PREMIERĂ: Camioane interconectate

Convoiul de camioane
Mercedes-Benz rulând
autonom grație sistemului
Highway Pilot Connect

Daimler a organizat, la finalul lunii martie, Shaping Future Transportation, eveniment în cadrul căruia a fost testat în premieră mondială sistemul Highway Pilot Connect.

Cu o istorie puternică în spate, de peste 30 de ani în materie de cercetare în domeniul de condus autonom, Daimler a demonstrat că acest timp de așteptare a meritat.

Demonstrație de putere

Premiera mondială a reprezentat-o faptul că trei camioane Mercedes-Benz Actros ce rulau pe un drum public, autostrada 52 din zona orașului Düsseldorf, s-au conectat wireless între ele și au rulat în regim de convoi.

Acestea au circulat în regim autonom, liderul plutonului fiind primul camion, fiind „conduse” de către sistemul Highway Pilot Connect al acestuia, la care camioanele s-au conectat în prealabil. La volanul fiecărui camion s-a aflat câte un șofer care a supervizat comportamentul în trafic al vehiculelor testate, dar într-o poziție relaxantă, cu mâinile împreunate la ceafă.

În cadrul premierei, organizatorii au simulat și situații mai delicate, precum frânarea de urgență, schimbarea benzii de rulare sau interpunerea între camioanele conectate a unui alt vehicul, sistemele de evitare a coliziunilor cu care au fost echipate camioanele acționând prompt și în deplină siguranță la fiecare solicitare.

Highway Pilot Connect

La baza acestui sistem stă conectivitatea wi-fi între camioane. Pentru ca un camion să îl „vadă” pe celălalt este necesar ca ele să fie echipate cu Highway Pilot iar distanța ce le desparte să nu depășească 50 m. Cel care se află în față, primul camion, trebuie să activeze opțiunea Highway Pilot Connect, prin care devine liderul convoiului, iar cei din spate, în acel moment, pot activa această conexiune și să treacă, astfel, într-un regim autonom de rulare.

Chiar dacă acest sistem nu înseamnă autonomie completă, șoferului fiindu-i solicitat să preia „frâiele” în anumite situații, este un mare pas înainte în materie de siguranță rutieră. În linii generale, acest sistem se ajută de radare, senzori și camere, pentru a menține o distanță de siguranță de 15 m între camioane și o viteză constantă. Datorită distanței reduse, frecarea cu aerul este mai mică, rezultând economii de combustibil, mai mici sau mai mari, în funcție de poziția ocupată în pluton, dar și emisii reduse de noxe.

Ca medie, consumul per convoi poate să scadă cu până la 7%, liderul având o economie de 2%, al doilea camion 11% iar cel de-al treilea 9%. Mulțumită tehnologiei disponibile, toți ce fac parte din convoi sunt informați cu privire la trafic, beneficiind de un display pe care este redată imaginea video captată de primul camion.

Bineînțeles că totul trebuie făcut în cadru legal și respectând toate normele de siguranță, astfel că folosirea Highway Pilot Connect pe drumurile publice este permisă, momentan, doar în statul Baden-Württemberg din Gemania, unde acesta poate fi folosit pe autostrada A81, ce leagă lacul Costance de Würzburg, excluzând zona Stuttgart.

Investiții în conectivitate

Conectivitatea și-a făcut loc în strategia de dezvoltare Daimler încă de acum trei ani, iar acum acest lucru a luat și formă prin înființarea unei divizii noi, Digital Solutions & Services, ce va deservi totalul de activități de conectivitate ale vehiculelor comerciale grele Mercedes-Benz.

La nivel mondial, sunt mai mult de 365.000 de camioane, autobuze și utilitare ușoare echipate cu sisteme de telematică FleetBoard și Detroit Connect (în SUA), iar, până în 2020, se vor investi aproximativ 500 milioane de euro pentru implementarea conectivității și a vehiculelor autonome în piață.

Tranziția către camioane autonome a început!

Chiar dacă Mercedes-Benz Future Truck 2025 este, pentru un moment, doar un concept, tehnologia a început să fie folosită în producția de serie. Primul pas, echiparea modelului Actros cu Highway Pilot, s-a dovedit a fi un succes.

Odată cu această mișcare reprezentată de Highway Pilot Connect, ne apropiem și mai mult de transportul „de mâine”. Încă mai există o serie de bariere care stau în calea „liberalizării” convoaielor de camioane conectate în toată Europa.

Acestea nu sunt de natură tehnică, demonstrându-se că tehnologic este posibil deja, ci mai degrabă sunt cauzate de diferențele legislative dintre statele membre ale UE. Dar numai mâine nu-i poimâine…

Camioanele interconectate au trecut granițele

Un număr de șase convoaie de camioane interconectate au călătorit inter-țări. La numai două săptămâni de la premiera mondială a lui Daimler, de la Düsseldorf, etapa finală a programului European Truck Platooning Challenge 2016 a captat atenția internațională. Acest program a fost organizat de Olanda, reprezentând un punct important pe agenda țării ce deține președinția Uniunii Europene.

Participanții la acest program, membri ai ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile), au fost DAF Trucks, Daimler Trucks, Iveco, MAN Truck & Bus, Scania și Grupul Volvo. Fiecare a avut un „convoi” de camioane conectate pe drumurile Europei, cu destinația portul Rotterdam, unde au ajuns cu succes și în siguranță, fiind așteptate de Melanie Schultz van Haegen, ministrul Infrastructurii și Mediului din Olanda, mare susținătoare a proiectului.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

Düsseldorf, Germania

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.