Motivarea șoferilor, misiune imposibilă?

Nu cred că există transportator care să fie pe deplin mulțumit de șoferii săi. Așa cum, pe de altă parte, și șoferii sunt greu de satisfăcut.

Transportatorul consideră că, indiferent dacă îi tratează cu duhul blândeții (ca pe niște parteneri, și nu ca simpli angajați) sau adoptă o atitudine mai distantă (ca de la șef la subaltern), șoferii rămân imprevizibili, caută mereu să îl înșele, fiind dispuși să asculte mai mult de “opinia parcărilor”, gata să-și lase baltă angajatorul atunci când acesta se așteaptă mai puțin.

La rândul lor, șoferii cred că transportatorul câștigă prea mult de pe urma muncii lor, că sunt plătiți prea puțin față de riscurile și frustrările meseriei, că patronii găsesc rar cuvinte de apreciere, de laudă față de activitatea pe care o fac.

Aceste sentimente duc la atitudini tipice personalității fiecăruia din cei doi protagoniști ai relației, fiecare încercând să-i transmită celuilalt părerea pe care o are despre el. De aici nemulțumirea transportatorului și frustrarea șoferului. În această situație, transportatorii sunt tentați să se retragă în aparenta siguranță a “buncărului” lor, de unde să emită ordine, detașându-se astfel de probleme, considerând că, indiferent ce ar face, șoferii rămân… șoferi, nu pot fi schimbați. Șoferii, la rândul lor, adoptă o mentalitate care nu ține seama – chiar dacă uneori aceasta le este defavorabilă în timp – decât de “mirajul” banului în plus, indiferent cât o fi el, lăsând deoparte toate celelalte aspecte, care, însumate, reprezintă satisfacția muncii.

Profesie cu elemente speciale

Succesul, sau eșecul, unei companii de transport este intrinsec legat de resursa umană, de modul în care își desfășoară șoferii activitatea.

Încercând să ținem cont de teoriile managementului resurselor umane, observăm că toate sunt bune și frumoase, privind atât rolul managerului în eficiența firmei, cât și a metodelor clasice sau mai puțin convenționale de motivare a angajaților. Când încercăm să aplicăm aceste metode conducătorilor auto, observăm că lucrurile parcă nu se potrivesc așa cum ar trebui.

Profesia de șofer este o profesie cu multe elemente speciale, diferite uneori semnificativ față de restul masei de angajați. Și asta în special datorită faptului că activitatea concretă, practică a acestora se realizează în două planuri: spațiul rutier (ca stil de conducere) și spațiul organizațional în care sunt integrați. Ambele dimensiuni ale acestui comportament influențează conduita și responsabilitatea șoferilor atât în timpul conducerii, cât și în cadrul activităților colaterale pe care le desfășoară, acestea reflectându-se în rezultatele activității prin componente cum ar fi:

– Pentru activitatea de conducere: gradul de risc, gradul de eludare a codului rutier și a normelor de siguranță rutieră, gradul de predispunere la accidente, gradul de utilizare rațională a autovehiculului etc;

– Pentru activitatea colaterală conducerii auto (în unitate, la beneficiar, în raporturile cu autoritățile): gradul de relaționare, capacitatea de înțelegere, ușurință, claritate și coerență în exprimare, adaptarea la sarcini de lucru diferite, în schimbare, respectarea riguroasă a regulilor și regulamentelor.

Am amintit aceste componente deoarece înainte de a discuta de metode de motivare trebuie să identificăm corect dacă avem de-a face la șoferi cu lipsa de motivație sau cu un deficit de competență profesională.

Este bine când dorim să motivăm șoferii, dar, mai înainte de asta, trebuie să aflăm dacă acestora le lipseşte într-adevăr motivația.

Analizând cazul în care nu suntem mulțumiți de șoferi trebuie să avem în vedere dacă performanța scăzută este rezultatul unei competențe profesionale scăzute sau este cauzată de lipsa motivației.

Această abordare poate pune o presiune financiară pe firma de transport, însă determină o evaluare corectă a șoferilor, mai mult decât atât, permite identificarea carențelor de pregătire profesională.

Pentru a putea motiva, trebuie să avem ce motiva!

În acest sens, firmele de transport trebuie întâi să angajeze și apoi să păstreze șoferii.

Pe termen mediu și lung, mai ales pentru firmele de transport puternice, care doresc să-și mențină statutul și renumele și să se dezvolte, soluțiile ar fi recrutările permanente de personal, dar și inițierea unor politici coerente de formare profesională continuă a șoferilor.

Rolul motivației nu se limitează însă numai la a-i face pe oameni să muncească, ci merge până la a-i face să muncească bine.

Există mai multe forme de descriere a motivației, în funcție de diferite criterii, însă cea mai importantă clasificare este cea care face diferența între motivația pozitivă și cea negativă.

Motivația pozitivă constă în punerea în legătură directă și proporțională a rezultatelor obținute cu satisfacțiile personale. Nivelul salariului, primirea la timp a acestuia, siguranța locului de muncă, bonusurile, primele sunt câteva din metodele de motivare pozitivă. În motivarea personalului, pe lângă toți acești factori motivatori de factură financiară, există și câteva tipuri de instrumente non-bănești cu efect similar. Șoferii tind să fie mai motivați dacă se simt respectați și au un anumit statut, dacă mediul de lucru este unul plăcut, dacă sunt apreciați și evidențiați. Toate acestea sunt lucruri pe care o firmă de transport (mai ales managerul sau patronul) le poate oferi destul de ușor, dar care, dacă lipsesc, pot afecta atât moralul șoferilor – implicit stabilitatea acestora la locul de muncă – dar și performanțele companiei.

Motivația negativă este generată de factorii motivaționali aversivi, cum ar fi penalizări pentru consum de motorină, penalizări pentru abateri de la traseu etc. Deși reprezintă un tip primitiv de motivație, bazat pe amenințare sau pedeapsă, aceasta trebuie totuși inclusă, cu anumite amendamente, în instrumentarul motivațional al managerului/patronului unei firme de transport.

Indiferent de modul de folosire a motivației, tehnicile motivaționale au în comun ideea potrivit căreia, cu cât este mai mare responsabilitatea, recunoașterea, respectul sau statutul acordat șoferilor dintr-o firmă de transport, cu atât mai mare este sentimentul de implicare în acea firmă, și de aici cu atât mai mare va fi motivația.

Transportatorii, în condițiile de motorină scumpă, de drumuri proaste, de taxe care nu ofera nimic, ci doar cresc costurile de transport, în condițiile unei concurențe de multe ori neloiale a transportatorilor externi, trebuie să ducă și o politică de motivare a șoferilor. Cum vor proceda, dacă vor găsi metode să-și motiveze și să-și păstreze șoferii rămâne de văzut.

Noi am prezentat doar câteva puncte de vedere. Decizia le aparține.

Profilul psihologic, util pentru alegerea metodelor de motivare

Foarte important pentru motivare este și profilul psihologic al şoferului, care se poate obţine de fiecare dată când se face evaluarea psihologică anuală obligatorie sau la angajare. Se pot obţine foarte multe informaţii legate de conducătorul auto, de punctele lui favorabile, de cele mai slabe, putând astfel să individualizăm metodele de motivare.

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: cristian_sandu38@yahoo.com

Mobil: 0751 364 575

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.