ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Investiții europene la aeroporturile din România

Data:

Aeroporturile internaționale din România se află în plin proces de modernizare, cu fonduri europene. Sunt investiții în infrastructura aeroportuară, suplimentări de echipamentele de aterizare sau proiecte de upgrade tehnologic, pentru a crește gradul de siguranță al aeronavelor și, implicit, al pasagerilor.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat mai multe contracte de finanțare pentru aeroporturile din Timișoara, Satu Mare și Cluj-Napoca, iar pentru aeroportul din Bacău, a semnat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.

Centru de comandă, la Timișoara

În cazul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, este cel de-al patrulea contract de finanțare, semnat în acest an. În valoare de 136 de milioane de lei, proiectul va asigura dotări pentru sporirea siguranței zborurilor. Banii alocați vor fi folosiți pentru realizarea unui centru de comandă, construirea unui drum perimetral de siguranță și a unei substații PSI pentru intervenție rapidă. Totodată, va fi montat un gard perimetral de ultimă generație (inteligent) și vor fi modernizate punctele de control acces 1, 2 și 5, precum și sistemele de supraveghere video. Întregul proiect trebuie realizat până la finalul anului viitor (2023).

Terminal nou, la Aeroportul Satu Mare

Totodată, ministrul Transporturilor a semnat două contracte de 433 de milioane de lei, pentru Aeroportul Internațional din Satu Mare. Circa 365 de milioane de lei vor fi folosite pentru realizarea unui terminal nou și extinderea celui existent, pentru reabilitarea pistei, extinderea platformei de îmbarcare și achiziționarea de echipamente moderne, pentru activitățile aeroportuare pe timp de iarnă. Celelalte 68 de milioane de lei vor fi dedicate îmbunătățirii condițiilor de siguranță și de securitate pe aeroport. Va fi construit un drum perimetral cu o lungime de peste 8 km, vor fi instalate echipamente moderne, pentru efectuarea controlului de securitate, și vor fi achiziționate o autospecială de intervenție și o ambulanță.

Sumele sunt asigurate din fonduri europene (FEDR) și completate din alocări de la bugetul de stat și bugetul local al Județului Satu Mare. Ambele proiecte de la Satu Mare trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.

Echipamente pentru deszăpezire, la Cluj-Napoca

La Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, vor fi achiziționate echipamente pentru deszăpezire, degivrare și determinarea gradului de frânare a aeronavelor. Valoarea contractului de finanțare este de aproximativ 8 milioane de lei, iar suma este asigurată, în majoritate, din fonduri europene (FEDR) și completată cu bani de la bugetul de stat și din contribuția proprie a administrației aeroportului. Și în acest caz, achizițiile trebuie efectuate până la sfârșitul anului viitor (2023).

Sistem de aterizare THALES, la Aeroportul Bacău

Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău va avea un sistem de aterizare instrumental marca THALES, furnizat de compania UTI Construction and Facility Management, cu subcontractanții Regional Air Suport și THALES Italia SpA. În valoare de 9,6 milioane de lei, sistemul, ce va permite efectuarea zborurilor pe aeroport în condiții de vizibilitate redusă, va fi integrat împreună cu un echipament de măsurare a distanței, Distance Measuring Equipment (DME), pentru a furniza piloților informații precise de menținere a aeronavelor pe axul pistei și pe panta corectă. „Aproximativ 65 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile au fost investite în clădirea noului terminal și a turnului de control trafic, în modernizarea pistei și a sistemului de balizaj pe LED, unic la nivel național, în instalarea de echipamente de supraveghere, respectiv scanare cu raze X a bagajelor, și în achiziționarea unor utilaje necesare activității operaționale”, a declarat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Distribuie pe
Articol precedent
Următorul articol

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...

Ungaria reduce încărcarea vehiculelor electrice

Mai mulți operatori de rețele de încărcare din Ungaria...

Centura Bacău, închisă până pe 31 august pentru racordarea la A7

Centura Bacău a fost închisă în întregime circulației, pe...

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...