După decizia Curții Constituționale, o iminentă și chiar abruptă liberalizare a transportului național de călători părea inevitabilă, însă… Ministerul Transporturilor, alături de patronate, s-a repliat rapid, ieșind cu o formă ajustată a legii. Despre implicațiile noului act normativ și modul în care vor funcționa lucrurile după intrarea acestuia în vigoare am discutat cu Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

ZIUA CARGO: Avem o ordonanță de urgență adoptată foarte rapid după decizia Curții Constituționale…
Vasile Ștefănescu: Încă nu avem hotărârea Curții Constituționale în întregime și o așteptăm cu interes, în condițiile în care minuta care a fost emisă a încurcat anumite aspecte. Se vorbește, de exemplu, de tariful per bilet, aspect care nu poate fi legat de transportul interjudețean, un transport complet privat și nesubvenționat.
S-a încercat, în ultima perioadă, o liberalizare forțată, fiind preluate inclusiv influențe din afara țării.
Nu putem accepta o liberalizare forțată în doar câteva luni, în condițiile în care Curtea Constituțională a întârziat un an și jumătate cu luarea deciziei. În plus, în alte țări europene, tranziția către liberalizare a durat mai mulți ani – de exemplu, în Italia, a existat o perioadă de nouă ani de tranziție.
Ordonanța de Urgență a fost adoptată după ce a parcurs drumul legal – Comisia de Dialog Social și dezbaterea publică.
Expirarea licențelor la 31 decembrie a grăbit adoptarea acestei OUG.
Care sunt următorii pași?
Urmează realizare normelor pentru a fi prelungită valabilitatea licențelor actuale, până la realizarea acelui soft care va sta la baza funcționării noului program de transport. În viitoarea platformă informatică (rețea de mobilitate rutieră națională), fiecare operator își va putea încărca solicitările privind traseul dorit, orele solicitate etc., urmând ca autoritățile să elibereze, ulterior, licența de traseu.
Autoritatea Rutieră se va ocupa cu realizarea acestei platforme și, conform estimărilor lor, o vom avea funcțională peste patru, sau maximum șase luni.
Platforma va interacționa și cu alte baze de date, precum cea a ISCTR, RAR etc.
Până la apariția platformei, ar fi firesc să se prelungească licențele actuale, cu sau fără plată, și acest lucru se va realiza printr-un Ordin de Ministru. Probabil că acest OM va stabili ca prelungirea să fie valabilă până în momentul în care platforma informatică va deveni funcțională.
Cum va funcționa noul sistem?
Fiecare operator se va înscrie pentru cursa pe care dorește să o efectueze, precizând capetele de linie, traseul, stațiile și orarul. Dacă toate elementele sunt întrunite, operatorul va primi licența. Aici, ne putem referi și la vechimea mașinii, care va fi de maximum 9 ani, la solicitarea licenței, și maximum 12 ani, la expirarea acesteia. Pentru a evita situația (existentă, la ora actuală) cu transportatori care nu efectuează cursele pentru care au licență, toate mașinile vor fi dotale cu sisteme GPS. Această permanentă monitorizare ne va permite inclusiv să vedem când se pleacă de la capătul de traseu, pentru că orarul trebuie să fie respectat. Va fi obligatorie inclusiv mașina de rezervă.
Este un pas către normalizare, pe care nu îl putem considera liberalizare.
Este un transport reglementat! Facem transport de persoane care implică siguranța în trafic și a cetățenilor.
Un transportator pe o cursă, sau mai mulți?
Pe un traseu, pot opera mai mulți transportatori, însă nu la aceeași oră. Vom avea un singur transportator pe fiecare interval. Evităm, astfel, potențiale aglomerări în autogări și „întreceri pe șosea” între autovehicule, în timpul efectuării cursei.
Va exista un decalaj de cel puțin 30 de minute între curse.
La depunerea solicitărilor, nu va fi departajare, ci se va respecta principiul „primului venit”. De asemenea, nu se mai pune problema confortului mașinii, în condițiile în care s-a stabilit o vechime maximă. Am stabilit ca, în cazul curselor mai scurte de 200 km să, poată fi utilizare mașini cu o capacitate sub 22 de locuri, iar peste 200 km vor fi permise doar autovehicule cu peste 23 de locuri.
