Cred că fiecare dintre noi a fost cel puțin o dată în viață în concediu pe litoralul românesc, chiar dacă mulți îl hulesc și îl consideră mult prea scump pentru serviciile oferite. Nu o să comentăm, de această dată, aceste aspecte, ci o să ne întoarcem privirea către unul dintre cele mai frumoase și mai bogate muzee de istorie din țară, și anume cel din Constanța. Care, fără îndoială, merit vizitat și chiar studiat, atunci când vacanța sau o deplasare ocazională te aduce în zonă și îți lasă ceva timp la dispoziție.
Conform celor consemnate pe web-site-ul propriu, Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța are o istorie de peste o sută de ani. „După 1877, lucrările de extindere ale orașului Constanța au dus la descoperirea unor însemnate vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice etc., toate atestând locul anticului Tomis în istoria veche a ţării.
Constatarea că multe piese antice intrau în colecţii particulare şi alcătuiau material de speculă, a trezit îngrijorarea edililor în viziunea cărora s-a născut ideea unui Muzeu de arheologie. În anul 1878, Remus Opreanu – primul prefect al administrației românești în Dobrogea – propunea Academiei Române ca materialele arheologice adunate la Prefectură, prin grija sa şi strădania inspectorului școlar Ion Bănescu, să formeze un muzeu. Propunerea s-a materializat”, relatează site-ul MINAC.
Inițial, muzeul a funcționat chiar în sediul Prefecturii, dar incendiul din 1882, care a distrus clădirea, a dus și la dezorganizarea acestuia.
Între 1881 şi 1908, Grigore Tocilescu a strâns şi publicat peste 600 de inscripţii. Toate monumentele găsite de el au fost duse la București. În ședințele Academiei Române tot mai multe voci cereau aducerea tuturor monumentelor din Constanța la București. În opoziţie cu Bucureștiul apar eforturile Prefecturii Constanța de a consolida poziția muzeului local, printr-un act acceptat de către Minister. Astfel, prefectul F. Scheletti emite Decizia nr. 13 / 26 sept. 1889 de înființare la Constanța a unui muzeu într-un local pe care-l va da Prefectura. Ministerul Cultelor şi Instrucțiunii Publice trimite o copie a acestei Decizii, cu Adresa nr. 11054 / 29 sept. 1889, către directorul Muzeului Naţional de Antichităţi (Gr. Tocilescu) pentru a aviza favorabil, dar acesta refuză.
Anii trec şi piesele muzeului organizat de R. Opreanu şi I. Bănescu, salvate din incendiul din 1882, continuă să fie adăpostite în diverse locuri.
Anul 1906 se anunţă favorabil pentru muzeu. G. Gr. Cantacuzino autorizează să se formeze la Constanța un Comitet care să se ocupe de reorganizarea Muzeului. Şi, iar nu s-a întâmplat nimic.
Între 1910 – 1911 toate antichitățile din Constanța se aflau depozitate la gimnaziul „Mircea cel Bătrân”, fără nici o organizare cu caracter administrativ şi ştiinţific. (…)
În 1911 Vasile Pârvan, venit la conducerea Muzeului Naţional de Antichităţi, înaintează un raport Ministerului Cultelor şi Instrucțiunii Publice în care pune din nou problema înființării unui muzeu la Constanța. Ordinul Ministerului, seria B, nr. 73245 / 27 oct. 1911, este favorabil. Astfel, Raportul lui Vasile Pârvan şi Ordinul Ministerului sunt considerate – de la această dată – actele de înființare ale Muzeului de Antichităţi din Constanța. (…)
Abia în 1928, cu prilejul semicentenarului Independenței, prof. C. Brătescu a organizat o expoziţie cu caracter arheologic şi etnologic în pavilionul din faţa Cazinoului din Constanța. După terminarea festivităților jubiliare, prin insistențele organizatorului expoziției, s-a organizat muzeul în aripa stângă a Primăriei – prefigurând parcă mutarea sa definitivă aici la jubileul centenarului.
Deşi amenajat în 1928, muzeul îşi va deschide porțile abia în 1930, iar din vara anului 1935, când a început clasificarea pe epoci istorice, a devenit o instituţie organizată pe criterii științifice.”
