Olimpiada rechinilor

În urmă cu o lună, patronatele din transporturi au prezentat ca pe o mare realizare retragerea de la Monitorul Oficial a Ordinului 980 (cel care face referire, printre altele, la licenţierea vehiculelor de 2,4 – 3,5 t şi 8+1 locuri). Adică, după ce au fost atât de aproape să protesteze prin blocarea drumurilor în toată ţara, după ce au semnat o minută cu ministrul de atunci, după ce au muncit la realizarea unor modificări legislative menite să aducă decenţă în transporturile rutiere… găsim motiv de bucurie ştergerea cu buretele a întregii munci de până acum. Pare anormal! Şi totuşi, semnarea minutelor, deschiderea aparentă a autorităţilor pentru dialog, acceptarea în cadrul negocierilor a punctelor de vedere ale transportatorilor reprezintă doar praf în ochi. Sigur, discuţiile în cadrul comisiei de dialog social sunt consultative, însă între oameni normali şi cu interese legitime, la vedere, nici nu este nevoie de mai mult.

Oare de ce normalitatea şi decenţa au dispărut aproape în totalitate? România pare a fi o piscină olimpică cu un potenţial extraordinar de a atrage cei mai buni atleţi (investitori). Şi, într-adevăr, unii au venit să vadă, alţii chiar s-au aruncat în apă pentru o probă… cu toţii se lovesc dureros de principala problemă a ţării noastre – apa este plină cu rechini. Sigur, obişnuiţi cu modul în care se desfăşoară lucrurile în ţările lor, investitorii se uită către arbitri, aceia care au rolul de a supraveghea buna desfăşurare a competiţiei într-o economie de piaţă. La prima vedere, totul pare ok. Arbitrii sunt pe poziţii, par concentraţi… însă, dacă te uiţi cu atenţie, observi că mulţi dintre ei sunt, de fapt, crescători de rechini, care au găsit combinaţia perfectă – în timp ce se prefac a fi arbitri, lăsând înotătorii să se arunce în apă, rechinii lor se îngraşă tot mai mult, iar mâncarea vine gratis. Te întrebi cum este posibil ca aceia care conduc ţara – administratorii piscinei, pentru a păstra metafora – permit această „coabitare“ evident nesustenabilă pe termen lung. Din păcate, pe termen foarte scurt, acest model este apetisant – vin bani şi de la concurenţi (taxe şi impozite) şi de la crescătorii de rechini. Iar de la cei din urmă sumele vin fără factură sau chitanţă.

Şi iată cum lăcomia fără control face ca marile speranţe ale României să pălească, iar conceptul economiei de piaţă, al concurenţei se transformă într-o bălăceală fără finalitate. Adevărata competiţie se duce între rechini, care, ajutaţi de crescătorii lor, încearcă să înghită hălci cât mai consistente din banii statului – taxele şi impozitele plătite de înotătorii tot mai slăbiţi şi descurajaţi. În aceste condiţii, blocarea actelor normative devine, cu adevărat, o mare realizare. Chiar dacă un proiect de lege parcurge câteva etape într-o formă promiţătoare, până la urmă ajunge şi la un crescător de rechini (sunt prea mulţi ca să scape) şi atunci totul se destramă, aparent ilogic. Nu te mai miri, în aceste condiţii, de uşurinţa cu care sunt pierduţi banii statului – zeci şi sute de milioane de euro pentru a acoperi „găuri negre“ la companii de stat, preţuri umflate la orice proiect de infrastructură, privatizări ratate lamentabil… Reprezentantul unei companii străine îmi povestea că a dorit să realizeze o investiţie în Portul Constanţa şi primul lucru care i s-a spus a fost că acolo pot investi doar firmele „acceptate“. Bineînţeles că a abandonat proiectul. Este foarte greu să schimbi natura lucrurilor. Fiecare are propria meserie: înotător, arbitru sau crescător de rechini. Putem spera totuşi la o fărâmă de respect? Până acum, se pare că nu – situaţia din Caransebeş, cuantumul amenzilor din transporturi, plăcuţele cu mase şi dimensiuni, licenţierea vehiculelor de 2,4 – 3,5 t şi 8+1 locuri, atribuirea traseelor în transportul regulat de călători… iată doar câteva exemple legate de acest an, unul dintre cei mai trişti pentru transportul rutier românesc.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.