Orăștie – Sibiu se reface

După o iarnă blândă și o primăvară timpurie, mult așteptatele tronsoane de autostradă înaintează timid, iar porțiunea demolată din Lotul 3 Orăștie – Sibiu a intrat în lucru abia înainte de Paști.

Așa cum ne-a obișnuit, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, vizitează șantierele imediat ce constructorii încep o cât de mică mișcare.

Astfel, la câteva zile de la debutul organizării de şantier pentru refacerea celor 200 de metri între Săliște și Cunța, pe Orăștie – Sibiu, ministrul Costescu s-a deplasat, în 28 aprilie, să vadă cum s-a mobilizat CNADNR, care execută în regie proprie lucrarea.

Au fost aduse utilajele, specialiștii și echipele de muncitori, iar primele operațiuni executate au fost de drenare şi scurgere a apei. Următoarele etape sunt terasarea și drenarea cu piatră brută, consolidarea și stabilizarea terenului, reconstrucția corectă în conformitate cu proiectul inițial aprobat, realizarea lucrărilor de drenaj și colectare a apelor la suprafață.

„Proiectul pentru cei 200 m dintre Săliște și Cunța a fost unul deosebit, deoarece provocarea proiectantului a fost să pună în comun soluțiile sale cu soluțiile inițiale ale autostrăzii, pentru a putea funcționa împreună. A reușit această fază, ne-am stabilizat la o soluție și a început deja și implementarea ei”, a afirmat ministrul Transporturilor. „Acesta este un examen atât pentru șefii de proiect, pentru regionalele care concură la acest proiect, cât și pentru companie la nivel central, acolo unde este unitatea specială pentru implementare”, a adăugat Dan Costescu.

Era și timpul să înceapă lucrările, deoarece au trecut opt luni de la demolare. Ministrul insistă că în septembrie se va putea circula pe tronsonul refăcut.

Sibiu – Pitești, tot la stadiu de SF 

Împreună cu o echipă de specialişti din cadrul CNADNR, ministrul Transporturilor a vizitat, înainte de Paști, și amplasamentul viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești, pentru a verifica stadiul realizării studiilor de teren și avansarea investigațiilor geotehnice necesare Studiului de Fezabilitate. „În prezent, se execută foraje pe Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa (15 km) şi Secţiunea 5 Piteşti – Curtea de Argeş (30 km).

La execuţia lucrărilor, sunt mobilizate 4 echipe la forajele geotehnice cu echipament semimecanizat şi 3 echipe la forajele geotehnice cu echipament mecanizat. Până astăzi, au fost realizate 81 foraje, din 200 estimate, pe Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa și 95 de foraje, din 349 estimate, pe Secţiunea 5 Piteşti – Curtea de Argeş. Finalizarea forajelor, efectuarea testelor de laborator şi întocmirera studiului geotehnic pe Secţiunile 1 şi 5 au ca termen de realizare luna iulie a acestui an”, a precizat Dan Costescu.

„După execuția forajelor şi sondajelor pe fiecare secţiune în parte, se vor face analize de laborator pentru întocmirea studiului geotehnic. Studiul geotehnic, studiile de trafic, hidrologic, topografic, arheologic, de impact asupra mediului, precum și analiza cost – beneficiu vor sta la baza întocmiriii studiului de fezabilitate. Avem nevoie de o viteză mai mare, fără a renunța însă la calitatea prelevărilor și la calitatea forajelor”, a declarat ministrul Costescu.

Ogra – Câmpia Turzii, la proiectare

La Autostrada Transilvania, pentru tronsonul Ogra – Câmpia Turzii, de 37,2 km, CNADNR a anunțat, imediat după Paști, semnarea ordinului de începere a lucrărilor la toate cele trei contracte de proiectare şi execuţie (FIDIC Galben). Perioada de proiectare este de 4 luni, iar cea de execuţie de 12 luni, astfel că șantierul va începe, efectiv, în septembrie și va fi gata în toamna lui 2017. Câștigătorii licitației lansate în 25 iunie 2014 au fost anunțați în 27 ianuarie 2015, iar, de atunci, au trecut un an și aproape 4 luni.

