KBA, instituția germană responsabilă de reglementările rutiere, a oferit, în premieră, aprobarea de testare pentru primul autobuz autonom destinat transportului public, Karsan e-ATAK, de 8 metri lungime.
Astfel, autobuzul autonom de Nivel 4, dezvoltat de Karsan în cooperare cu partenerul tehnologic ADASTEC, a devenit primul asemenea vehicul care operează pe drumurile publice din Hanovra, Germania, ca parte a proiectului de autobuze autonome „Albus”. Acest pas reprezintă o premieră pentru ingineria turcească, pe una dintre piețele cu cele mai stricte reglementări din Europa.
Pionierat în transportul public
Asumându-și un rol de lider în transformarea infrastructurii de transport public la nivel mondial cu vehiculele sale electrice și autonome, Karsan continuă să atragă atenția autorităților din industrie cu modelele sale inovatoare și tehnologiile de pionierat, fiind capabil să producă și să ofere trei tehnologii – electrică, autonomă și pe bază de hidrogen.
Așa a apărut Karsan Autonomous e-ATAK, primul autobuz din lume autonom Nivel 4, destinat transportului public, care se poate deplasa pe un traseu planificat fără șofer.
Cu această aprobare, care deschide calea pentru conducerea autonomă în zonele publice în cadrul Proiectului Albus din Germania, autobuzul Karsan Autonomous e-ATAK va opera pe un traseu de 7 kilometri, pe linia 906 din Burgdorf, Hanovra, timp de un an.
Autonomous e-ATAK, care va participa la Proiectul Albus, susținut de Ministerul Transporturilor din Germania, gestionează 10 semafoare pe ruta sa, acoperind 13 opriri, intersecții, treceri de pietoni și manevre urbane complexe la o viteză constantă de 40 km/h, demonstrează maturitatea tehnologiei de conducere de Nivel 4 cu ajutorul software-ului flowride.ai, dezvoltat de partenerul tehnologic ADASTEC.
Consolidarea conducerii autonome
Afirmând că această aprobare este un indicator puternic al încrederii în tehnologia Karsan pe o piață cu reglementări stricte precum Germania, Okan Baş, CEO Karsan, a declarat: „Aceasta înseamnă, de asemenea, că vom putea efectua condus autonom în trafic deschis în cadrul Proiectului Albus de la Hanovra, în Germania. Având în vedere rolul-cheie jucat de KBA în reglementările rutiere germane, această dezvoltare consolidează, de asemenea, încrederea operatorilor din Germania în tehnologia vehiculelor autonome.
Un alt punct important este că autobuzul Karsan Autonomous e-ATAK este primul care primește aprobarea pentru testul de conducere autonomă de Nivel 4 în transportul public din Germania”. Subliniind faptul că producătorul continuă să modeleze transformarea transportului public autonom nu doar în Turcia, ci și în Europa, Okan Baş a continuat: „Autonomous e-ATAK, pe care l-am dezvoltat împreună cu partenerul nostru software ADASTEC, este utilizat în Europa din 2022. În prezent, peste 1.500 de vehicule electrice continuă să circule în 27 de țări răspândite pe 3 continente. Karsan Autonomous e-ATAK, a câștigat numeroase premii până acum, realizând 12 proiecte autonome, în 11 țări, din America până în Europa”.
Încărcare completă, în 3 ore
Echipat cu Advanced Sensor Suite, Karsan Autonomous e-ATAK utilizează o combinație de LiDAR, radar, camere RGB, GNSS și senzori de ultimă generație care lucrează împreună pentru a oferi o navigare precisă și conștientizare situațională, în diferite condiții meteorologice. Alimentat de un pachet de baterii de 220 kWh dezvoltat de BMW, Karsan Autonomous e-ATAK, cu lungimea de 8,3 m, se remarcă ca o soluție de transport sustenabilă, de mare capacitate, care poate satisface eficient cerințele transportului urban. Autobuzul autonom poate fi încărcat complet în 5 ore, folosind curent alternativ, sau 3 ore, de la sursă de curent continuu.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro