„Șoferul trebuie să fie șofer, nu manipulator de mărfuri. Instituim prin lege respectul față de munca acelora care țin România în mișcare”, a declarat Augustin Hagiu. Deputatul PSD Brașov a depus în Parlament un proiect de lege care interzice obligarea șoferilor să încarce sau să descarce marfa.

Deputatul PSD Brașov Augustin Hagiu a depus în Parlament un proiect de lege care interzice obligarea conducătorilor auto din transportul rutier de mărfuri să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate. Inițiativa își propune, potrivit autorului, să pună capăt unei practici abuzive care afectează, de ani buni, mii de șoferi din România.
Respect pentru o meserie grea și indispensabilă
Conform expunerii de motive, numeroși conducători auto sunt constrânși, direct sau indirect, să participe la descărcarea mărfurilor, deși această activitate nu face parte din fișa postului lor. Practica duce la suprasolicitare fizică, la încălcarea timpilor de odihnă și, implicit, la riscuri crescute pentru siguranța rutieră.
„Această lege este despre respectul față de o meserie grea, despre demnitate profesională și despre siguranța tuturor participanților la trafic. Când un șofer este pus să descarce marfa după sute de kilometri, este epuizat și nu mai are timpul necesar de odihnă. Asta nu e doar o nedreptate socială, ci și un pericol real în trafic”, a adăugat Augustin Hagiu.
Claritate și echitate în relația dintre transportatori și beneficiari
Proiectul de lege prevede clar că obligația de a încărca sau descărca marfa revine beneficiarului transportului, furnizorului sau intermediarilor, nu conducătorului auto.
Excepție fac doar situațiile specializate, cazuri în care natura activității impune participarea șoferului.
Orice clauză contractuală care contravine acestor prevederi va fi nulă de drept, iar cei care încalcă legea vor putea fi sancționați cu amenzi între 10.000 și 30.000 de lei, aplicate de Inspecția Muncii.
„Vreau să punem capăt abuzurilor. Nu mai putem accepta ca șoferii profesioniști să fie transformați în muncitori necalificați, fără protecție, fără respect și fără siguranță. Această lege aduce ordine, echitate și respect într-un domeniu esențial pentru economia României”, a subliniat deputatul PSD Brașov.
Alinierea României la bunele practici europene
Inițiativa legislativă se aliniază modelelor existente în alte state europene. Spania și Portugalia au deja legi similare, care interzic șoferilor de vehicule de peste 7,5 tone să încarce sau să descarce marfa. De asemenea, în Germania, legislația comercială stabilește clar că expeditorul este, de regulă, responsabil de încărcare și descărcare.
„România trebuie să își respecte șoferii, la fel cum o fac alte state din Uniunea Europeană. Nu este vorba de privilegii, ci de dreptate și normalitate. Acești oameni muncesc din greu, departe de familie, în condiții grele, și merită protecție și respect”, a transmis Hagiu.
O lege a respectului pentru cei care țin economia în mișcare
Proiectul de lege are un impact social pozitiv:
- întărește protecția muncii și sănătății șoferilor
- reduce riscul de accidente de muncă
- clarifică responsabilitățile între transportatori și beneficiari
- contribuie la creșterea siguranței rutiere.
„Aceasta este legea respectului față de munca acelora care țin România în mișcare. Șoferii nu cer favoruri, ci doar să li se recunoască dreptul de a-și face meseria – o meserie grea, dar esențială pentru economie. E timpul să le oferim condițiile și demnitatea pe care le merită”, a conchis deputatul Augustin Hagiu.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro














