LEGEA INSOLVENȚEI, MODIFICATĂ: Cum ies firmele din impas?

Modificările aduse, recent, Legii insolvenței, prin Ordonanță de Urgență, vor permite antreprenorilor să își salveze afacerile și să prevină concedierile, arată o analiză ONV LAW. Firmele își vor putea amâna plata datoriilor până la 4 luni, timp în care se va lucra pe baza unui plan de restructurare. În anumite condiții, acordul de restructurare nu mai trebuie aprobat de instanță.

Av. Bogdan Frigioiu

Având în vedere faptul că majoritatea companiilor romanești se confruntă cu probleme financiare, din cauza creșterii facturilor la energie și gaze, ultimele noutăți anunțate de autorități, care privesc modificarea Legii insolvenței 85/2014, vor duce la redresarea mediului de afaceri din România.

Concret, noile modificări asigură acces, într-un stadiu timpuriu, la mecanisme naționale eficace de restructurare, pentru a preveni insolvența și a aduce o companie înapoi în circuitul economic.

De asemenea, se va genera un grad mai mare de recuperare a creanțelor, afacerile vor putea rămâne în funcțiune, iar firma aflată în dificultate va putea păstra dreptul său de administrare pe tot parcursul procesului de prevenire a insolvenței.

Sunt măsuri esențiale, mai ales că previziunile antreprenorilor nu sunt optimiste: 7 din 10 au în plan să reducă sau să amâne investiții viitoare. Mai mult decât atât, aproape 35% vor reduce numărul de angajați, în viitorul apropiat, iar 8% vor pune lacătul pe ușă, în perioada următoare, conform ultimelor statistici ale Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.

7 pași

Antreprenorii aflați în pericol de insolvență au 7 pași de urmat:

  • Conform noilor modificări ale legii, firma aflată în dificultate va avea posibilitatea de a propune un acord de restructurare, care va fi întocmit de către administratorul restructurării sau direct de către firmă, cu asistența acestuia.
  • Forma finală a acordului de restructurare va fi comunicată creditorilor care au de recuperat sume de bani de la firma aflată în dificultate.
  • Ulterior, administratorul planului de restructurare va putea purta negocieri cu creditorii privind plata sumelor restante.
  • Acordul de restructurare se votează doar de către creditorii ale căror datorii sunt eșalonate sau reduse prin acest plan.
  • După ce planul este aprobat de creditori, firma va putea depune la instanță cerere pentru confirmarea acordului de restructurare.
  • Cererea de soluționare a acordului de restructurare va trebui să fie soluționată de către instanță, în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării acesteia.
  • Nu în ultimul rând, în procedurile de restructurare preventivă și de insolvență, vor putea fi folosite mijloace electronice de comunicare, iar aceste măsuri vor salva multe afaceri în România, în lupta lor de supraviețuire, în perioada post-pandemică.

Avocat Bogdan Frigioiu, senior associate ONV LAW: „Acordul de restructurare este obligatoriu pentru toți creditorii unei firme, chiar dacă au votat împotrivă sau nu și-au exprimat deloc votul. De reținut, pentru firmele care au realizat, în anul precedent, o cifră de afaceri netă de până la 0,5 milioane de euro, în echivalent în lei, iar acordul de restructurare a fost aprobat de toți creditorii, nu mai este necesară aprobarea acordului în instanță. În plus, se vor putea negocia condițiile de plată a creanțelor cu creditorii, atât individual, cât și prin convocarea acestora în cadrul unei ședințe colective. De asemenea, nu va fi nevoie de disponibilizări, se va elimina stigmatul insolvenței și se va dezvolta spiritul antreprenorial”.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clienților privați și instituționali, în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.