Opera din Sydney este un centru multi-artistic construit la Bennelong Point (din portul Sydney, in apropiere de Podul Portului), New South Wales, Australia, si a fost proiectat si, in mare parte, realizat de catre arhitectul danez Jørn Utzon, care a primit, in 2003, cea mai inalta distinctie in arhitectura, Premiul Pritzker. Opera din Sydney a intrat in Patrimoniul UNESCO pe 28 iunie 2007 si reprezinta cel mai recent monument construit care a fost inscris pe aceasta lista, fiind considerat una dintre cele mai emblematice constructii pentru secolul 20.
Cladirea este formata din sase parti principale. Cele mai mari doua sectiuni, Teatrul de Opera si Sala de Concerte, sunt adapostite de cele mai mari doua seturi de „scoici“. Trei teatre mai mici, Teatrul Dramatic, Playhouse si Studio, sunt situate in partea de Vest a cladirii, iar Camera Utzon – in partea estica. Cel mai mic set de „scoici“ adaposteste Restaurantul Guillaume Bennelong. Un al saptelea spatiu este folosit pentru evenimente comunitare si spectacole in aer liber.
Opera din Sydney ofera peste 1.500 spectacole anual unui numar de 1,2 milioane spectatori, companiile rezidente Opera Australia, Baletul Australian, Compania Teatrala Sydney si Sydney Company fiind principalii protagonisti. In plus, peste 7 milioane de turisti viziteaza obiectivul in fiecare an.
Design
Opera din Sydney are un design modern expresionist, cu o serie de „scoici“ din beton, fiecare dintre ele compusa dintr-o emisfera cu raza constanta, care formeaza acoperisul structurii. Cladirea are o suprafata de 1,8 ha, o lungime de 183 m si o latime maxima de 120 m. Este sustinuta de 588 placi de beton scufundate pana la o adancime maxima de 25 m sub nivelul marii. Acoperisurile Operei sunt acoperite cu 1.056.006 tigle suedeze albe si crem, stralucitoare, asezate in forma de V, dar, de la distanta, „scoicile“ par albe in mod uniform.
Sala de Concerte este localizata sub setul vestic de „scoici“, iar Teatrul de Opera in partea estica. „Scoicile“ au fost concepute in asa fel incat sa tina seama de cerintele de inaltime interioara, cu intrari joase asezate deasupra stalurilor. Salile mai mici sunt localizate sub Sala de Concerte, iar Restaurantul – sub cel mai mic set de „scoici“. Desi sunt descrise ca „scoici“, partile componente ale cladirii sunt, de fapt, din punct de vedere structural, panouri turnate din beton, sustinute de elemente transversale turnate tot din beton. In afara de tigle si de peretii vitrati ai foaierelor, exteriorul cladirii este acoperit cu panouri din granit roz de Tarana. Alte tratamente exterioare includ mixturi de ciment, paneluri din plywood etc.
Istorie
Planurile pentru constructia unei Opere in Sydney au inceput la sfarsitul anilor ‘40, cand directorul Conservatorului Australian (NSW), Eugene Goossens, a inceput sa faca lobby pentru o locatie corespunzatoare productiilor teatrale de mari dimensiuni, care sa completeze capacitatea, nu suficient de mare, a salilor din Primaria Sydney folosite in acest scop. In 1954, Goossens reuseste sa castige sprijinul Statului, care lanseaza invitatia pentru arhitecti pentru conceperea unui proiect. De asemenea, tot Goossens a fost cel care a insistat ca Opera sa fie localizata la Bennelong Point. Pe 5 septembrie 1955, a fost lansat un concurs de design, la care au participat 233 proiecte ale unor arhitecti din 32 tari. Criteriile includeau prezenta in proiect a unei sali de 3.000 locuri si a uneia mai mici, de 1.200 locuri pentru diverse spectacole. Castigatorul, anuntat in 1957, a fost danezul Jørn Utzon. Conform „legendelor“, arhitectul castigator a fost „recuperat“ din randul respinsilor finali de catre arhitectul finlandez Eero Saarinen. Dupa o vizita preliminara in 1957, Utzon si-a mutat biroul la Sydney in februarie 1963.
