ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

LINDE MATERIAL HANDLING. Soluții de automatizare, pentru prezent și viitor

Data:

Cum poate avea succes transformarea către niveluri mai ridicate de automatizare în sectorul intralogistic? La ediția inaugurală a Linde Automation Summit, care a avut loc în perioada 12-13 noiembrie 2025, speakerii au împărtășit diverse perspective pe această temă.

Prezentările și demonstrațiile live au oferit clienților, consultanților și reprezentanților presei comerciale din întreaga Europă oportunitatea de a experimenta gama extinsă de produse și servicii oferite de Linde Material Handling (MH), inclusiv portofoliul său vast de echipamente, software-ul flexibil și tehnologia inovatoare de inteligență artificială. Soluțiile de automatizare personalizate și rentabile ale companiei sunt meticulos adaptate, pentru a se potrivi nevoilor specifice ale fiecărui client în parte. Componentele-cheie în acest context includ abordarea holistică de consultanță și înțelegerea aprofundată a proceselor de către experții în automatizare ai Linde MH. 

Portofoliu extins de produse, cu noi dotări

Pentru a accelera planificarea și implementarea soluțiilor de automatizare și a le face mai rentabile, Linde MH a reproiectat produsele-cheie din portofoliul său, în ultimii doi ani. Acestea includ transpaleți electrici, stivuitoare cu catarg retractabil și modele de stivuitoare VNA, toate fiind modernizate la un standard de serie industrială. Împreună cu AMR-uri, soluții shuttle, automatizare staționară și sisteme de rafturi, aceasta oferă un set complet de instrumente modulare, care pot fi utilizate pentru a planifica și implementa o gamă largă de proiecte ale clienților, cu precizie maximă. În același timp, este posibil să fie concepute produse personalizate pentru a satisface cerințele specifice ale clienților.

Dezvoltarea de noi echipamente este deja în curs de desfășurare. Un punct culminant notabil al Linde Automation Summit a fost inovatorul Linde RoCaP, care marchează un progres în domeniul comisionării automate a comenzilor în depozite. Reprezentanții Linde MH și ai lanțului de farmacii ROSSMANN au prezentat echipamentul împreună. Bazat pe transpaletul automat Linde L-MATIC HD k, echipamentul dispune, suplimentar, de un braț robotic inteligent, care este atașat permanent la căruciorul furcii. Acesta ridică de pe raft coletele și le așază pe suportul de marfă. Echipamente portante personalizate pentru utilizarea cu containere pe role au fost dezvoltate special pentru aplicațiile ROSSMANN. Deoarece Linde RoCaP poate lucra alături de stivuitoarele acționate manual, este ideal pentru utilizarea în depozitele de stocuri. La ROSSMANN, acesta ușurează volumul de muncă al angajaților din depozit, în special când vine vorba de comisionarea containerelor grele.

Linde E-MATIC

Un alt punct culminant al evenimentului a fost o avanpremieră a primului electrostivuitor automat al companiei. Linde E-MATIC, conceput pentru utilizare în mediul exterior, este programat să fie lansat în 2027. Echipamentul robust oferă o capacitate de încărcare de 2,3 tone, translație laterală, o baterie litiu-ion și tehnologii extinse de navigație și siguranță. Inițial, va fi utilizat pentru transport orizontal, între punctele de descărcare la sol sau sistemele de transport staționare. Încă din 2026, vor începe proiectele de pre-serie cu clienți selectați, ale căror experiențe vor influența direct dezvoltarea ulterioară și maturizarea seriei. Pe măsură ce Linde E-MATIC progresează prin etapele sale de dezvoltare, acesta va fi echipat pentru a gestiona o gamă extinsă de sarcini, inclusiv navigarea între mediile interioare și exterioare, traversarea unor pante mai mari și gestionarea depozitării și recuperării mărfurilor din rafturi sau depozite tip bloc.
În plus, va fi capabil să efectueze operațiuni de încărcare și descărcare laterală pentru camioane.