De la Cazino, la berărie
„Creşterea permanentă a colecțiilor prin donaţii, achiziţii, săpături de salvare sau cercetări organizate – la Histria, Capidava, Adamclisi, Constanța – a ridicat problema insuficienței spațiului. De exemplu, în 1937, secția de arheologie avea înregistrate 272 piese; iată de ce, o primă soluţie era transferarea muzeului în berăria din faţa Cazinoului (actualul sediu al Acvariului). În noul sediu muzeul avea program de vizitare (9 – 12; 16 – 18 pe timpul verii), iar taxa de intrare era de 5 lei. Prof. Ioan Micu raporta, la finele anului 1938, un număr de 5000 vizitatori.
În timpul celui de-al doilea război mondial muzeul și-a încetat temporar activitatea. După 1945 s-a acordat o atenţie deosebită conservării pieselor şi punerii în valoare a tezaurului arheologic al Constanței, oraş considerat – pe drept cuvânt – el însuşi un muzeu în aer liber.
Între 1948 şi 1951, în cadrul lucrărilor de reparaţii de la Cazinou, s-au făcut reparaţii şi la anexa sa unde era adăpostit muzeul. Acţiunea de reorganizare a impus sarcini multiple şi dificile restrânsului colectiv al muzeului: prof. Gh. Iordănescu – director; prof. Carol Blum – secretar şi un gardian.
De la finele anului 1951, când prof. Nubar Hamparțumian a fost numit director, se constată o activitate mai alertă prin măsurile luate: restaurarea pieselor, recuperarea valorilor arheologice care se aflau la Muzeul Naţional de Antichităţi din București, deplasări pe teren pentru colectarea de noi obiecte, clasificarea arheologică şi redactarea unui catalog-inventar al cărților şi revistelor aflate în biblioteca muzeului. Complexitatea activităților necesita lărgirea colectivului; în consecinţă au fost angajaţi un muzeograf şi un restaurator.
Din 1956 începe o nouă etapă în viaţa muzeului. În vederea creșterii rețelei de muzee la Constanța, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Regional a acceptat colaborarea cu Vasile Canarache, cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei București; acesta și-a asumat obligația reorganizării muzeului din Constanța în calitate de coordonator ştiinţific şi tehno-muzeografic.
Planurile concepute la finele lui 1956 şi la începutul anului următor prevedeau mai multe instituții de gen: Muzeul de arheologie, căruia trebuia să i se afecteze localul vechii facultății de piscicultură; Acvariul – instalat în anexa Cazinoului; extinderea muzeelor din Mangalia, Adamclisi şi Histria. Accelerarea ritmului reamenajării construcției era impusă de un eveniment cultural internaţional: bimilenarul nașterii marelui poet exilat la Tomis – Publius Ovidius Naso.
De la expoziții locale, la muzeu național
După ce a funcționat în mai multe sedii și a trecut prin două războaie mondiale, în sfârșit „…pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. După terminarea festivităților lucrările de organizare au fost reluate astfel că la finele anului obiectivul a fost atins: Muzeul de Arheologie Constanța exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate, mobilier modern”, consemnează același site MINAC.
„Prilejul pentru o altă etapă a vieţii muzeului l-a oferit sărbătoarea Centenarului Independenței. Pentru noua tematică, care avea să conducă şi la schimbarea numelui instituției, s-a oferit toată clădirea Primăriei – ea însăşi monument istoric. Pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța. Atributul de naţional acordat unei instituții provinciale este expresia pe deplin justificată de poziția ştiinţifică şi de propagandă a instituției. Spațiul expozițional ocupă trei nivele: parter, etajul I şi etajul II. La parter sunt amenajate două săli de Tezaur; etajul I cuprinde, cronologic, istoria veche şi medievală a Dobrogei; la etajul II continuă istoria modernă şi, de asemenea, sunt amenajate câteva expoziţii tematice.”
Cu speranța că v-am trezit curiozitatea, în numărul următor, vom face cunoștință cu adevăratele comori pe care acest muzeu, cu o istorie atât de zbuciumată și fascinantă, le ascunde. (Va urma)
Sursa: site-ul MINAC
Adaptare și foto: Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