Constructia
Pentru constructia noii Opere, in 1958, a trebuit demolat depoul de tramvaie Fort Macquarie, care ocupa spatiul respectiv la momentul realizarii proiectului, iar constructia a inceput oficial in martie 1959. Proiectul a fost realizat in 3 etape. Prima (1959-1963) a constat in constructia podiumului superior, a doua (1963-1967) – constructia „scoicilor“ exterioare iar a treia (1967-1973) a inclus elementele de design interior si finisajele.
Etapa I a inceput pe 2 martie 1959 prin intermediul companiei Civil & Civic, monitorizata de catre inginerul Ove Arup si Partenerii. Autoritatile au insistat asupra inceperii constructiei cat de repede posibil, inainte chiar de finalizarea proiectelor lui Utzon, de frica sa nu ramana fara finantare sau ca opinia publica se va intoarce impotriva lor. In ianuarie 1961, lucrarile deja ramasesera in urma fata de planificare cu 47 saptamani din cauza intemperiilor si furtunilor si din cauza inceperii constructiei inainte de finalizarea desenelor. Podiumul a fost finalizat in februarie 1963, iar startul timpuriu a generat si alte probleme, inclusiv faptul ca elementele (columnele) de sustinere ale podiumului au trebuit reconstruite, nefiind suficient de puternice. „Scoicile“ din proiectul inscris in competitie au fost initial de o geometrie neprecizata, dar in procesul de design au fost desenate ca o serie de parabole cu „coaste“ de sustinere din beton. Intre 1957 si 1963, echipa de proiectanti a trecut prin cel putin 12 revizuiri ale formei scoicilor pentru a ajunge la un design acceptabil din punct de vedere economic. Proiectarea „scoicilor“ a inclus si una dintre cele mai timpurii aplicatii computerizate de analiza structurala, pentru a intelege complexul de forte la care elementele de design trebuiau sa fie supuse. Astfel, s-a ajuns la forma finala a scoicilor, si anume sectiunile unei sfere, solutia permitand turnarea arcelor de diverse lungimi in tipare comune si plasarea lor adiacenta.
Au existat controverse indelungate in privinta „paternitatii“ acestei idei. Initial, a fost atribuita lui Utzon, dar se pare ca si inginerii au reclamat, de-a lungul vremii, momentul „iluminarii“, inclusiv Arup, conform biografiei sale. Dar probabil ca adevarul nu va fi stabilit cu certitudine in cazul dat, fiecare membru al echipei Utzon-Arup-Ronald Jenkins (partener cu Arup) jucand, se pare, roluri semnificative in dezvoltarea designului.
„Scoicile“ au fost construite de Hornibrook Group, companie responsabila si pentru Faza III de constructie. Aceasta a produs 2.400 elemente de sustinere turnate si 4.000 panouri pentru acoperis in cadrul unei fabrici direct pe santier.
Ove Arup & Partners au avut misiunea de a supraveghea constructia „scoicilor“, care a utilizat o schelarie tip „arc de sustinere“ din otel pentru a sprijini acoperisurile inainte de finalizare.
Etapa a III-a a debutat cand Utzon si-a mutat birourile la Sidney, in februarie 1963. Dupa schimbarea de Guvern din 1965, proiectul intra sub jurisdictia Ministerului Lucrarilor Publice, ceea ce conduce la demisia lui Utzon, in 1966. Costul proiectului in octombrie 1966 era inca la nivel de mai putin de o treime din investitia totala care a fost, pana la urma, necesara, de 102 milioane dolari. Pozitia lui Utzon a fost ocupata de Peter Hall, care a devenit responsabil pentru designul interior.
