Pe ce pune accent ISCTR?

Este întrebarea la care am căutat răspunsul, în cadrul unui interviu pe care Inspectorul de Stat Șef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Alina Cațan, l-a acordat Revistei Ziua Cargo.

Ziua Cargo: Cum puteți caracteriza prima jumătate a anului, din punctul de vedere al rezultatelor obținute în urma controalelor, în comparație cu anul trecut?

Inspector de Stat Șef, Alina Cațan: În urma controalelor efectuate în trafic și la sediul întreprinderilor, în prima jumătate a anului 2017, inspectorii ISCTR au întocmit un număr de 16.865 procese verbale de constatare a contravenției, dintre care 1.825 au fost aplicate persoanelor fizice sau juridice străine.

Au fost sancționate, astfel, 19.077 de contravenții, în valoare de 39.735.870 lei. Din analizele efectuate, rezultă că, în prima jumătate a anului 2017, au fost sancționate mai multe contravenții decât în perioada similară a anului trecut, când au fost întocmite 15.000 de procese verbale de constatare, care au vizat 17.651 de contravenții.

Mai multe informații privind numărul sancțiunilor aplicate pot fi consultate pe site-ul ISCTR.

Care sunt principalele probleme consemnate atât în cazul transportului de marfă, cât și al celui de persoane?

Principalele abateri constatate de către inspectorii ISCTR atât în cazul transportului rutier de marfă, cât și al celui de persoane sunt cele privind nerespectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere.

Ce semnale aveți privind elementele pe care se pune accentul, în cadrul controalelor realizate la nivel european? Încotro se îndreaptă controlul, la nivelul UE?

În cadrul controalelor realizate la nivel european, s-a constatat că accentul se pune pe controlul timpilor de conducere și odihnă, pe verificarea stării tehnice a vehculelor, sau a manipulării tahografului.

Astăzi, se acordă o mare atenție modului în care sunt efectuate operațiunile de cabotaj. Pe lista de priorităților se află, de asemenea, verificarea companiilor pentru care, la nivel internațional, se folosește denumirea „letter box”.

Pe ce veți pune accentul în perioada următoare? Există direcții de control pe care vreți să le întăriți?

În perioada următoare, se vor efectua controale concertate (realizate ca urmare a solicitărilor primite de la Euro Control Route, în care ISCTR este membru) și acțiuni de control tematice, în care se va pune accent pe verificarea timpilor de conducere, a pauzelor și perioadelor de repaus, pe fraudarea tahografului, precum și pe verificarea stării tehnice a vehiculelor rutiere.

De asemenea, vom avea în vedere verificarea transportului de mărfuri periculoase și a respectării maselor admise sau autorizate ale vehiculelor. Vreau să menționez că, în acest caz, ISCTR întâmpină dificultăți, pentru că sunt zone în care nu există locuri de control care să îndeplinească condițiile necesare pentru utilizarea aparatelor de cântărire aflate în dotarea inspectoratului.

Este motivul pentru care instituția pe care o reprezint a intrat în corespondență cu CNAIR, iar, în perioada următoare, ne așteptăm să se îmbunătățească aspectele privind locurile de control.

Ce aveți în vedere, pentru creșterea eficienței controlului?

Pentru creșterea eficienței controalelor, avem în vedere mai multe aspecte. Primul ține de realizarea sistemului informatic, la care se lucrează în prezent, astfel încât toate activitățile desfășurate în urma controalelor efectuate de ISCTR să se înregistreze la locul și momentul efectuării controlului.

În paralel, avem în vedere suplimentarea numărului de posturi din cadrul inspectoratului, fiind făcute propuneri în acest sens.

Ne propunem completarea bazei materiale, astfel încât activitatea de control să se desfășoare la nivelul inspectoratelor din cele mai dezvoltate țări din Europa.

În același timp, vom continua programul de pregătire profesională a inspectorilor, dar și procesul de armonizare a legislației în domeniul transporturilor rutiere, în concordanță cu reglementările europene, astfel încât să fie eliminate neconcordanțele cu legislația națională.

În plus, avem în vedere implementarea celor mai bune practici aplicate de inspectoratele cu experiență din Europa, precum și reducerea formalităților administrative, ca urmare a controalelor efectuate. Vrem ca sancțiunile aplicate să fie eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare, prin transmiterea propunerilor necesare către direcția de profil din cadrul Ministerului Tranporturilor.

Ce sfaturi puteți să le transmiteți transportatorilor?

Recomandăm transportatorilor să respecte legislația în vigoare în domeniul transporturilor rutiere, deoarece acest lucru duce la întărirea mediului de afaceri din domeniu, la creșterea siguranței rutiere, dar și la asigurarea unor condiții normale de muncă pentru persoanele care activează în domeniu, sau la protejarea mediului și a infrastructurii.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.