Mercedes Citaro – Noua generatie


Cu vanzari ce depasesc 31.000 de unitati in cei 13 ani de existenta, Mercedes Citaro este unul dintre cele mai de succes autobuze, iar pentru ca acest lucru sa nu se schimbe, constructorul german a lansat o noua generatie.

La sfarsitul lunii mai, la Mannheim, a fost prezentata noua generatie Citaro, la un eveniment unde variantele urban cu 3 usi si urban articulat cu 3 si cu 4 usi au reprezentat aceasta noua gama.

Caracteristicile „Der neue Citaro“

Cum standardul de poluare Euro 6 va fi obligatoriu incepand cu 2014, noul Citaro a fost proiectat tinandu-se cont de faptul ca autobuzul va trebui sa includa si noua tehnologie, mai grea cu aproximativ 300 kg. Din aceste motive, lungimea totala a autobuzului a fost marita cu 155 mm, de la 11.950 mm la 12.105 mm, iar ampatamentul a fost marit cu 55 mm, de la 5.845 mm la 5.900 mm. Lungimea totala a autobuzului articulat a fost marita tot cu 155 mm, de la 17.940 mm la 18.095 mm, iar ampatamentul intre axele 1 si 2, tot cu 55 mm, de la 5.845 mm la 5.900 mm, ampatamentul intre axele 2 si 3 ramanand neschimbat, adica 5.990 mm. La ambele variante, din cei 155 mm, 100 mm reprezinta marirea consolei fata, deoarece, acum, incorporeaza o protectie suplimentara in caz de coliziune frontala. Pentru mentinerea aceleiasi capacitati de transport, s-a lucrat la reducerea greutatii proprii a autobuzului. Usile au fost reproiectate, acum fiind mai usoare, de asemenea, geamurile au o grosime de 3,15 mm, fata de 4 mm la versiunea anterioara, iar farurile, mai mari, sunt de tipul H7, luminile de zi incorporand, optional, LED-uri. Pavilioanele rotilor sunt realizate din material elastic, mai rezistent, dar si mai usor. Colturile caroseriei, atat in fata, cat si in spate, au o structura elastica, pentru a putea prelua socuri usoare, fara a se deforma. Structura plafonului este noua si i s-a redus greutatea cu aproximativ 30 kg (la versiunea urbana cu 3 usi). Pozitia soferului a fost optimizata, postul de conducere fiind acum ridicat cu 60 mm, lucru care a dus si la o imbunatatire a vizibilitatii. Salonul pasagerilor a primit mai multe modificari, interiorul este mai larg, iar scaunele sunt prinse de peretii laterali. Lampile din plafon au lentile multidimensionale pentru eficientizarea iluminatului interior. In cercetarea si dezvoltarea noului Citaro, au fost investiti peste 100 milioane euro.

Design up-to-date

Pe langa imbunatatirile de ordin tehnologic, noul Citaro si-a schimbat si aspectul, iar cele mai importante modificari le putem sesiza la partea frontala, unde farurile au fost redesenate, fiind ceva mai prietenoase. La optiunea cu Xenon si Led, schimbarea este si mai evidenta. Bara din fata a fost si ea modificata, acum fiind alcatuita din trei bucati, pentru o mai simpla inlocuire. La partea de interior, transformarile sunt legate de plafon, care a fost regandit si care face autobuzul sa fie mai spatios, mai primitor. Nici cockpit ul soferului nu a fost uitat, pe langa noua pozitie la volan, acesta beneficiaza si de o noua plansa de bord, care ofera mai multe informatii si este mai ergonomica.

 

Mai sigur

Consola fata a fost marita cu 100 mm pentru ca in spatele barei de protectie a fost incorporata protectia la impactul frontal, conform Directivei ECE R 29, aceasta fiind livrata standard ca si alte elemente de siguranta precum ESP-ul. Citaro este primul autobuz urban la care sistemul ESP este livrat in echiparea standard. S-a considerat ca, desi in orase nu se circula cu viteze mari, asistenta electronica este utila in caz de conditii meteorologice defavorabile. Directiva ECE R66/01 va intra in vigoare abia in anul 2016, insa „Der neue Citaro“ respecta deja reglementarile acesteia privind rasturnarea autovehiculelor. Scheletul autobuzului a fost realizat mai rigid, pentru a oferi protectie suplimentara in caz de rasturnare. Noul Citaro va utiliza seria de propulsoare diesel economice, Blue-Tec, care corespund normelor de poluare Euro 5, dar va beneficia si de un sistem de propulsie hibrida. Inca nu a fost dezvaluit publicului ce motoare cu norma de poluare Euro 6 vor echipa noul Citaro, deoarece acestea vor fi disponibile abia in anul 2013. In ceea ce priveste pretul de achizitie, nu a fost anuntat, dar se vehiculeaza ca ar fi ceva mai mare decat al modelului Citaro care inca se gaseste pe piata.

Schimbul de generatii

Actuala generatie Citaro se va produce in paralel cu noul model, pana cand acesta din urma va putea fi comandat in toate versiunile de caroserie, metamorfoza urmand sa se incheie in 2014, timp in care productia va ramane la Mannheim. Mannheim, Germania

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

Mannheim, Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.