ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

LAGUNA TECHNOLOGY: O nouă generație… noi frontiere

Data:

Finalul lunii decembrie și începutul lui ianuarie reprezintă o perioadă dificilă pentru firmele de transport, pentru că lucrează mult mai puțin și, implicit, nu sunt venituri. Și, chiar dacă oferi câștiguri financiare suplimentare, abia reușești să convingi câțiva șoferi să rămână la treabă în timpul sărbătorilor. Dar dacă…

Pentru Laguna Technology, lucrurile au stat altfel: toți șoferii și întreaga flotă de camioane au lucrat în timpul sărbătorilor. Și nu a fost o întâmplare, ci un plan asumat din timp, alături de clienți, colegii de la birou și șoferi.

„Prima încercare de a lucra în luna decembrie a fost în urmă cu șase ani, când aveam doar patru camioane. Ne-au atras tarifele mai mari din timpul sărbătorilor. A fost o reușită și, de atunci, am păstrat această practică”, a precizat Bogdan Mihalcea, director general Laguna Technology.

Un mare avantaj este și faptul că mașinile rămân să lucreze și în ianuarie și, astfel, nu mai ai întreruperi. De altfel, pot apărea oportunități și la începutul lunii ianuarie.

Totuși, nu este un succes garantat.

„Oferim bonusuri substanțiale și ne asumăm un risc, pentru că această campanie este pregătită încă din luna august. Luăm pulsul șoferilor, vedem cine vrea să rămână la lucru… An de an, am majorat primele pentru a-i motiva să lucreze de sărbători. Pentru firmă, discutăm de un efort financiar foarte mare și un risc asumat. Sigur, ne bazăm pe anumiți clienți, care au nevoie de transport de calitate în acea perioadă”, a explicat Bogdan Mihalcea.

Nu doar banii contează

„Specificul activității noastre este concentrat în perioadele de sărbători. Șoferii și colegii de la birou au înțeles acest aspect și s-a creat atmosfera propice acestui cadru. Inclusiv, ne străduim să menținem o atmosferă cât mai relaxată, în perioadele mai puțin aglomerate”, a explicat Bogdan Mihalcea.

Sunt mulți factori care contează – abordarea și dialogul cu șoferii (comunicare profesionistă, dar fără a pierde din vedere „omenia”), investiții în programe de pregătire…

Și asta nu este tot.

„Din punct de vedere al salariilor, suntem sub media pieței, însă avantajul este că avem echipaje, care se pliază foarte bine pe specificul nostru. Alături de un partener, șoferii se simt mai confortabil, mai liniștiți și traversează mai ușor perioadele când sunt departe de casă. Evităm, astfel, multe dintre problemele cu care se confruntă majoritatea firmelor de transport”, a completat directorul general Laguna Technology.

A avea echipaje nu reprezintă un efort neglijabil, pentru companie. În perioadele de vârf, reprezintă un atu, însă sunt perioade în care compania trebuie să meargă cu rentabilitate redusă, sau, chiar, ușor sub costuri.

Însă, pentru Laguna, această strategie a funcționat și toți cei 250 de șoferi sunt români, iar următoarea etapă de creștere va fi, de asemenea, acoperită cu șoferi autohtoni.

Laguna Technology are un parc de 100 de camioane și, în primul trimestru al anului, va avea o creștere cu 40%.

„Suntem în plină campanie de angajare, atât personal la birou, cât și șoferi și, până la finalul anului, vom depăși, probabil, 450 de angajați. Personalul TESA este alcătuit din 40 de persoane, acest număr oglindind și planurile de dezvoltare pe partea de flotă și șoferi. Gândim în perspectivă și anticipăm creșterile, pregătind terenul din timp” a spus Bogdan Mihalcea.

Inclusiv pe raportul femei/bărbați, compania arată bine. Astfel, la birou sunt 70% femei și 30% bărbați, iar, la șoferi, este exact invers, 70% sunt bărbați și 30% sunt femei. De altfel, multe dintre echipaje sunt cupluri.

Altfel… inclusiv la angajare

La angajarea unui șofer te aștepți la o probă legată de șofat… Nu și la Laguna.

