Noul trend, terminale intermodale

Tibbett Logistics a inaugurat la Bucuresti, in parcul logistic Europolis, un terminal intermodal care va fi operational incepand din ianuarie 2012. Scopul acestuia este asigurarea transportului feroviar de marfa pe ruta Bucuresti-Constanta.

Importanta acestui nou terminal este chiar mai mare, el avand influenta si la nivel european, contribuind la cresterea fluxului de marfuri catre Germania, Italia si Austria, urmand ca din 2012 sa fie efectuate 9 transporturi pe saptamana din acest terminal catre statele mentionate. „Este extrem de importanta locatia terminalului si credem ca este cea mai buna pozitionare a unui terminal din sudul tarii, care asigura traficul atat la nivel national cat si international“, a declarat David Goldsborough, CEO Tibbett Logistics (foto – centru). Terminalul intermodal (rutier – feroviar) isi incepe operatiunile avand 12.000 mp de platforma si 2,5 km de cale ferata plus un depozit adiacent de 6.500 mp, conectat la calea ferata chiar in centrul locatiei. „Acest terminal va determina cresterea atractivitatii transportului feroviar si, implicit, a mediului de afaceri. Transportul feroviar are nevoie de sustinere prin realizarea de noi investitii, iar acest proiect face parte din programul de dezvoltare al companiei Tibbett Logistics. Acest lucru va determina, pe langa optimizarea transportului feroviar, si reducerea emisiilor CO2 cu 16,6 milioane de tone“, a declarat Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii in Romania (foto – dreapta).

Este nevoie de cresterea cotei de piata a transportului feroviar, iar „acest terminal va determina mutarea traficului pe calea ferata. Pentru realizarea acestui proiect si pentru inchirierea unor vagoane, am investit 6,5 milioane de euro. Terminalul va fi destinat nu doar clientilor nostri, ci si altor companii care doresc sa transporte marfurile pe calea ferata“, a afirmat David Goldsborough.

Recunoasterea

Promovarea transportului intermodal prin investitia a peste 6 milioane euro nu a trecut neobservata, compania Tibbett Logistics fiind distinsa cu „Premiul pentru Initiativa in afaceri“, cu ocazia desfasurarii celei de-a sasea editii a evenimentului Galele Feroviare, organizat pe 8 decembrie de catre Club Feroviar.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.