LUCIAN BODE: 20 km de autostradă aduc, anual, 40 de milioane de euro la buget

Un tronson de autostradă de 20 de kilometri aduce, anual, aproximativ 40 de milioane de euro bugetului de stat, susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

De aceea, astfel de investiții vor ajuta la repornirea economiei, după ce criza generată de pandemia COVID-19 se va încheia. Ministrul Transporturilor a asigurat că „o dată ce aloci fonduri suplimentare investițiilor din infrastructură, acestea creează locuri de muncă, generează o dezvoltare pe orizontală, aduc alte sectoare economice importante”. „Făceam un calcul zilele trecute: un tronson de 20 de kilometri de autostradă aduce la bugetul de stat aproximativ 40 de milioane de euro, în fiecare an. După ce s-a inaugurat autostrada București-Constanța, în perioada 2008-2012, PIB-ul în valoare nominală al județului Constanța s-a dublat. Sunt calcule statistice publice”, a precizat Lucian Bode.

Rectificarea bugetului: 135 mil. lei în plus, la Transporturi

De altfel, la rectificarea bugetară din aprilie (prima din acest an) nu s-a diminuat bugetul Ministerului Transporturilor, așa cum s-a procedat în ultimii ani, ci s-a suplimentat cu 135 de milioane de lei. „Nu s-au tăiat bani de la Ministerul Transporturilor și mă bucur foarte mult pentru acest lucru. Este o rectificare bugetară atipică. (…) Păstrarea bugetului înseamnă că șantierele rămân deschise, că putem recepționa, în acest an, noi tronsoane de autostradă și plăti toate exproprierile, cu posibilitatea de a deschide noi șantiere”, a spus ministrul Transporturilor.

Din totalul celor 12,2 miliarde de lei alocate ca buget, la începutul acestui an, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, suma de 6,4 miliarde de lei sunt fonduri europene nerambursabile, cu care vor fi plătite investițiile în șantier. „Noi putem să finanțăm toate obiectivele de infrastructură care sunt în acest moment în lucru și, mai mult, putem să pornim obiective noi. Avem suficienți bani, doar să menținem ritmul acestora și să reușim să recepționăm o parte dintre ele, inclusiv pe calea ferată”, a declarat Lucian Bode.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Cuvântul de ordine trebuie să fie disciplină financiară, iar, pentru Guvern, susținerea investițiilor reprezintă cheia revenirii economiei în lupta în etapa post-criză.”

Lotul Biharia-Borș de pe A3 și PTF Borș II vor fi deschise la vară

Ministrul Transporturilor se declară optimist în privința finalizării, anul acesta, a mai multor porțiuni de autostradă. În primul rând, vor fi gata, în vară, două loturi de pe Autostrada Transilvania (A3), Biharia-Borș și Iernut-Chețan. La capătul dinspre Borș al lotului Biharia-Borș, în lungime de 5,35 km, construit de compania orădeană Trameco, este amenajat, deja, un nou punct de trecere a frontierei: PTF Borș II. „Lotul Biharia-Borș va fi finalizat înainte de termen”, a anunțat Lucian Bode. Termenul prevăzut în contract este trimestrul III 2020, însă inaugurarea se va face simultan cu cea a lotului vecin din Ungaria, în iulie.

Un lot de pe Autostrada Transilvania va fi „muzeu”

În schimb, ministrul recunoaște că lotul Iernut-Chețan nu va putea fi pus în circulație dacă nu va fi terminat și cel de la Chețani-Câmpia Turzii, unde lucrările executate de Straco se mișcă extrem de greu.

„La Iernut-Chețani avem un progres fizic de peste 90% și poate fi terminat în luna iunie, sunt 18 km. Dar este foarte important ca, pe tronsonul celălalt, Chețani-Câmpia Turzii, să finalizăm breteaua de descărcare. Altfel, cei 18 kilometri rămân muzeu și nu pot fi descărcați nicăieri. De aceea, suntem mobilizați cu toate loturile, pentru că am văzut situații în anii trecuți, și nu puține: la Holdea sau la Gilău-Nădășelu, cu podul peste Someș, am rămas 1-2 ani cu autostrăzi-muzeu”, a declarat Lucian Bode.

