Piața auto în 2016

masini, piata auto, inmatriculari 50- foto Jean-Mihai PALSUPentru al treilea an consecutiv, piața auto și-a păstrat și consolidat trendul pozitiv pe care îl înregistrează în țara noastră, fiind aproape de cifrele înregistrate în 2009, primul în care au început să se simtă efectele crizei în piața auto.

Conform datelor centralizate de către APIA, primele 11 luni are lui 2016 au avut un volum al vânzărilor ce a egalat cifrele din 2015, iar, pe ansamblul întregului an, creșterea a fost de 17,8 procente. În ceea ce privește numărul de unități, acesta s-a situat în jurul valorii de 142.000.

Tendințe

Acest nivel al vânzărilor în creștere este regăsit și pe piața europeană, care a avut o creștere generală consistentă, de 6,8%, cele mai mari piețe (care, împreună, acoperă circa 3/4 din totalul SM UE) înregistrând creșteri relativ importante: Franța +5,1%, Germania +4,5%, Italia +15,8%, Spania +10,9% și UK +2,3%.

Și în ultima lună a anului, la fel ca în toate celelalte anterioare, vânzările sunt susținute, în principal, de către persoanele juridice (69%). Pe ansamblul anului, acestea ajung la o pondere de 71%. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că vânzările către persoanele fizice au crescut, în anul 2016, cu 31,6% față de anul anterior, cu toate că vânzările către acest segment de clienți, realizate prin Programul Rabla, au fost cu doar 3% mai mari decât în anul 2015.

S-a manifestat un factor de distorsiune a pieței auto, anume afluxul de autovehicule rulate, marea lor majoritate nefiscalizate, ceea ce produce un impact negativ asupra vânzărilor de autovehicule noi, dar și asupra Bugetului de Stat, care pierde anual sute de milioane de euro. Și aici a fost înregistrat un nou record al înmatriculărilor de autoturisme rulate provenite din import, aproximativ 300.000 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de 20%, comparativ cu 2015. Astfel, numărul autoturismelor rulate importate în România în anul 2016 este de 3,2 ori mai mare decât cel al autoturismelor noi (din producția internă și import).

La începutul lui 2017, o dată cu eliminarea Timbrului de Mediu (fără ca acesta să fie înlocuit de măsuri echivalente), putem considera că vom avea o conjunctură nefavorabilă pentru piața auto, ceea ce poate face ca acest an să fie unul de scădere, poate chiar consistentă, a vânzărilor de autoturisme.

Comercialele și vehiculele eco

Segmentul vehiculelor comerciale s-a aliniat și el tendinței generale a pieței, contabilizând o creștere de 21,3 procente față de 2015. Acest calcul privește vehiculele comerciale dedicate transportului de marfă, cât și de persoane, iar ca număr exact al unităților vândute în 2016 – 27.016. Avansul a fost de 8,9% la categoria remorci și semiremorci (la 6.677 unități), de 1,1% la autocamioane (14.482 unități) și de 0,3% la autotractoare (3.812 unități). Numărul înscrierilor în circulație la categoria autobuze și microbuze a fost de 554 de unități, cu 38,5% mai mic în T4 față de aceeași perioadă din 2015. Raportându-ne la aceeași perioadă, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 15,9%, iar cele pentru transportul mărfurilor, cu 3,2%.

În ceea ce privește autoturismele „verzi” (electrice și hibride), trebuie remarcată dublarea volumelor în anul 2016, respectiv 1.183 unități, față de 496 unități în 2015. Se detașează, însă, faptul că numărul autoturismelor electrice (BEV, EREV, PHEV) s-a triplat (237%) comparativ cu anul anterior (167 unități în 2016, 46 unități în 2015).

Aproape 300.000 de autoturisme second-hand au fost înmatriculate, în România, în decursul anului 2016, cu circa 19% mai multe decât în 2015, când numărul acestora a fost de 250.662 unități, conform DRPCIV.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.