Lotul 1 Ogra – Iernut, de 3,6 km, va fi proiectat și construit de Asocierea Geiger Transilvania SRL – Wilhelm Geiger GmbH & Co.KG, pentru 55.782.941,89 lei, fără TVA; Lotul 2 Iernut – Chetani, de 17,9 km – de Asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL, pentru 437.630.890,05 lei, fără TVA; Lotul 3 Chetani – Câmpia Turzii, de 15,691 km – de Asocierea S.C. Straco Grup S.R.L. – S.C. Specialist Consulting S.R.L. – S.C. Total Road SRL, contractul având valoarea de 279.744.271,56 lei, fără TVA.

Alți 18 km din Autostrada Transilvania

Totodată, CNADNR a semnat, cu Asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania Srl – Astalrom SA – Consitrans Srl, contractul de proiectare și construire a 18 km din Autostrada Transilvania. Este vorba despre Lotul 2, Iernut – Chețani, din sectiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii. Contractul a fost atribuit pentru 437.630.890,05 lei, fără TVA. Sectiunea 2A este împărțită în 3 loturi: Ogra – Iernut, km 0 – km 3+600; Iernut – Chețani, km 3+600 – km 21+500; Chețani – Câmpia Turzii, km 21+500 – km 37+191. Finanțarea este asigurată 75% din fonduri europene, iar restul – de la Guvern.

Șantierele înaintează timid 

În ianuarie anul trecut, au fost anunțați constructorii câștigători pentru alți 56,5 km din Autostrada Transilvania, însă lucrările sunt blocate din lipsa avizelor de mediu. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a promis să le deblocheze „în aprilie-mai”.

Alte porțiuni de autostradă, intrate în lucru în toamna lui 2014, aveau termen de finalizare primăvara acestui an, dar sunt departe de a fi gata chiar și la sfârșitul anului. Constatarea a făcut-o directorul general al CNADNR, în urmă cu două luni: „Tonsonul 3 al A1 Gilău – Nădășelu, de 8,7 km, este realizat peste 50% la nivel de corp de autostradă, iar pasajele sunt în diferite faze de execuţie. O problemă care întârzie finalizarea este defrişarea unei suprafeţe de pădure”, a precizat Homor. Valoarea lucrării este de 258.199.052,52 lei, iar perioada de execuție, de 18 luni, avea ca termen final luna aprilie 2016. Constructorul este Asocierea SC Spedition UMB Srl – SC Tehnostrade SRL.

Cătălin Homor a parcurs atunci întreg Lotul 4 din Autostrada Sebeş – Turda, de 16,3 km (între km 53+700 – km 70), care era construit 40%. Contractul, în valoare de 470.004.894,83 lei fără TVA, a fost semnat, în aprilie 2014, cu compania PORR Construct – PORR Bau (Austria). „În ceea ce priveşte Lotul 3, de 12,45 km (între km 41+250 – km 53+700), unde sunt foarte multe lucrări de artă, stadiul lucrărilor este tot de 40%”, a precizat șeful CNADNR. Lotul 3, în valoare de 420.511.921,44 lei fără TVA, este construit de Asocierea Tirrena Scavi SPA – Societa Italiana Per Condotte D’Acqua SPA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 20 mai 2014, iar termenul de finalizare, pentru ambele loturi, a fost luna martie 2016. Investiţia este cofinanţată din bani europeni (Fondul de Coeziune 85%), iar pentru a nu se pierde banii din cauza întârzieilor, lucrările au fost fazate.

Plombe și badijonări pe drumurile naționale

Până la sfârșitul lunii mai, CNADNR va „plomba și badijona” găurile și fisurile de pe drumurile naționale încadrate la „Urgența I”, urmând ca, până la 30 iunie, să fie reparate provizoriu și cele de la „Urgența II”. Cătălin Homor a anunțat că a alocat „resurse financiare importante, atât pentru întreținerea curentă, cât și pentru întreținerea periodică”, fără a preciza însă suma. „Chiar dacă autostrăzile sunt mai vizibile și așteptate de către noi toți, CNADNR și-a propus, pentru anul acesta, să îmbunătățească și rețeaua de drumuri naționale. Astfel, am alocat resurse financiare importante, atât pentru întreținerea curentă, cât și pentru cea periodică. (…) Am mai bugetat pentru întreţinerea a peste 1.000 de km de drumuri naţionale. Acest lucru este îmbucurător, ţinând cont de faptul că, anul trecut, am reușit să efectuăm întreținere doar pentru 680 km”, a declarat Cătălin Homor.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.