Râșnov-Cristian va funcționa, deocamdată, ca șosea de centură

De asemenea, lucrările începute, în luna mai 2019, la capătul lotului Râșnov-Cristian al Autostrăzii Comarnic-Brașov vor putea fi gata în 30 noiembrie, estimează Lucian Bode, după ce a inspectat șantierul: „Avem 6,7 km de autostradă și 3,7 km de drum de legătură, la patru benzi, care se află într-un progres fizic de peste 50%, cu mobilizare exemplară a antreprenorului. Am văzut acolo peste 200 de muncitori, cu peste 100 de utilaje. Termenul de finalizare este 2021, dar, dacă își menține această mobilizare, poate da acest obiectiv la sfârșitul anului”.

Iar până când acest tronson se va lega de viitoarea Autostradă Comarnic-Brașov, cei 10 km, dacă vor fi dați în folosință la toamnă, vor avea rol de variantă ocolitoare a localităților Cristian și Râșnov.

Studii de Fezabilitate, fără număr

Cât despre restul Autostrăzii Comarnic-Brașov, CNAIR pregătește revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF, termen de finalizare 2023), cu excepția unui tronson de aproximativ 4,5 km, care va fi re-licitat. În paralel, CNAIR are în curs de pregătire documentația pentru accesarea fondurilor europene (FEDR) pentru întreaga autostradă. Amintim că Guvernul Orban a anulat, în februarie, proiectul fostului Guvern Dăncilă de construire a acestei autostrăzi prin parteneriat public-privat cu o asociere de firme din China și Turcia. Modificarea aliniamentului din actualul SF prevede că Autostrada Comarnic-Brașov va avea și rol de variante de ocolire pentru Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga și Râșnov. Costul estimat al noului proiect, care va fi împărțit în 5 loturi (de 7, 8, 7, 14 și 15 km) este de 1,2 miliarde de euro, iar termenul de finalizare a lucrării, 2025-2026.

În paralel, CNAIR a semnat, deja, contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru șase drumuri expres: Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani, Bacău-Piatra Neamț și Buzău-Brăila. De asemenea, compania are în derulare contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru sectoarele de autostradă Sibiu-Făgăraș și Târgu Mureș-Târgu Neamț. Totodată, au fost scoase la licitație sau se află în curs de semnare a contractelor de SF pentru Autostrada Brașov-Bacău și șapte drumuri expres: Focșani-Brăila, Ovidiu (Constanța)-Tulcea, Brăila-Tulcea (Jijila-Cataloi), Ploiești-Găești, Pașcani-Suceava, Suceava-Siret, Tișița-Albița.

2 loturi din A10 Sebeș-Turda, gata pe 30 noiembrie

Nu în ultimul rând, ministrul este de părere că pot fi terminate și cele două loturi de 40 de kilometri, aflate în execuție, ale Autostrăzii (A10) Sebeș-Turda: „Pe autostrada Sebeș-Turda avem două loturi – aproximativ 40 de kilometri. Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2, undeva la 65-70%. Dacă antreprenorii își mențin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit – și anume 30 noiembrie – ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă.”

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, în lungime de 17 km, se întinde de la intrarea pe autostradă de la Sebeș (km 0), până la Pârâul Iovului. Contractul, în valoare de circa 542 milioane de lei, a fost semnat pe 14 noiembrie 2014, iar termenul de finalizare era octombrie 2016, însă lucrările trenează de șase ani. Compania Impresa Pizzarotti a anunțat, înainte de Paști, un nou termen de finalizare a lucrărilor: 30 noiembrie 2020.

Nodul rutier de la Sebeș-Lancrăm A1-A10-DN1 (sursă foto: Pro Infrastructură)

Nodul rutier de la Sebeș va uni A10, A1 și DN1

Cea mai dificilă lucrare de pe acest lot este Nodul rutier de la Sebeș, cu multiple rampe și pasaje care vor uni autostrăzile A10, A1 și DN1 în zona Lancrăm. Va fi al doilea nod rutier de acest tip din țară, ca grad de complexitate, cu trei mari pasaje peste actuala autostradă, două pasaje peste calea ferată și unul peste râul Sebeș și DN1/E81, în zona Lancrăm. Primul nod rutier de mare complexitate este în celălalt capăt al A10, din zona Turda, unde lotul 4 s-a racordat la A3 Câmpia Turzii-Gilău și la DN1 din zonă.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.