ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT. INTERMODAL – Direcția viitorului

Tot mai mulți clienți de transport caută soluții prin care, măcar parțial, să dețină componenta feroviară între soluțiile de transport folosite. Iar trenul este bun… dacă ai în vedere câteva aspecte.

Rareș Retegan, managing partner Routier European Transport: „Lansarea serviciului de transport intermodal implică investiții importante și multe elemente, care sunt greu de controlat și calibrat. Este perioada în care relația cu clienții este pusă la încercare. Am învățat mult, în acești ani, dar nu fără să ne coste. Pe lângă energie, au fost și foarte mulți bani. Nu poate fi comparat cu o «operație pe creier», unde ai nevoie de foarte mulți ani de școală, dar nu este nici transportul clasic. Este nevoie de timp, răbdare și, chiar, de asumarea unor pierderi, până când ajungi la momentul în care lucrurile se stabilizează. Clienții care încep să folosească acest serviciu, cu un partener care nu are experiență, trebuie să își asume eventualele ratări.”

Este o decizie strategică firească pentru firmele de transport să poată oferi și această soluție.

„Facem transport intermodal de câțiva ani și am considerat că aceasta este direcția de viitor. Astăzi, soluția intermodală este, deja, prezentul. Practic, putem asigura, astfel, «înverzirea» transportului de mărfuri pe distanțe lungi, fără a mai aștepta maturizarea segmentului de transport cu camioane electrice”, a arătat Rareș Retegan, managing partner Routier European Transport (RET).

Noile terminale

Cea mai recentă investiție a companiei din Cluj o reprezintă câștigarea licitației pentru închirierea terminalului intermodal de la Oradea, care oferă 14,5 hectare, 2 linii de cale ferată de 700 m, o platformă betonată între cele două linii…

În plus, Routier European Transport și-a asumat investiții de 2,5 milioane de euro care vor include două reach stackere, sisteme de securitate și de acces, precum și o stație de încărcare pentru camioanele electrice.

RET a schimbat și terminalul unde operează în zona de vest a Europei, din Germania, în Țările de Jos.

„Suntem chiar lângă granița cu Germania. Am optat pentru un terminal mai mic, unde suntem unicii clienți și avem flexibilitate maximă, ceea ce ne ajută să nu anulăm trenuri, în caz de întârziere pe parcurs, și astfel putem oferi un serviciu mai bun”, a explicat Rareș Retegan. Practic, RET a trecut la reglajele fine, având o experiență de câțiva ani în transportul intermodal.

„În ultima perioadă, scopul nostru a fost să avem un control cât mai bun asupra serviciului, și să internalizăm cât mai multe elemente din acest tip de transport. Având propriul terminal, trenul propriu, 80 de vagoane închiriate… serviciul de transport crește în flexibilitate și scad riscurile surprizelor neplăcute la adresa clienților”, a completat managerul RET.

Operarea terminalului din Oradea va demara în 2025 și se va realiza în colaborare cu Cabooter Group, care deține terminalul din Țările de Jos utilizat de Routier European Transport.

Prin noua repoziționare, serviciul oferit de companie devine mai predictibil, asigurând, totodată, accesul la costuri mai bune. În plus, transportul rutier, propria flotă de camioane și serviciul de expediție permit rezolvarea transporturilor urgente, sau momentele de creștere neașteptată a volumelor.

Creșterile privind taxele de drum în Europa vor reprezenta un impuls important pentru transportul intermodal, în 2024.

Ecuația costurilor

„În relația cu clienții este oportun să putem oferi acest mixt de soluții, bineînțeles punând accentul pe intermodal. Încercăm să menținem costuri similare pentru transportul feroviar și cel rutier. În acest sens, sunt foarte importante punctele de încărcare și descărcare (distanța acestora față de terminal și direcția). Dacă destinația finală presupune să te întorci 150 de kilometri de la terminal înspre încărcare, este posibil ca transportul rutier să devină mai eficient din punct de vedere al costului. Destinația finală poate fi și la o distanță mai mare față de terminal, însă direcția să nu fie înapoi. De exemplu, putem deservi Germania, în zona bazinului Ruhr, însă nu ar fi rentabil să deservim centrul Germaniei. Practic, ajungi să lungești artificial parcursul (să dublezi traseul mărfurilor)”, a precizat Rareș Retegan.

De asemenea, trebuie avut în vedere că tarifele pentru segmentele deservite rutier (aducerea mărfurilor la terminal și trimiterea acestora de la terminal la destinația finală) sunt superioare celor practicate în transportul rutier pe distanțe lungi. Practic, un cap tractor implicat în aceste operațiuni nu reușește să parcurgă un număr mare de kilometri, costurile fixe influențând, astfel, mai mult costul pe kilometru.

Un plan de viitor pentru RET îl reprezintă operarea camioanelor electrice în terminalele intermodale.

Deschizător de uși

Emisiile de carbon devin un factor tot mai important pentru clienții de transport, iar transportul intermodal reprezintă principala schimbare pe care o pot realiza, cu impact imediat.

Rareș Retegan: „În ultima perioadă, primim tot mai multe cereri care, pe lângă preț, solicită date în legătură cu emisiile de CO2. Încă primează tariful, dar direcția este limpede. Până acum, soluția intermodală ne-a ajutat să atragem clienți noi, într-o măsură mult mai mare decât camionul electric.”

Astăzi, compania clujeană se concentrează pe clienți direcți.

„Cu ajutorul transportului intermodal, am reușit să creștem, în ultima vreme, ponderea de clienți direcți. Sunt diferențe importante între a lucra cu clienți direcți, față de casele de expediție. Discutăm, în primul rând, de un alt nivel de flexibilitate și o comunicare mai activă. Astfel, anul trecut am înființat un departament de customer care. Practic, ținta este să ne mulăm pe așteptările fiecărui client în parte. Am dezvoltat inclusiv un modul special, în soluția noastră soft”, a precizat Rareș Retegan.

În cazul trenului, este recomandabil ca durata contractelor să fie pe o perioadă lungă…

În portofoliul RET, cel mai mare client are o pondere de 15% din cifra de afaceri, iar următorii nu depășesc 5%.

„Tot în legătură cu clienții, trebuie avut în vedere că pot apărea și surprize, pe tren (întârziere, accidente), lucruri care pot da programul peste cap. Asigurarea unui stoc minim din partea clienților ar putea fi soluția pentru a preîntâmpina eventualele situații neașteptate”, a afirmat managerul RET.

Transport intermodal, pe parcurs național?

„Ne concentrăm pe transportul către vest, pentru că, deocamdată, trenul pe România este prea scump, din cauza timpului de tranzit și a lipsei unei linii complet electrificate. Timpii de livrare și costul per kilometru fac nefezabil transportul intermodal în România”, a apreciat Rareș Retegan.

Ca și în cazul camioanelor, transportul feroviar are costuri fixe și este recomandabil să realizezi cât mai mulți kilometri, ceea ce este imposibil, în condițiile actuale, privind infrastructura din țara noastră.

În plus, tarifele practicate pentru transportul rutier sunt foarte mici, în România.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.