OUG 50/2021: Naveta elevilor, decontată în avans

UPDATE: Metodologia de aplicare a OUG 50, aprobată prin Ordinul 4.426/20.07.2021, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 715.

Transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu va fi decontat în avans de Ministerul Educației, spre și dinspre unitățile de învățământ, începând din noul an școlar 2021-2022.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Transportatorii sunt obligați să emită documente doveditoare, pe care elevii, la final de lună, după ce au încasat în avans aceste sume, într-un cuantum maxim, vor deconta, în limita plafoanelor anunțate, dar nu mai mult decât valoarea din documentele justificative”

Guvernul a adoptat, în acest sens, Ordonanța de Urgență 50/2021, prin care a modificat Legea educației naționale 1/2011. Urmează ca ministrul Sorin Cîmpeanu să aprobe, printr-un ordin, normele metodologice, până la jumătatea lunii iulie.

Astfel, față de anii trecuți, părinții nu vor mai trebui să plătească în avans călătoria copiilor. Mai mult, de data aceasta s-au inversat rolurile: elevii vor putea solicita în avans acordarea sumei necesare acoperirii cheltuielilor de transport, cu decontare în luna următoare. Totodată, decontarea se va face și pentru distanțe mai mari de 50 de kilometri. În plus, cuantumul acesteia va fi la un nivel triplu.

8 călătorii dus-întors/semestru, pentru cei de la internat

Decontarea transportului va putea fi solicitată nu doar de către elevii care merg zilnic la școală, ci și de către cei care locuiesc la internat sau în gazdă. Însă, în cazul acestora din urmă, vor fi acordați bani doar pentru opt călătorii dus-întors per semestru.

Dacă, totuși, vor exista elevi care nu locuiesc la internat sau gazdă și trebuie să facă naveta pe distanțe mai mari de 50 de kilometri, li se va deconta suma aferentă, la care se va adăuga un leu/kilometru/lună pentru distanțele ce depășesc această valoare.

Tarife

Decontarea se va face pe baza documentelor emise de operatorii de transport.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Sunt trei elemente de noutate, față de anii precedenți. Primul este el al decontării la un nivel triplu, de la 10 la 30 de lei pe lună/elev pentru primii 3 km, la care se adaugă un tarif de 3 lei per kilometru pentru următorii 47 până la 50 km. Asta înseamnă, spre exemplu, 171 de lei, un abonament lunar pentru o distanță de 50 km. A doua noutate este aceea că se decontează naveta și pentru distanțe care depășesc 50 km. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în România până acum. Iar al treilea element de noutate este că familia elevului nu mai este nevoită să dea în avans sumele pentru transportul de la localitatea de domiciliu până la școală. De anul acesta, am rezolvat această problemă. Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare și școli, avansează aceste sume, care vor fi decontate pe bază de documente justificative, la finalul lunii”.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Înainte de adoptarea OUG 50/2021, Legea educației naționale 1/2011 stabilea că elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public, iar decontarea se face prin unitatea de învățământ la care învață aceștia.

100 de milioane de lei în buget, pentru 2021

Ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări că, în bugetul pentru acest an, a alocat 100 de milioane de lei pentru decontarea navetei elevilor. „Ministerul Educației a fundamentat un echilibru între nevoi reale, disponibilități bugetare și execuțiile anilor precedenți. Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei. Anul acesta, Ministerul Educației are în buget 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimați, vreme de 34 de săptămâni, cât este durata cursurilor într-un an calendaristic. Din păcate, a rămas mai puțin (OUG 50 a fost adoptată abia la mijlocul lunii iunie, înaintea vacanței de vară – n.r.), cu o valoare medie de 770 de lei/elev pentru cele 34 de săptămâni”, a precizat ministrul.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.