Mereu în Vârf de Formă! Niciodată fără atestat valabil!

Doresc să mă adresez, în următoarele rânduri, celor circa 80% dintre șoferii profesioniști care au puterea și sunt statornici în a crede, nu în ceva, ci în cineva. Celor care sunt capabili să-și ia soarta în propriile mâini și să decidă ceea ce este mai bine pentru ei, nu numai pentru alții. Celor care dovedesc onestitate, „sete” de corectitudine și, implicit, și de adevăr și de dreptate.

Sandor Gabor, președinte IFPTR

Celor care știu să manifeste respect, se respectă și își doresc ca, la rândul lor, să fie respectați. Celor care sunt mândri de faptul că practică o meserie deosebită și dovedesc o preocupare constată în susținerea creșterii prestigiului breslei / meseriei respective și, implicit, a celor care o practică.

O parte dintre dumneavoastră va împlini, în 2018, sau a împlinit deja, 4 ani de la data în care și-a obținut sau prelungit atestatul.

Iar această perioadă, de început de an, este potrivită pentru a vă face planuri, inclusiv în privința prelungirii sale. Deși planurile nu ne fac nici mai fericiți, nici mai nefericiți, preocupările aferente reprezintă, totuși, singura dovadă a faptului că suntem vii și activi.

Orice problemă identificată devine cu adevărat importantă doar când devine o urgență. Oricum ar fi, cu siguranță ne putem descurca doar până ce „mai târziu” nu devine „prea târziu”.

În fapt, atestatul este ca și berea rece. Este bine să ai la îndemână, în caz că îți cere cineva. În rest, este mai bine să bem numai apă și numai când ne este sete (nu când și cât ni se spune să consumăm).

Deci, toate la timpul lor…

La prelungirea valabilității atestatului, majoritatea șoferilor și, în mod special, cei cu experiență, dovedesc interes și preocupare în privința identificării unei soluții corecte, în primul rând pentru a nu pierde nici măcar o zi din cei 5 ani de valabilitate a atestatului deținut.

În cazul oricăruia dintre dumneavoastră, șoferii, ar fi minunat dacă ați obține un nou atestat, valabil pentru încă 5 ani, începând chiar din ziua imediat următoare încetării valabilității actualului atestat. Pentru asta, țineți seama de calendarul examenelor și identificați termenele pe care trebuie să le aveți în vedere pentru a reuși să vă prelungiți valabilitatea atestatului în timp util.

Cum numai timpul nu-și pierde timpul, adresați-vă într-un termen rezonabil Centrului de perfecționare specializat în atestare profesională de pe raza domiciliului dumneavoastră (telefonic sau prin e-mail). Cu siguranță, veți găsi, de comun acord, o soluție corectă, pentru ca să reușiți să vă înscrieți la examen în timp util.

Înscrierea din timp este importantă pentru dumneavoastră, ca să știți cum să vă faceți calculele cu anticipație, cu privire la zilele pe care va trebui să vi le rezervați pentru ca să vă prelungiți valabilitatea atestatului.

Termene de care trebuie să ținem seama 

În interesul prelungirii valabilității atestatului pe care îl dețineți, ar fi recomandabil ca, la planificarea demersurilor necesare de efectuat în acest sens, să căutați să aveți în vedere următoarele:

  1. Aplicând noile proceduri, ARR este în măsură să elibereze noile atestate într-un termen de 5-15 zile de la data înregistrării și validării cererii depuse de cei interesați în acest sens.

În acest context, în urma promovării examenului pentru prelungirea valabilității atestatului, Cererea de eliberare a noului atestat ar fi recomandabil să o înregistrați la ARR cel târziu cu 10 zile înainte de data expirării atestatului deținut, indiferent de data la care decideți să susțineți examenul.

  1. Așa cum știți, examenele pentru prelungirea atestatului se organizează, mai nou, nu la Centrele de pregătire, ci în săli de examinare dedicate, de regulă o dată pe lună, în fiecare reședință de județ, și săptămânal în municipiul București.

De aceea, pentru a vă putea încadra în termenele legale, ar fi de dorit să vă înscrieți la examenul pentru prelungirea valabilității atestatului cel târziu cu 40 de zile înainte de data expirării atestatului.

  1. Conform noilor reglementări, titularii atestatelor profesionale au dreptul să susțină examenul de prelungire a valabilității pe tot parcursul ultimului an de valabilitate, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, respectiv de când și cum își pot rezerva timp suficient pentru asta.

Aceasta înseamnă că încă de la împlinirea a 4 ani de la data obținerii atestatului aveți deja dreptul să vă prezenți la examenul pentru prelungirea atestatului, oricând vă puteți face timp și considerați că sunteți pregătiți pentru aceasta.

  1. Indiferent de când veți decide să susțineți examenul, fie asta chiar și cu 12 luni înaite de expirarea valabilității atestatului, noul atestat vi se va elibera cu valabilitatea de 5 ani, începând din data expirării celui deținut.

În urma promovării examenului, oricând s-ar întâmpla acest lucru, nu veți avea altceva de făcut decât să cereți, ulterior, prelungirea valabilității atestatului deținut, în termenul precizat la punctul 1.

  1. În fapt, prezentarea din timp la examen este singurul mod prin care vă puteți rezerva atât posibilitatea de a cere prelungirea valabilității atestatului în timp util și fără stres, cât și garanția că nu veți pierde nici măcar o zi din valabilitatea atestatului deținut la ora actuală.

Singura grijă pe care trebuie să o aveți, în acest caz, este doar respectarea și raportarea la termenul precizat la punctul 1.

În consecință, este în interesul fiecărui șofer să decidă și să ia inițiativa de a „scăpa” în timp util de grija prelungirii valabilității atestatului și să se înscrie la examen într-un termen rezonabil și fezabil.

  1. Înscrierile la examen se pot face cu cel puțin 5-10 zile înainte, raportat la datele la care sunt planificate examenele.

Pentru prima jumătate a anului, au fost deja stabilite locațiile și datele de organizare a examenelor. Aveți dreptul să susțineți examenul în oricare dintre municipiile reședință de județ – convenabilă pentru dumneavoastră. Majoritatea șoferilor școlarizați de noi apreciază corectitudinea dovedită de reprezentanții IFPTR, inclusiv în acest sens. Este de înțeles că fiecare are un program de lucru special și aparte, mulți dintre deținătorii de atestate lucrând chiar în afara țării.

Oricum ar fi, esențial ar fi să reușiți să vă planificați activitățile din cursul anului 2018, astfel încât să vă puteți rezerva un răgaz și, respectiv, timp suficient, printre altele, inclusiv pentru prelungirea valabilității atestatului.

Cert este că nimeni nu merită nici să fie nevoit, nici să se regăsească în situația de a fi nevoit să-și asume riscul să lucreze cu atestatul expirat.

Pentru ca să aveți siguranța încadrării în termenele legale, consultați în timp util specialiștii din cadrul centrelor de perfecționare specializate în atestare profesională. Puteți face acest lucru fie prin telefon, fie prin e-mail, după cum preferați.

Căutați să găsiți de comun acord o soluție corectă pentru dumneavoastră, pentru a vă înscrie la examen într-un termen previzibil și fezabil pentru dumneavoastră.

Ideal ar fi, cel târziu la data expirării atestatului pe care îl aveți la ora actuală, să puteți intra în posesia noului atestat, valabil pentru încă 5 ani, începând chiar din data expirării valabilității celui deținut.

Cu respect,

Gabor SANDOR

Președinte IFPTR

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.