„La angajare, le dăm șoferilor un scurt test (chestionar), unde punem accent pe comunicare, precum și pe utilizarea tehnologiei. Trebuie să ne asigurăm că posedă abilitățile necesare pentru a utiliza aplicațiile noastre și pe cele ale clienților, pe telefonul mobil. Nu am pus accent pe partea practică a condusului. Fiind echipaj, în general, unul este mai pregătit ca șofer, iar celălalt compensează prin abilități mai bune în ceea ce privește utilizarea tehnologiei”, a declarat directorul general Laguna Technology.

Iar rezultatele unei abordori „altfel”…

„Vin foarte mulți tineri la angajare. Iar, în cazul șoferițelor, majoritatea au 24-30 de ani. Cei mai mulți șoferi sunt foarte educați și vorbesc foarte bine. Astfel, au inclusiv oportunitatea de a veni la birou, dacă se plictisesc de condus camioane”, a completat Bogdan Mihalcea.

Accentul se pune pe training.

Compania monitorizează prima săptămână de lucru și observă problemele apărute. Urmează un al doilea training, online. La întoarcerea acasă, sunt realizate training-uri mai diversificate, cu exemplificări de situații nou-apărute…

„Încercăm să îi ținem, permanent, în priză și să împărtășim greșelile apărute pentru a nu le mai repeta”, a explicat Bogdan Mihalcea.

Și birourile… tot „altfel”

„Întotdeauna mi-am dorit un birou asemănător cu cele ale marilor companii de tehnologie și cred că am reușit. Infrastructura contează foarte mult – birouri, utilaje noi… tot ce te ajută să performezi. Trebuie să creezi o atmosferă și o întreagă infrastructură corectă, în spatele echipei, pentru a funcționa corect și a crește organic. Altfel, crești speculativ, pe perioade scurte de timp, bazându-te pe 2-3 oameni foarte bine pregătiți (și foarte bine plătiți), dar care, probabil, nu vor rămâne multă vreme la firmă, fără confortul necesar și fără condițiile pentru a face performanță pe termen lung”, a arătat Bogdan Mihalcea.

În topul investițiilor, se află biroul cu scaune confortabile, muzică, bucătărie bine echipată…

„Sunt multe detalii la care trebuie să fii atent. A fost un proiect greu, pe care l-am realizat alături de un designer. Fără condiții optime, nu poți obține performanță”, a explicat directorul general Laguna Technology.

Nici camioanele nu sunt neglijate – capete tractor noi (se înnoiesc la doi ani), cu scaune bune (inclusiv în dreapta), sistem de climatizare în staționare, iar semiremorcile sunt, de asemenea, noi, pentru o funcționare perfectă.

„Ne-am axat, în primul rând, pe un client și un anumit tip de transport, pentru că, astfel, am putut dezvolta o afacere de transport așa cum mi-am imaginat-o, de la început. Activitate 24 de ore pe zi și o abordare similară cu un joc de strategie. Nu îmi pot imagina transportul altfel. Am fost fascinați, chiar dacă infrastructura necesară ridică mult costurile și, implicit, ridică bariere în a putea colabora și cu alți clienți.” – Bogdan Mihalcea

În plus, compania organizează, regulat, excursii de team building.

„Înseamnă o cheltuială destul de mare, însă și o investiție importantă. Oamenii trebuie să se simtă bine, să fie fericiți și să lucreze bine împreună”, a explicat Bogdan Mihalcea.

Iar viitorul…

„Intrăm în era inteligenței artificiale și, deja, facem primii pași, în această direcție. AI va asigura noua etapă de creștere. Am început o primă utilizare, pe partea de planning, unde există mult spațiu pentru eficientizare și, implicit, optimizare a costurilor”, a arătat directorul general Laguna Technology.

„Ne dorim să păstrăm echilibru între viața de birou și viața personală și să ne bucurăm să lucrăm împreună. Ne susținem unii pe alții și punem mare accent pe atmosfera de lucru.” – Bogdan Mihalcea

Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...

VOLVO TRUCKS. Nouă platformă pentru motoarele cu combustie

Cele mai eficiente motoare produse vreodată de Volvo Trucks:...