
Vom colabora și cu transportatorii, pentru a crea niște fișe cu datele lor reale, verificate, la noi pe platformă. Pentru dispeceri, vom concepe niște module care fac o verificare cu baza noastră de date asupra anumitor informații care ar putea semnala elemente suspecte, cum ar fi o adresă de e-mail sau o semnătură care nu este conformă etc.
De asemenea, vom implementa un sistem de validare prin intermediul aplicației noastre. Conturile din aplicație sunt foarte bine securizate și verificate prin proceduri complexe. Pe această bază, se va putea emite un token unic, prin care transportatorul își poate confirma identitatea în fața unui colaborator.
Nu în ultimul rând, am început să lucrăm și la niște module noi de analiză pe partea de AI și vom mai avea încă două metodologii noi de analiză a documentelor, care, automat, vor ajunge la un procent mai mare de succes. Ce ne mai dorim să facem este să lărgim orizontul aplicației în zona de analiză, în ideea în care platforma este, momentan, antrenată predominant pentru documente românești și vrem să începem să ne extindem și pe partea de documente la nivel european.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro









