RCA de lux

Poliţele RCA se vor scumpi cu până la 30% în acest an, potrivit preşedintelui ASSAI, Cristian Muntean, dar şi a unor brokeri de asigurare, deşi preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, dă asigurări că majorarea nu va depăşi 3-5%.

Anul trecut, tarifele RCA au cunoscut creşteri aberante, de 600% după primele 6 luni, în cazul unui autocar cu 52 de locuri, potrivit Confederaţiei Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR).

Astfel, deţinătorul autocarului a plătit în prima jumătate a anului 2.303 lei, apoi 13.676 de lei pe celelalte 6 luni (vezi facsimil). Vicepreşedintele ASF, Coca Constantinescu, nu recunoaşte însă decât majorări de până la 50% – în cazul Astra -, iar preşedintele Mişu Negriţoiu este şi mai radical: „Preţul poliţelor a crescut cu numai 3%“.

Liderul Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) probează însă, cu poliţe, situaţia reală: „S-au majorat diferenţiat, cu 250% pentru şoferii cu vârste până în 35 ani, cu 35% în cazul celor între 35 şi 55 de ani şi între 200 şi 600% în rândul transportatorilor, în funcţie de societatea de asigurări şi de tipul de mijloc de transport, numărul de locuri al autovehiculului etc.“

Prima jumătate a anului 2014: 2.303 lei RCA autocar

Anul acesta a intrat în vigoare noua normă privind RCA, în ciuda cererii argumentate de retragere a acesteia, din partea reprezentanţilor ASSAI – membră COTAR -, care a şi organizat două mitinguri în 2 decembrie, în faţa sediului ASF şi al Parlamentului, împotriva „comportamentului protecţionist faţă de companiile de asigurări în detrimentul asiguraţilor“.

O săptămână mai târziu, după negocieri, liderul COTAR, Vasile Ştefănescu, a anunţat că le-a dat termen până în 31 ianuarie 2015 reprezentanţilor ASF „să ia măsurile concrete de corectare a erorilor grave; în caz contrar, vom declanşa un nou protest general al tuturor transportatorilor membri ai confederaţiei, la care presupunem că vor adera toate patronatele din transport, precum şi cetăţenii plătitori ai acestor taxe.“

Totodată, ASSAI şi COTAR au transmis Consiliului Concurenţei o plângere referitoare la faptul că noua normă RCA împiedică libera concurenţă în domeniul reparaţiilor auto. „Am depus documentaţia completă, inclusiv prevederile legale din tratatele europene, care specifică faptul că nu poţi plafona preţuri ale serviciilor sau mărfurilor în mod direct sau indirect într-o piaţă concurenţială, aşa cum se întâmplă în realitate în domeniul reparațiilor auto, efect al normei RCA recent adoptate de către ASF, la solicitarea firmelor de asigurări“, ne-a declarat Cristian Muntean.

A doua jumătate a anului 2014, același autocar, RCA = 13.676 lei

Cei mai afectaţi vor fi în continuare şoferii tineri, consideraţi cu grad ridicat de pericol în trafic.

„Nu consider că tinerii trebuie persecutaţi din cauza vârstei. Să nu uităm, totuşi, că tinerii au reflexele mult mai bune decât o persoană vârstnică ce plăteşte un cost al RCA mai mic cu 70% pentru acelaşi autovehicul“, a explicat preşedintele ASSAI.

„Foarte grav este şi un alt aspect: scade gradul de protecţie a păgubitului RCA, deoarece noua normă reduce cu minim 35% suma acordată drept despăgubire. Asistăm la un paradox tipic românesc: preţurile cresc vertiginos iar serviciile de despăgubire o iau cu aceeaşi viteză la vale. Păgubiţii RCA să se aştepte la plăţi ale despăgubirilor diminuate cu minim 35% – 50% în cazul daunelor totale“, ne-a precizat Cristian Muntean.

Şeful ASF: Vom analiza de ce tinerii plătesc aşa de mult

Protestul în stradă al ASSAI a avut un prim efect: audierea în 10 decembrie a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, la Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.„M-am angajat să facem un plan de analiză, cu toate societăţile de asigurări, a situaţiei RCA pentru tinerii asiguraţi, să vedem de ce sunt aşa de mari poliţele, să solicităm recalcularea, reanalizarea lor.

Până în februarie voi veni cu un raport să informez comisia şi, în acelaşi timp, să vedem şi rezultatele din piaţă“, a spus şeful ASF. El a adăugat că vrea să trateze problema tinerilor ca fiind una specială: „Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiale.

În trimestrul I, când încep să ne notifice cu preţul, o să ne uităm eventual la o standardizare sau la o modulare la nivelul societăţilor de asigurări a acestor preţuri. Dacă este nevoie să mai modificăm ceva, noi modificăm.“

Negriţoiu a anunţat că ASF lucrează şi la introducerea unui „RCA continuu“, astfel încât la achiziţia unei noi poliţe proprietarul maşinii să prezinte şi vechiul RCA, pentru a putea beneficia de un bonus. Până atunci însă, chiar şi sub ameninţarea unui protest general din partea transportatorilor, noua normă RCA îşi produce efectele.