AI ca accelerator de automatizare

Linde MH promovează automatizarea nu doar în ceea ce privește dezvoltarea echipamentelor. Compania a prezentat, de asemenea, următorii pași în implementarea AI și a gemenilor digitali bazați pe MEGA, NVIDIA Omniverse pentru aplicații industriale. Aceasta a inclus integrarea în timp real a unui geamăn digital în NVIDIA Omniverse, care conectează managerul de flotă AGV al unei companii cu un AGV fizic. Participanții la eveniment au putut vedea pe ecran cum fiecare acțiune a AGV-ului – navigație, manipularea încărcăturii etc. – este oglindită, simultan, în mediul Omniverse, permițând monitorizarea, simularea și optimizarea în timp real a proceselor logistice.

O unitate de scanare 3D este utilizată pentru a crea o imagine tridimensională, complet realistă, a mediului. Acest lucru accelerează și simplifică planificarea proiectelor de automatizare.

În plus, acum este posibilă generarea de imagini 360° de înaltă rezoluție, folosind scanări laser 3D, creând, astfel, o hartă digitală tridimensională a amplasamentelor fabricilor sau depozitelor. Similar cu Google Street View (conducerea pe străzi într-o mașină), un operator se plimbă prin facilitate, purtând un dispozitiv montat pe umăr, echipat cu scannere LiDAR de mare viteză, care utilizează tehnologia SLAM. Dispozitivul capturează cu precizie mediul, creând o imagine tridimensională a realității. Întregul proces nu durează mai mult de 40 până la 60 de minute.

În NVIDIA Omniverse, se creează un geamăn digital al locației, cu ajutorul scanării 3D. Vizualizarea 3D oferă măsurători precise, inclusiv distanțele dintre rafturi, distanțele dintre două puncte și înclinația podelei, de-a lungul rutelor desemnate. Această bază fiabilă pentru planificare elimină necesitatea unor vizite suplimentare, la fața locului.

Toți participanții la proiect pot, apoi, lucra, împreună, pe imaginea modelată, realistă, și pot partaja informații, cum ar fi marcarea zonelor critice din depozit, adăugarea de comentarii și notarea soluțiilor sugerate.

Anul viitor va aduce implementarea inițială a aplicațiilor pentru clienți, în care vizualizările 3D sunt utilizate pentru a planifica și testa virtual soluții de automatizare, cu ajutorul gemenilor digitali, permițând punerea în funcțiune la fața locului mult mai rapid decât în trecut. Aceste capabilități vor fi oferite și ca un serviciu separat.

Software-ul asigură flexibilitate și viabilitate pe termen lung

O automatizare mai rapidă și mai rentabilă – acest lucru este asigurat, nu în ultimul rând, de platforma software MATIC:move, introdusă odată cu noile modele de echipamente automatizate. Datorită operării intuitive și a designului vizual al fluxului de lucru, procesele de flux de materiale pot fi planificate și implementate fără cunoștințe aprofundate de programare și pe baza principiului „low-code”. Rezultatul: o punere în funcțiune care este redusă de la săptămâni, la doar câteva zile. Pentru cerințe mai complexe, este disponibil MATIC:move+: versiunea extinsă de software care oferă interfețe și funcții suplimentare, precum și control inteligent al traficului, pentru procesele solicitante. Acest lucru menține soluția flexibilă și scalabilă – de la echipamentele individuale, la flote mari (mixte). Echipamentele de la producători terți și sistemele staționare pot fi integrate prin intermediul Linde Warehouse Manager și al compatibilității VDA-5050. Această abordare asigură transparență, control cuprinzător și adaptabilitate.

adaptarea:
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Licitație la Zürich pentru 100 de autobuze electrice

Zürich Public Transport (VBZ) intenționează să lanseze o licitație...

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...

Gebrüder Weiss își consolidează prezența în Uzbekistan

Începând cu 1 ianuarie, Gebrüder Weiss a transformat fostul...

Taxa logistică la coletele sub 150 de euro din afara UE

România și Italia, primele care aplică taxa logistică pe...

Permis pentru viitor – ultimele zile de înscrieri

Tineri din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii...

Două camioane încărcate cu produse Apple, jefuite în Franța

Doi șoferi de camion, ce transportau dispozitive electronice Apple,...

Mercedes‑Benz Trucks, test de anduranță cu încărcarea Megawatt

Mercedes‑Benz Trucks avansează implementarea standardului Megawatt Charging System (MCS)...

Proiectul german „eHaul” de schimbare a bateriilor camioanelor funcționează

Proiectul eHaul, finanțat de guvernul german, a finalizat testul...