Sigur, nu toată lumea este mulțumită de rezultatul final, însă majoritatea prevederilor erau, deja, stabilite în discuții precedente, fiind prezente inclusiv în proiectul de lege anulat de către Curtea Constituțională.

Credeți că noul sistem va fi unul funcțional?
În vechiul proiect, se prevedea ca actualii posesori de licență să își păstreze cursele trei ani. Acest OUG resetează lucrurile pentru toată lumea. Însă, în general, operatorii de transport stau bine din punct de vedere tehnic și nu vor întâmpina dificultăți în înregistrarea solicitărilor pe platforma informatică, mai ales că au participat, deja, la atribuirile trecute. Suntem pregătiți!
Totodată, ARR ar trebui să fie pusă la punct cu toate informațiile, pentru că ei dețin baza de date și tot ei au emis licențele de traseu. Este de așteptat ca majoritatea transportatorilor să țintească, în primul rând, cursele pe care deja le operează. Unii le vor câștiga, iar alții le vor pierde… nu vom mai avea un program de transport stabilit în prealabil.
Noul program de transport va fi realizat prin solicitările operatorilor.
Platforma informatică va trebui să poată face față solicitărilor, urmărind, totodată, respectarea regulilor stabilite. Tocmai această complexitate determină nevoia pentru acest termen de 4-6 luni pentru realizarea platformei. Trebuie inclusiv înregistrată cu precizie ora depunerii solicitării, pentru a respecta regula primului venit. Punctele de plecare și de sosire (capetele de traseu) vor fi autogări. Bineînțeles, înființarea de noi autogări rămâne o opțiune deschisă pentru orice investitor.
Aparent, în noul context sunt avantajate firmele care au o anumită structură și infrastructură…
Ori ești transportator, ori ești pirat! Iar autoritățile trebuie să accepte că nu oricine poate face transport public, pentru că nu poți fi considerat transportator dacă deții o singură mașină. În plus, a fost scoasă vechimea pe traseu, sau întâietatea pentru cei care dețin licența de traseu… Sunt pași importanți către liberalizare.
Totodată, autogările vor trebui să își declare capacitățile, pentru a le corela cu contractele pe care le încheie. Nu putem permite ca dintr-o autogară cu două peroane să plece mii de transportatori. A venit vremea să ne civilizăm!
Platformele nu vor avea acces la acest sistem, ci doar transportatorii.
De ce credeți că acest act normativ nu va fi atacat la Curtea Constituțională?
Nemulțumiți vor exista întotdeauna, însă va trebui, la un moment dat, să ne oprim la un model de tranziție, indiferent că ne inspirăm de la italieni, spanioli, sau alții… Un alt aspect la care ar trebui să ne gândim este cel legat de capacitatea financiară și la a nu mai permite acoperirea acesteia cu o simplă asigurare. Riscăm ca accesul prea facil la piață să ducă la o deprofesionalizare accentuată și la o concurență neloială la care transportatorii nu vor putea face față. Siguranța circulației și a pasagerilor ar trebui să primeze.
Consider că acest act normativ își va urma cursul, iar noul cadru va avea ca efect inclusiv dispariția de pe piață a multor transportatori.
Noul cadru ne duce într-o zonă a realității, în care cursele câștigate trebuie să fie efectuate și cred că, începând cu 1 iulie 2025, va deveni funcțional.
Sigur, un nou ministru al Transporturilor, cu viziuni diferite, ar putea bulversa semnificativ lucrurile. În sensul acesta, recunoaștem faptul că actualul ministru al Transporturilor a discutat în permanență cu noi și ne-a ascultat.
Textul ordonanței a fost realizat după ce a ieșit minuta de la Curtea Constituțională. Pentru noi, a fost neașteptat să iasă așa ceva, după un an și jumătate de amânări, și în această formă. Apariția în perioadă electorală te poate face să crezi că s-a gândit cineva la posibilitatea ca transportatorii să aibă o răbufnire, în condițiile unei nemulțumiri ușor de anticipat, care să ducă inclusiv la proteste în stradă. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, am fost cu capul pe umeri și, alături de Ministerul Transporturilor, am găsit soluția corectă.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro