Pe Cătălin Olteanu – Heel l-am cunoscut în urmă cu mulți ani, într-o poziție de top management, în industria de logistică. Ca de obicei, căutam subiecte pentru a redacta articole și am apreciat că îi plăcea să spună lucrurilor pe nume. Atunci când mi-a picat în mână cartea „pierdut la traducere”, pe care a scris-o și a lansat-o recent, mi-am dat, însă, seama cât de multe lucruri rămăseseră nespuse. Am deschis cartea… am zâmbit (știam că are umor!)… am râs cu lacrimi și… am aflat lucruri noi.
Așa cum spunea și Cătălin, „pierdut la traducere” este un volum adresat în special celor care au avut de-a face, într-un fel sau altul, cu munca într-o corporație. În ceea ce privește traducerea… o sa vedeți că, în multe cazuri, engleza, japoneza sau… chineza nu sunt îndeajuns.
Dar nu îmi doresc să vă prezint în amănunt o carte pe care vă va face plăcere să o citiți. Vă voi reda, însă, câteva pasaje pe care, dacă vă vor incita, le puteți aprofunda, comandând volumul on-line, de pe Cărturești (au o logistică bine pusă la punct, pentru că am primit cartea la nici o zi după ce am lansat comanda!).
Ți-am dat mail…
„Primesc non-stop mailuri, iar unele dintre ele extrem de lungi, cu o grămadă de detalii și informații. Trebuie să le tipăresc, pentru că nu le pot citi, mă pierd. (…)
Dar ce să te faci cu celebra CYAP (cover your ass procedure)?
Că dacă ai dat mail și ai scris tot ce aveai de scris și ai pus jumătate din organizație în CC, poți oricând să spui „Am dat mail!”.
Că nu s-a rezolvat, poate, nicio problemă? Ba, din contră, unii dintre cei vizați au dat «reply to all» și au venit cu contraargumente – ca să dea și ei mail și, deja, de la prima poveste sunt 3 povești separate, încep să fie din ce în ce mai greu de urmărit, lista din CC se mărește, pentru că problema trebuie escaladată la șefi. Iar nervii și încrâncenarea cresc de la un mesaj la altul.
Chiar și cei care nu au nimic de-a face cu povestea, dar sunt copiați ca martori, încep, la un moment dat, să se înfurie – și din cauza spam-ului ce le omoară inbox-ul, dar și din cauza disconfortului creat atunci când sunt băgați în treburi ce nu îi privesc, doar așa, de nevoia unor martori.
Evident, nu trebuie ratat nici zâmbetul superior al celui care câștigă lupta pe mail în fața atâtor spectatori în CC, cum nu trebuie ignorată nici frustrarea combatanților când se mai trezește câte un șef și le cere să înceteze cu spam-ul și s-o dea pe telefon.
Îmi amintesc de un fost șef care a încercat, la un moment dat, să stăvilească avalanșa de mesaje pe email. Omul a declarat că o anumită vineri din lună va fi «no email day» și că, în ziua respectivă, oamenii ar trebui să se sune și să vorbească între ei, în loc să își dea mail. A fost atât de categoric, încât a amenințat cu datul afară pe cei care nu se supun ordinului.
După stupoarea inițială – cum naiba să lucrăm noi fără mail? – au apărut soluțiile alternative. Au început colegii mei să se plimbe dintr-un birou în altul cu discheta pe care aveau mesaje de trimis. Alții, mai șmecheri, au creat foldere pe rețea, unde își scriau în fișiere share.
Dacă șeful a vrut să ne încurajeze să vorbim, ei bine, noi nu ne-am lăsat, am preferat să scriem.
De ce? Pentru că nu aveam încredere unii în alții și avem nevoie de un mesaj scris?
Pentru că altfel nu îmi explic de ce oameni care stau cu biroul față în față își dau mail, în loc să vorbească.”
Kaizen…
„În lumea managementului de producție, starea de bine dată de o poziție bună de lucru ar trebui să se numească ergonomie (…).
Așa se face că în urma unui alt Kaizen (din Wikipedia Kaizen – Japanese for «improvement») au fost reașezate șurubelnițele pentru toate standurile de lucru. Timp de 3 ore, un schimb întreg a avut parte de măsurători și așezări, astfel încât fiecărui operator să îi stea șurubelnița la îndemână. Un exercițiu fantastic –, în sfârșit, eram cu toții încântați de rezultat și se părea că am terminat-o cu îmbunătățirile de-a-ndoaselea.
Minunea a durat cam 6 ore, adică tot atât cât a fost nevoie de o schimbare de tură și de o linie de producție care nu își atingea viteza de lucru. Team leader-ul a escaladat o problemă la managerul de producție, care a sunat la inginerul de proces. Cu ultimul tocmai dezbăteam niște chestii, așa că l-am însoțit pe linia de producție. Ce gafă! Numai de un idiot care râde de se dărâmă acoperișul nu aveau ei nevoie…
Nu de alta, dar ce părea o șurubelniță pusa lă locul ei s-a dovedit a fi un dezastru când pe linia de producție apar 3 stângaci (…).
Mda – poziția oarecum universală a șurubelniței electrice avea avantajul de a putea fi folosită de toți. Ajustarea ei pentru dreptaci avea o logică, cât timp la posturi ar fi lucrat doar dreptaci…
Finalul?
– De ce n-ai spus, bă, că ai și stângaci pe linie?
– Păi că n-am știut până acum, dar iaca îi am, acuma ce fac?
– Dă-i afară și angajează dreptaci!
Inutil să spun că, la plecarea amărâtului inginer, team leader-ul făcea niște semne cu degetul în dreptul tâmplei, ceva ca o spirală, în timp ce comenta:
– E stângaci, săracul! De amândouă mâinile!”
O concluzie…
„Aș încerca o concluzie…
Conform legilor lui Murphy, planetele au obiceiul să se întâlnească sau să se alinieze în cel mai nefericit și mai nepotrivit moment pentru fiecare dintre noi. Și atunci se întâmplă ceva care se pierde la traducere.”
introducere:
Meda IORDAN
intriga, desfășurarea acțiunii și deznodământul:
Cătălin OLTEANU – HEEL
