Mmichelin intră în era digitală

La începutul lunii octombrie, Michelin a lansat, în Europa, Michelin Tire Care, primul pachet de soluţii conectate pentru transportatori. Tehnologia digitală va simplifica activitatea cărăuşilor şi operaţiunile de întreţinere a anvelopelor, crescând, în acelaşi timp, siguranţa operaţiunilor lor şi reducându-le costurile operaţionale.

Astăzi, monitorizarea anvelopelor este, încă, o activitate care se realizează în mare parte manual, colectarea informaţiilor nefiind nici automatizată, nici rapidă. Astfel, eficientizarea managementului costurilor cu anvelope prin intermediul unor instrumente digitale reprezintă un element care poate oferi un important avantaj competitiv.

Soluţiile introduse de către Michelin sunt de natură să reducă timpul cheltuit pentru inspectarea anvelopelor la o treime din cel necesar în prezent, în cazul operaţiunilor manuale. Iar datorită trasabilităţii anvelopelor, transportatorii vor şti de acum înainte precis care este starea pneurilor de pe întreaga lor flotă şi nevoile lor iminente şi vor fi capabili să anticipeze comenzile şi timpii de imobilizare a vehiculelor.

Serviciile Michelin Tire Care pun accentul pe coletarea rapidă şi automată a tuturor informaţiilor (exacte!) privind anvelopele de pe vehiculele din flotă. Toate acestea vor fi organizate în mod logic şi administrate optim, putând fi accesate via un dispozitiv la alegerea clientului: smartphone, PC sau PDA.

În Europa, Michelin va oferi trei astfel de servicii, şi anume TireLog – un „jurnal” digital de buzunar simplu şi practic, iCheck – destinat diagnosticării predictive a anvelopelor şi iManage – care combină mentenanţa individuală şi trasabilitatea pentru fiecare anvelopă conectată.

„Datorită acestor inovaţii digitale de la Michelin, intrăm acum într-o nouă eră, în care logica mentenanţei preventive trebuie să ia locul mentenanţei curative care domină în prezent”, a declarat Serge Lafon, vicepreşedinte executiv, Truck Product Line Michelin.

TireLogTM – de la hârtie la smartphone

TireLogTM este o aplicaţie gratuită pentru smartphone, disponibilă atât pentru Apple cât şi pentru Android, care le permite transportatorilor, mai ales celor cu flote de sub 20 de vehicule, să-şi administreze în mod simplu şi eficient anvelopele.

MICHELIN TIRE CARE i-MANAGE

Conform statisticilor, companiile cu flote sub 20 de vehicule reprezintă 95% din totalul firmelor de transport din Europa. Monitorizarea anvelopelor este în prezent o operaţiune manuală, iar colectarea informaţiilor nu este automatizată şi nici rapidă. TireLogTM le va permite transportatorilor să acceseze informaţiile privind anvelopele lor oriunde, oricând şi cu rapiditate.

„Jurnalul” digital îi va ajuta pe managerii companiilor mici să adopte decizii rapide şi sigure în ceea ce priveşte anvelopele din flotele lor, generând beneficii cheie. În primul rând, se câştigă un timp preţios şi se realizează o optimizare a planificării operaţiunilor de întreţinere, a celor de resculptare a profilului, a reşapărilor sau schimbării anvelopelor. De asemenea, sistemul simplifică adoptarea deciziilor, datorită vizualizării comparative a performanţelor anvelopelor din parc.

Aplicaţia TireLogTM poate fi descărcată gratuit, în 11 limbi, din Google Play sau AppStore.

iCheck – diagosticare rapidă

iCheck face posibilă o verificare mult mai consistentă a stării anvelopelor, timpul dedicat inspecţiei fiind redus, în acelaşi timp, la o treime din cel necesar verificării manual-vizuale. Prin intermediul unui kit de instrumente speciale, se pot verifica şi monitoriza presiunea în pneuri, adâncimea profilului şi starea generală a anvelopelor, datele precise astfel colectate permiţând o coordonare optimă a operaţiilor ce trebuie realizate asupra anvelopelor flotelor mari, care deţin atelier propriu.

Cine e prevenit, e pregătit: iCheck oferă acces la informaţia potrivită, la momentul potrivit. Riscul unor imobilizări neprevăzute şi îndelungate ale vehiculelor este minimizat, recanelarea se poate face la timpul potrivit şi fiecare milimetru al profilului este exploatat în întregime, fără pierderi. Aceste lucruri conduc la reducerea costului pe kilometru şi îmbunătăţesc profitabilitatea companiei.

Pentru a beneficia de toate elementele iCheck, transportatorii trebuie să se aboneze prin înscrierea în portalul MyAccount pe site-ul trucks.michelin.eu. Aceştia vor primi o unitate de testare, care conţine un instrument destinat implementării inspecţiilor şi obţinerii rapoartelor despre anvelope.

iManagement – anvelope conectate

Soluţia iManage permite urmărirea individuală a fiecărei anvelope, de la începutul şi până la sfârşitul „vieţii” sale operaţionale, în cadrul unor flote mari, care dispun de atelier propriu. Permite o trasabilitate totală a anvelopelor, care sunt identificate prin intermediul unui cip RFID.

iManage presupune colectarea şi stocarea tuturor datelor privind anvelopele de pe flota de vehicule într-un mod simplu, automat şi rapid, pe tot parcursul duratei de utilizare a anvelopelor, prin monitorizarea şi înregistrarea fiecărei operaţiuni la care acestea sunt supuse.

Portalul MyAccount de pe web-site-ul mai sus menţionat centralizează toate aceste date şi le permite transportatorilor să aibă acces la analize şi rapoarte despre toate anvelopele din flotă. Cuprinde informaţii organizate logic despre presiunea în pneuri, despre gradul de uzură al profilelor, starea generală a anvelopelor şi stocul existent, elemente care fac posibilă anticiparea şi planificarea operaţiunilor de mentenanţă, într-un mod mai degrabă preventiv decât curativ.

Soluţiile digitale Michelin Tire Care au fost lansate în SUA la începutul anului 2015 şi în numai 5 luni au fost efectuate nu mai puţin de 11.000 inspecţii în cadrul a 100 de flote care s-au abonat la aceste servicii. Iar acum este disponibil şi în Europa.

Cele trei soluţii Michelin Tire Care

– TireLogTM – destinată flotelor mici care şi-au externalizat operaţiunile de întreţinere; aplicaţie GRATUITĂ

– Pentru flote de peste 100 de vehicule, care deţin atelier propriu pentru anvelope:

  • iCheck – instrument de diagnostic predictiv

– iManage – management conectat al costurilor cu anvelopele

Cel mai cuprinzător abonament pentru aceste două instrumente pentru flote mari va costa între 1 şi 9 EUR per camion pe lună, ceea ce va rezulta în până la de patru ori această sumă în profituri.

Raluca MIHĂILESCU

Paris, Franța

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.