Cu ocazia celei de-a doua ediții eMobility Days, Daimler Buses a prezentat, în premieră, o soluție electrică pentru rute interurbane, autobuze școlare și excursii mai scurte: noul Mercedes‑Benz eIntouro, cu autonomie de până la 500 km.
Noul model este disponibil în două versiuni de lungime: eIntouro de 12,18 metri (până la 50 de scaune pentru pasageri) și eIntouro M de 13,09 metri (până la 63 de scaune). Clienții pot comanda noul autobuz interurban electric de la începutul lui 2025, iar prezentarea versiunii de serie va avea loc la expoziția „Busworld” din Bruxelles, din octombrie 2025. Primele livrări sunt plănuite pentru 2026.
Autobuzul cu podea înaltă se bazează pe familiarul Intouro diesel, dar este echipat cu un sistem de propulsie electric cu baterii. Și, pentru că segmentul de transport interurban este unul sensibil la prețul de achiziție, inginerii Daimler au făcut totul pentru a ține costul autobuzului electric cât mai jos cu putință. De exemplu, componentele de voltaj înalt și bateriile sunt împrumutate de la camionul eActros 600: în funcție de configurație, unul sau două pachete, fiecare cu o capacitate utilă de 207 kWh. Primul pachet este montat transversal, imediat după prima axă, pentru o distribuție optimă a greutății. Pachetul opțional de baterii este montat în fostul compartiment motor, longitudinal, pe partea stângă.
Bateriile folosesc tehnologia litiu-fier-fosfat (LFP), cu o durată de viață de până la 15 ani. În plus, bateriile LFP pot folosi peste 95% din capacitatea instalată. Astfel, în versiunea cu două pachete de baterii, eIntouro va putea parcurge până la 500 km fără reîncărcare, în funcție de stilul de condus, topografie și condițiile meteo.
Bateriile pot fi încărcate la stații CCS2, la puteri de până la 300 kW. Clienții pot selecta patru poziții diferite pentru prizele de încărcare: față, spate și pe ambele laterale (în spatele primei axe). Maxim două prize pot fi instalate pe vehicul.
Pentru restul sistemului de propulsie, Daimler Buses a combinat componente care și-au dovedit fiabilitatea în timp. Motorul electric Cetrax, produs de ZF, oferă o putere continuă de 320 kW. Puterea este transferată către puntea spate Mercedes‑Benz RO 440, prin intermediul unei transmisii automate cu 3 viteze și a unui ax cardanic. Configurația aleasă are multe piese în comun cu Intouro diesel, pentru costuri de producție și de operare cât mai reduse.
Nouă arhitectură electronică
În schimb, eIntouro dispune de o nouă arhitectură electronică, devenind primul autobuz european al Daimler Buses capabil să facă actualizări „over-the-air”, fără nevoia unei vizite în atelierul de service. Actualizările software, controlate prin intermediul portalului digital Omniplus On, sunt transmise la vehicul prin intermediul rețelei de telefonie mobilă. Dacă o actualizare este disponibilă, managerul de flotă va primi un mesaj și poate alege momentul când se va face actualizarea. Singura restricție este că vehiculul trebuie să staționeze cu motorul oprit și frâna de parcare activată.
Diferențe minime față de Intouro
La exterior, diferențele sunt minime față de Intouro diesel: în afară de logo, doar prizele de alimentare a bateriilor ne fac să distingem modelul electric. Doar deschiderea panourilor laterale ne dezvăluie un compartiment pentru bagaje mai mic cu până la 2 metri cubi, în funcție de versiune. Interiorul este, și el, identic, având aceleași opțiuni pentru scaune și rafturile pentru bagaje. Versiunea de 13 metri lungime poate fi echipată cu toaletă în fața intrării de la mijloc.
Sistemele de siguranță disponibile sunt de ultimă generație, inclusiv Active Brake Assist 6 (ABA 6), Sideguard Assist 2, Frontguard Assist, Traffic Sign Assist, Attention Assist, sau monitorizarea presiunii pneurilor. În echiparea standard, mai găsim interfața pentru instalarea unui dispozitiv de testare a consumului de alcool în cabina șoferului sau o cameră pentru mers cu spatele. Opțional, companiile pot opta pentru un sistem de camere cu vedere de 360°.
Noul Mercedes‑Benz eIntouro este disponibil cu pachetul complet de servicii Omniplus, inclusiv contractele de service eBasic și ePremium, proiectate special pentru autobuze electrice. De asemenea, întreg ecosistemul necesar operării autobuzului electric este disponibil dintr-o singură sursă, prin intermediul Daimler Buses Solutions GmbH, care poate proiecta și construi infrastructura necesară (instalații electrice, stații de încărcare, sisteme de stocare cu baterii).
Noul Mercedes-Benz eCitaro K
Pe lângă eIntouro, Daimler Buses a mai prezentat, în cadrul evenimentului de la Berlin, și noul Mercedes-Benz eCitaro K, versiunea compactă a autobuzului urban electric eCitaro. Cu o lungime de 10,63 de metri și un diametru de bracaj de doar 17,28 de metri, eCitaro K se simte ca acasă pe străzile înguste din suburbii și orașele vechi, dar și în operațiunile cu număr redus de pasageri. Cu baterii NMC3 de până la 588 kWh, eCitaro K garantează o autonomie de 400 km, în condiții favorabile. Modelul este disponibil în configurații cu două sau trei uși.
Mod H2 pentru eCitaro Fuel Cell
În viitorul apropiat, eCitaro Fuel Cell, care folosește pilele de combustie pe post de prelungitor de autonomie, va putea fi operat și în modul H2, în care hidrogenul va fi singura sursă de energie. În acest mod, bateria nu mai trebuie alimentată extern, în timpul staționărilor, pilele de combustie ocupându-se nu doar de propulsie, ci și de încărcarea bateriilor. Noul mod de funcționare este ideal pentru operatorii de transport care dispun de H2 „verde” ieftin, de obicei din surse proprii, preferând hidrogenul ca principală sursă de energie, în locul electricității.
Noile baterii NMC4
Tot la eMobility Days 2024, Daimler Buses a prezentat și a patra generație a bateriilor litiu-nichel-mangan-cobalt, dezvoltată împreună cu specialistul polonez BMZ. Față de generația NMC3, celulele nu mai sunt cilindrice, ci în formă de prismă. Fiecare modul va avea 12 celule, iar fiecare pachet 15 module. Pachetele NMC4 vor avea același design exterior ca la NMC3, fiind compatibile cu actuala serie eCitaro, fără modificări. În schimb, datorită schimbărilor în compoziția chimiei celulei, densitatea energetică este cu aproape 6% mai mare decât la NMC3. Astfel, capacitatea pachetului crește de la 98 la 111 kWh. În plus, o mai mare proporție din energia stocată poate fi folosită pentru condus, crescând și mai mult autonomia.
Durata de viață a crescut și ea, în parte datorită încărcărilor „blânde”, la puteri de până la 150 kW. Totuși, și încărcate la puterea maximă de 300 kW, bateriile NMC4 au o durată de viață garantată de 8 ani, cu posibilitatea de a extinde garanția la 12 ani. Noile baterii NMC4 vor fi utilizate de modelele eCitaro, eCitaro G, eCitaro K și eCitaro Fuel Cell, de la începutul anului 2026.
Ionuț PĂDURARU
Berlin, GERMANIA
ionut.paduraru@ziuacargo.ro