Dupa demisia lui Utzon, consilierul pentru acustica, Lothar Cremer, a confirmat faptul ca designul original al lui Utzon permitea plasarea a numai 2.000 locuri in sala principala, cresterea la 3.000 fiind considerata dezastruoasa pentru acustica. Au existat critici la adresa formei, inaltimii si latimii scenei, a facilitatilor pentru artisti, a cabinelor, a dimensiunilor usilor si lifturilor si a locatiei intrerupatoarelor pentru iluminare. Astfel, cea mai mare sala prevazuta in proiect pentru concerte si spectacole de opera a devenit pur si simplu o sala de concerte, iar sala minora, prevazuta original pentru productii de scena, a devenit sala mixta opera-balet. Ca rezultat, Teatrul de Opera nu este potrivit realizarii unor super-productii. Au fost, de asemenea, adaugate un teatru, un cinema si o biblioteca, ulterior transformate in cele trei sali de teatru mentionate.
Opera din Sydney a fost finalizata in 1973 si a totalizat o investitie de 102 milioane dolari, din care 5,5 milioane pentru Etapa I (podium), 12,5 milioane pentru Etapa II (scoicile acoperisului) si 56,5 milioane pentru Etapa a III-a – amenajari interioare. 9 milioane au reprezentat echipamentele de scena, iluminare si orga si 16,5 milioane – taxele si alte cheltuieli. Investitia estimata trebuia sa fie de vreo 7 milioane dolari, iar constructia trebuia sa fie inaugurata la 26 ianuarie… 1963.
Trebuie mentionat si faptul ca pentru Opera din Sydney a fost construita o instalatie de aer conditionat cu o capacitate de peste 17.000 mc de aer pe minut, cea mai mare din Australia la vremea respectiva, compania daneza Steensen Varming, care a construit „uzina“ avand ideea inovativa de a folosi apa din port pentru a crea un sistem de pompa racit cu apa, care este inca operational.
In fine, la inceputul anilor 90, Sydney Opera House Trust a reluat comunicarea cu Utzon in incercarea unei reconcilieri si pentru a-i asigura implicarea in viitoarele modificari ale cladirii. In 1999, arhitectul a fost numit consultant de design pentru lucrarile ulterioare si, in 2004, a fost deschisa Sala Utzon. In aprilie 2007, arhitectul a propus o reconstructie majora a Operei, dar a murit pe data de 29 noiembrie 2008. Pe 17 noiembrie 2009, au fost deschise oficial Foaierele Vestice, reamenajate, cel mai mare proiect de la revenirea lui Utzon si proiectat de acest arhitect, in colaborare cu fiul sau, Jan, si Ruchard Johnson.
Sali de spectacole
– Sala de concerte: administrata de Sydney Symphony, dar utilizata de un numar mare de organizatori de concerte.
Capacitate: 2.678 locuri.
Adaposteste Orga Mare a Operei, cea mai mare orga mecanica din lume, cu 10.000 tuburi.
– Teatrul de opera: gazde – Opera si Baletul Australian. Capacitate: 1.507 locuri.
– Teatrul Dramatic: gazda – Compania Teatrala Sydney. Capacitate: 544 locuri.
– Playhouse: 398 locuri.
– Studio: spatiu flexibil cu capacitate maxima 400 persoane, in functie de configuratie.
– Sala Utzon: cu destinatii multiple. Capacitate maxima: 210 locuri.
– Forecourt: spatiu flexibil in aer liber cu o gama larga de optiuni de configurare, care includ posibilitatea folosirii Treptelor Monumentale ca scaune, pentru spectacole in aer liber.
Salile Operei din Sydney sunt folosite, de asemenea, pentru conferinte, ceremonii si alte tipuri de evenimente. Cladirea adaposteste si un studio de inregistrari, cafenele, restaurante, baruri si magazine.
Raluca MIHAILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
