Porsche România, la 20 de ani

Cel mai mare importator auto local aniversează 20 de ani de activitate pe piața românească, perioadă în care au fost vândute peste 450.000 de vehicule Volkswagen, Audi, Seat sau Skoda.

Brent Valmar și Kurt Leitner, cei doi directori generali ai Porsche România

Compania a încheiat anul 2017 cu rezultate record pentru perioada post-criză: cifra de afaceri crescând până la 638 milioane de euro, cu 16% mai mult față de 2016, în timp ce numărul total de unități vândute în 2017 s-a ridicat la 31.569, reprezentând o creștere de 13% față de anul precedent.

Viziunea pentru viitor

Pentru anul 2018, compania și-a propus să livreze 500 autovehicule electrice și să continue instalarea stațiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice în rețeaua proprie, astfel încât, în cel mult doi ani, toți dealerii Porsche România să aibă în dotare stații de încărcare. Alături de partenerii săi, Porsche România a generat peste 3.500 de locuri de muncă la nivel național, în sediul propriu și în rețeaua celor 82 de distribuitori, prezenți în 26 de județe.

„Am construit un business performant în România și succesul nostru de până acum este o fundație solidă pentru obiectivele pe care ni le propunem de acum înainte. Cu noua strategie de mobilitate și programul internațional Future Sales, ne vom concentra mai mult asupra clientului, cu un plus de rapiditate în servicii, flexibilitate și confort. În ceea ce privește modelele comercializate, trei tendințe majore vor schimba piața auto: mobilitatea electrică, mașinile autonome și conectivitatea. Ținta noastră pentru 2025 este să atingem un volum de vânzări de 12.000 de vehicule electrice pe an, dintr-un total de 50.000 de unități vândute anual”, susține Kurt Leitner, director general Porsche România. Totodată, compania dorește să construiască 35 de noi locații până în 2030, în care se vor investi peste 150 milioane euro.

Anul acesta, Porsche România va fi prezentă la Salonul Internațional Auto București 2018, unde va prezenta cele mai noi modele ale concernului, precum și modele aniversare special concepute pentru clienții din România.

Cine este Porsche România

Porsche România a fost înființată în decembrie 1997, când s-a semnat contractul de import pentru mărcile Volkswagen și Audi. Primul autoturism livrat de companie a fost un Volkswagen Polo Variant de 75 CP. Porsche România este cel mai mare importator auto din țara noastră și importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale și Das WeltAuto. Compania distribuie autovehicule prin intermediul rețelei sale, care numără 82 de centre proprii și dealeri independenți autorizați, în 26 de județe.

Brent Valmar, director general Porsche România: „2018 este un an special pentru Porsche România: marcăm 20 de ani de activitate pe această piață și ne poziționăm pentru a continua creșterea susținută de până acum. Dorim să ne păstrăm poziția de lider în topul importatorilor auto și să depășim pragul de 50.000 de unități vândute anual, până cel târziu în 2025.”

1997: Porsche România devine importator local VW și Audi

1998: Porsche România devine importator local Skoda

1999: Porsche România devine importator local Seat și se semnează primul contract de leasing prin Porsche Finance Group România

2002: inaugurarea Porsche București Nord

2004: inaugurarea sediului central, proiectat de arhitectul Constantin Ciurea

2005: inaugurarea Porsche București Vest 1 pentru mărcile Skoda și VW

2006: inaugurarea Porsche București Vest 2 pentru mărcile Seat și Audi

2007: record absolut de vânzări, 53.200 de unități

2008: extinderea sediului central cu o nouă clădire

2013: inaugurarea showroom-ului de lux Porsche Pipera

Peste 461.000 mașini vândute

Peste 8 miliarde de euro cifră de afaceri

125 angajați și alți 2.500 în rețea

1.300 milioane euro taxe

900 milioane euro vânzări piese de schimb

60.200 mașini vândute prin Welt Auto

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.