Piața de transport persoane s-a contractat, în 2024

Numărul companiilor licențiate de Autoritatea Rutieră Română (ARR) pentru transport persoane contra cost a continuat să scadă, în ultimul an.

Potrivit datelor furnizate de ARR, la începutul lui 2025, 2.941 de operatori erau licențiați pentru transport cu autocarul, contra cost, față de 3.282, la începutul anului trecut. De menționat că, la jumătatea anului (în iunie 2024), numărul acestora era de 3.263.

Transport în cont propriu

Pe segmentul celor care realizează transport de persoane în cont propriu, numărul întreprinderilor licențiate a crescut ușor, de la 2.318, în urmă cu un an, la 2.591, la începutul lui ianuarie 2025.

În acest context, parcul total licențiat a ajuns la 29.012 de unități, față de 28.491, la începutul anului trecut.

1.019 dintre vehiculele de transport persoane înregistrate au an de fabricație 2024, alte 1.546 au fost fabricate în 2023, iar, în 2022, un număr de 1.080. În continuare, un număr semnificativ de vehicule, 1.688, sunt fabricate în 2019.

10 dintre flotele certificate, față de 11 în urmă cu un an, au peste 200 de vehicule.

În timp ce flote între 101 și 200 au 24 de operatori (27 în 2024). Ultima companie aflată în Top 50, operează o flotă de 73 de vehicule. În continuare, cea mai mare parte din parcul total se află, deja, în proprietatea companiilor licențiate, fără să facă obiectul unor contracte de leasing sau închiriere.

Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.