OTOKAR: Ofensiva autobuzelor electrice

Pentru compania producătoare de autobuze și autocare, România reprezintă cea de-a treia cea mai mare piață de export. Otokar este membră a Grupul Koç și este prezentă în România din 2018, prin Otokar Europe – filiala București.

Cea mai importantă carte de vizită este reprezentată cele peste 500 de autobuze furnizate Primăriei Municipiului București, iar importatorul și distribuitorul exclusiv al vehiculelor Otokar este, din vara anului 2023, AIC Trucks.

Viziunea eco

Cu investiții impresionante în vehicule ce folosesc combustibili alternativi, Otokar este producătorul de autobuze cu cea mai mare gamă de vehicule electrice în portofoliu, compania primind, deja, comenzi pentru autobuzele sale CNG și electrice, oferite pieței din România. De subliniat este faptul că Otokar deține unul dintre cele mai mari centre de cercetare și dezvoltare automotive din Turcia, cheltuielile pentru acest domeniu cifrându-se la 7% din veniturile obținute. Zeci de mii de autobuze proiectate pentru diverse aplicații, cum ar fi transportul public sau turismul, operează, în prezent, în aproape 60 de țări din întreaga lume.
Autobuzele electrice Otokar reprezintă o soluție avansată pentru necesitățile orașelor moderne. Echipate cu tehnologii de vârf, aceste vehicule au un design ergonomic și o eficiență energetică remarcabilă. Sistemele de propulsie electrice de ultimă generație asigură performanțe superioare, fără a compromite mediul înconjurător.

Gama City

Având lungimi cuprinse între 6 și 21 de metri și capacități de la 31 la 164 de pasageri, Otokar oferă o gamă completă de vehicule urbane, pentru a satisface toate nevoile operatorului. Proiectate pentru a fi simple și funcționale, autobuzele Otokar sunt ușor de rulat și au costuri de operare reduse. Caracterizate prin manevrabilitate și performanță de nivel ridicat, autobuzele de dimensiuni medii și standard sunt capabile să circule pe orice tip de drum din centrele urbane. Datorită podelei low entry și rampelor manuale sau electrice, aceste vehicule facilitează îmbarcarea și debarcarea pasagerilor.
Pentru confortul și siguranța pasagerilor, autobuzele din gama urbană Otokar sunt echipate cu cele mai noi dispozitive tehnologice și de comunicare, asigurându-se că îndeplinesc toate criteriile transportului urban modern.

Gama Intercity

Producătorul oferă o paletă largă de vehicule interurbane, care au capacități de transport cuprinse între 37 și 73 de pasageri. De la compactul Navigo U (7,8 m) la „standardul” Territo U (13,26 m), gama Intercity de la Otokar combină confortul și siguranța, atât pentru pasageri, cât și pentru șoferi. Aceste autocare durabile, versatile, cu costurile lor reduse de operare, atrag operatorii care caută soluții funcționale și rentabile, atât pentru mediul urban, cât și în cel rural.

Producător versatil de vehicule comerciale

Otokar produce autobuze de transport urban, interurban și autocare cu design modern și tehnologii avansate, fiind primul producător de autobuze hibride și primul producător de autobuze electrice din Turcia. Otokar oferă, de asemenea, și vehicule cu combustibil alternativ, pentru operatori. Totodată, compania produce, sub licență, camioane ușoare Otokar Atlas, de 8,5 tone, și Otokar Atlas 3D, de 12 tone, pentru sectorul logistic. Grație experienței de clasă mondială, Otokar se deosebește de concurență prin capacitatea sa în inginerie, cercetare și dezvoltare, precum și prin transferul de tehnologie. De la înființare, Otokar a îmbrățișat întotdeauna filozofia excelenței totale, prin dezvoltarea de tehnologie proprie.

Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.