Transportul rutier de mărfuri reprezintă coloana vertebrală a economiei românești, asigurând peste 70% din volumul total al schimburilor comerciale interne și internaționale. Activitatea cărăușilor depinde, însă, în mod esențial, de relația contractuală cu casele de expediții, care intermediază legătura dintre beneficiar și executantul efectiv al transportului.
Un act normativ care să creeze cadrul pentru o relație corectă între transportatori și expeditori este, în acest context, extrem de important.
Practici periculoase
Propunerea legislativă pe care o susțin își propune să protejeze transportatorii, în multe cazuri tratați abuziv. În practică, s-a constatat că apar întârzieri repetate și nejustificate la plata prestațiilor de transport (uneori depășind 90-120 de zile), la care se adaugă refuzuri arbitrare de plată, motivate prin dispute comerciale cu beneficiarul final. Sunt probleme care nu privesc transportatorul. Iar lipsa unor garanții reale privind solvabilitatea expeditorului, conduce la „țepe” financiare, care afectează direct cărăușul. În plus, multe case de expediții folosesc „transportatori-fantomă”, fără licență sau cu vehicule ori ansambluri de vehicule operate ilegal.
Aceste practici au generat un val de insolvențe și falimente în rândul firmelor de transport, în special al celor mici și mijlocii, care nu dispun de rezerve financiare suficiente pentru a susține întârzieri majore la încasări. În plus, aceste abuzuri au un efect de domino în economie, afectând plata salariilor șoferilor, contribuțiile fiscale și stabilitatea lanțurilor logistice.
Legislația actuală (OG 27/2011) reglementează activitatea caselor de expediții, însă nu conține prevederi eficiente care să protejeze transportatorul împotriva acestor abuzuri.
Lipsa unor termene legale de plată și a unor sancțiuni disuasive a creat un dezechilibru contractual, în defavoarea transportatorului.
Garanții reale și plăți la cel mult 30 de zile
Propunerea legislativă pe care am în vedere să o înaintez în Camera Deputaților urmărește mai multe aspecte, pentru a genera siguranță pe piață. Primul presupune introducerea garanției financiare obligatorii pentru casele de expediții, astfel încât să existe un fond din care să fie acoperite eventualele creanțe neplătite ale transportatorilor. La care se adaugă stabilirea unui termen maxim de 30 de zile pentru plata prestațiilor de transport, în acord cu bunele practici europene și Directiva UE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacțiile comerciale. Susțin instituirea unor sancțiuni ferme (amendă, suspendarea sau chiar retragerea licenței de expeditor) pentru neplată, întârziere sau abuz contractual. Principiul conform căruia transportatorul trebuie plătit pentru serviciul efectiv prestat trebuie clarificat, independent de relația contractuală dintre expeditor și clientul final. În plus, actul normativ ar trebui să creeze obligația expresă de a lucra doar cu transportatori licențiați.
Influență în piață
Impactul socio-economic al acestei măsuri este major:
- creșterea siguranței financiare a transportatorilor rutieri și reducerea insolvențelor
- asigurarea stabilității locurilor de muncă pentru zeci de mii de șoferi
- creșterea transparenței și disciplinei pe piața transporturilor
- reducerea practicilor comerciale abuzive și stimularea concurenței loiale
- creșterea colectării de taxe și impozite, prin menținerea viabilității firmelor de transport.
În concluzie, adoptarea acestei modificări legislative este necesară pentru a echilibra raporturile dintre casele de expediții și transportatori, pentru a combate practicile abuzive și pentru a proteja un sector economic strategic.
Augustin HAGIU
deputat
augustin.hagiu@cdep.ro
