Pregătirea profesională… continuă

Primul aspect care trebuie menționat, atunci când discutăm despre pregătirea profesională, este că acest proces este unul continuu.

„Pregătirea continuă chiar ar trebui să fie continuă. Există teama că șoferii vor pleca de la firmă și, atunci, pregătirea reprezintă o risipă. Însă aș merge pe ideea că putem avea șansa ca următorul angajat să fie un șofer mai bine pregătit și care a beneficiat de programe de training mai intense. Dacă toți am renunța la a pregăti conducătorii auto, nu știu încotro ne-am îndrepta. Trebuie cu toții să punem umărul pentru a ridica nivelul, pentru ca, până la urmă, să avem performanță”, a precizat Nicoleta Carmen Lupa, director regional IFPTR.

Munca șoferilor este una extrem de complexă și solicită numeroase cunoștințe și abilități.

Practic, astăzi, conducerea efectivă a vehiculului trece pe un plan secund și managerii ar trebui să se gândească la cursuri care să răspundă în mod real problemelor întâmpinate de șoferi. Printre programele de pregătire cele mai recomandate se numără: cursuri de comunicare (ar elimina sau măcar diminua o mare parte din stresul ce apare în dialogul cu dispecerii și clienții), cursuri de planificare a cursei (ar fi o ușurare pentru orice conducător auto să fie învățat cum să planifice cursa, să aleagă traseul, să urmărească posibilele parcări pentru efectuarea perioadelor de pauză, unde să alimenteze…), cursuri pentru pregătirea vehiculului înainte de plecare, cursuri pentru pregătirea documentelor…

„Trainingurile nu sunt doar necesare, ci ar trebui să fie nelipsite. Trăim în secolul vitezei. Cât să mai așteptăm să învețe din parcări? Haideți să îi instruim cu toții, la propriile firme, pentru că doar obținerea permisului categoriile C, D, E este insuficientă din punct de vedere al cunoștințelor de care are nevoie un șofer profesionist pentru a-și face meseria bine”, a explicat Nicoleta Carmen Lupa.

Accent pe comunicare

Rezultatele apar atunci când cursurile de pregătire sunt bine țintite, iar un program continuu de training poate ajuta și la conturarea unui plan de carieră în interiorul companiei.

„FAN Courier are propria școală auto, unde am reușit să le oferim oamenilor fără un loc de muncă posibilitatea de a obține permisul de conducere și de a lucra, mai departe, alături de noi, în postura de curier sau de șofer. Din manipulanți, am reușit să formăm curieri, iar din curieri am reușit să facem șoferi profesioniști. Facem evaluări anuale, în scris, pentru fiecare om în parte. Astfel, aflăm care sunt punctele la care trebuie să mai lucrăm. Realizăm traininguri la angajare și, apoi, avem traininguri anuale și trimestriale. Dacă nu investim în oameni, nu putem obține calitate”, a explicat Andrei Gheorghe, director transporturi FAN Courier.

„Mi-aș dori să putem ține alături de noi oamenii buni, însă sunt mai mulți factori externi la mijloc, pe care nu întotdeauna îi putem controla. Salariile din străinătate sunt foarte atractive pentru ei, motiv pentru care, dacă obțin un post extern, pleacă. Pandemia ne-a ajutat, pentru că, astfel, ne-am completat echipa, dar, o dată cu relaxarea, oamenii încep să se reîntoarcă în străinătate.” (Andrei Gheorghe)

Totuși, este greu să aplici un plan bine conturat de pregătire, atunci când te confrunți cu o migrațiune masivă a șoferilor.

„Principala problemă este legată de migrația șoferilor. Astfel, am decis să avem un training la angajare și, apoi, update-uri în funcție de necesități. Fiind specializați pe zona automotive, credem că cele mai necesare traininguri sunt legate de arimare și repartizarea corectă a mărfurilor, pentru o încărcare corectă pe axe. Aici, întâmpinăm mari probleme cu șoferii și primim multe amenzi. Este foarte greu, la o flotă de 300 de camioane, să verifici fiecare încărcare”, a arătat Dan Niculescu, director comercial-transport Dianthus.

Caracter și seriozitate… înainte de pregătire

Discuțiile despre pregătirea profesională riscă să nu aibă rezultatele scontate, fără o bază morală consistentă. Iar la acest capitol…

„Începând cu anul trecut, am realizat că avem nevoie de traininguri de dezvoltare personală și de comunicare, în primul rând. Și mă refer de la colegii de birou și până la executanți, conducători auto și mecanici. Astăzi, ne recrutăm șoferii după principii foarte simple – să aibă doi ochi, două mâini, două picioare, permis și atestat și le dai drumul în cursă, pentru că altfel te duci în cap. Însă, dacă urmărim grupurile șoferilor create on-line, constatăm că ei se pregătesc între ei profesional în metode tot mai laborioase de furt.

Dacă nu reușim să le stârnim un set de credințe angajaților, de conștientizare a importanței lucrului bine făcut și corect, îmi este greu să cred că putem să înaintăm, pe partea de profesionalizare.

Am putea face demersuri către organele statului pentru reducerea perioadei de școlarizare la 19-20 de ani, pentru a da ocazia tinerilor să devină șoferi profesioniști și nu să fie obligați să își aleagă o altă profesie. Din această cauză, riscăm să pierdem mulți oameni potențiali serioși și să rămânem cu persoane lipsite de caracter și seriozitate. De asemenea, ar trebui reduse taxele și impozitele aferente salariului șoferilor, pentru a face această meserie mai atractivă”, a completat Melente Horoba, director general Transmixt Bistrița.

Reprezentanta IFPTR a atras atenția și asupra faptului că, în primul rând, managerii trebuie să fie atenți la propria pregătire profesională, care trebuie să fie foarte bună, pe toate domeniile.

„Apoi, aș recomanda pregătirea unor mentori și traineri care, la rândul lor, să poată comunica mai bine cu șoferii. Bineînțeles, toate acestea trebuie însoțite de evaluări ale conducătorilor auto și este surprinzător cât de mult se schimbă după astfel de evaluări. Cel puțin, aceasta este experiența evaluărilor pe care IFPTR le-a realizat la firmele de transport. Practic, instructorul IFPTR merge cu șoferul în cursă și, apoi, are loc evaluarea și o discuție cu persoana respectivă, iar rezultatele ulterioare sunt remarcabile. Dacă aș deține o firmă de transport, mi-aș supune toți șoferii la astfel de evaluări. În urma acestora, știm exact unde trebuie ajutat respectivul conducător auto, pentru a deveni mai bun și pentru a vrea să devină mai bun”, a explicat Nicoleta Carmen Lupa, director regional IFPTR.

„La un moment dat, șoferii nu mai sunt dispuși să asculte sfaturile venite din interiorul firmei, în schimb sunt mult mai deschiși față de un specialist venit din exterior. De aici, apar și rezultatele remarcabile obținute de instructorii IFPTR. Șoferul se simte liber și poate comunica mai bine, însă nu imediat. Este nevoie să treacă mai multe ore până să se ajungă la acest punct.” (Nicoleta Carmen Lupa)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.