Dar există tensiuni foarte mari şi la nivelul conducerii ASF, potrivit unor surse din interior. Unul dintre primii trei oameni de la vârf au solicitat retragerea noii norme RCA, pe motiv că ASF îşi depăşeşte atribuţiile intervenind în defavoarea asiguraţilor, obligând prin lege societăţile de asigurări să obţină profit, în baza unui produs de asigurare obligatoriu şi cu caracter social. În nicio altă ţară din UE organismul de supraveghere al asigurărilor nu intervine în politica de preţ a pieţei supravegheate.

Acest aspect este îmbucurător şi dovedeşte că problema RCA preocupă şi intern, chiar dacă Mişu Negriţoiu a declarat iniţial, întrebat dacă scumpirea va mări riscul ca tot mai multe persoane să circule fără RCA: „Şi da, şi nu.

În primul rând, RCA nu o să crească aşa, cosmic, la toate cifrele care se dau. Estimez că va fi între 3 şi 5%, aşa cum preţul poliţelor a crescut cu 3% în primele 9 luni din 2014. Consumatorii să se aştepte, eventual, la nişte ajustări periferice, dar nu este un preţ pentru toată lumea, sunt diferenţiate, şi atunci unii consumatori or să aibă reducere, alţii or să aibă ceva ajustări, dar, per medie, cum ne uităm la inflaţie, cam cu atât o să crească şi RCA.“

COTAR: De ce creşte RCA

COTAR a făcut o analiză pentru a identifica motivele creșterii RCA şi a constatat că:

  1. Datele oficiale publicate de ASF confirmă o diferență importantă între sumele încasate de societățile de asigurări și cele achitate ca despăgubire, iar modul netransparent de cheltuire a lor ridică suspiciunea că nu este făcută corect.
  2. UNSAR a invocat pretextul fals al „vânzării a 30.000 de polițe RCA pentru a acoperi prejudiciul unei despăgubiri majore“, dar trebuie reamintit că societățile de asigurări funcționează pe principiul reasigurării, ceea ce presupune că despăgubirile acordate sunt suportate în solidar de către un reasigurător. Faptul că o societate de asigurări pretinde că plătește întregul prejudiciu este o dezinformare, folosită pentru a justifica majorarea constantă a prețului poliței RCA.

În România există peste 5,9 milioane de autovehicule înmatriculate, iar accidentele soldate cu despăgubiri importante reprezintă doar 4-5 cazuri/an, ceea ce reprezintă sub 0,0001% din totalul poliţelor RCA vândute.

  1. Care este prețul corect al RCA, atât timp cât pe acest segment funcționează 11 societăți de asigurări iar costurile diferă cu 400% între ele?
  2. Noua normă RCA are un fond toxic, deoarece oferă ca instrument de despăgubire indicatori variabili și îndoielnici ai valorii de piață a autovehiculelor la mâna a doua, din următoarele motive: ofertele de vânzare între produse similare diferă cu peste 30%; peste 70% dintre autovehicule au kilometrajul falsificat; nu există un istoric al daunelor (mașini avariate grav de mai multe ori sunt repuse în circulație fără o verificare tehnică riguroasă), iar prețul de revânzare poate fi semnificativ alterat; prețul diferă în funcție de puterea de cumpărare a zonei de raportare şi de nevoia de bani a vânzătorului etc. Asigurătorul poate deveni „judecător“ al valorii de despăgubire ce va fi acordată şi al cărei cuantum este mai mic cu 30% – 50% față de actualul sistem de calcul matematic prin aplicarea coeficienților de uzură.
  3. Actuala legislație favorizează exclusiv societățile de asigurări. Polița RCA este emisă pentru minim 6 luni, indiferent de nevoile reale de asigurare ale proprietarului autovehiculului.
  4. Legea 400/2014 privind constituirea și funcționarea experților și evaluatorilor tehnici din România (C.E.E.T.A.R.) este o necesitate urgentă în actualul context de plată a despăgubirilor.

FORT: Trebuie schimbată aplicarea sistemului bonus-malus

La rândul său, Federaţia Operatorilor Romani de Transport (FORT) a cerut Parlamentului şi ASF schimbarea modului de aplicare a sistemului bonus-malus pentru poliţele RCA şi raportarea exclusivă a daunalităţii la conducătorul auto, astfel:

– malus-bonus să nu fie aplicat la nivelul proprietarului vehiculului, ci conducătorului auto;

– istoricul incidentelor (malus) sau bonus-ul în cazul în care nu există evenimente trebuie înregistrate în CEDAM, exclusiv după datele de identificare ale şoferului, chiar şi în cazul persoanelor juridice cu mai multe autovehicule în proprietate – cum sunt transportatorii;

– dacă acelaşi autovehicul deţinut de o persoană fizică este condus de mai mulţi şoferi, aceştia trebuie să se regăsească pe poliţa RCA, iar în cazul unui eveniment rutier, malus-ul să se înregistreze pe numele celui care conducea autovehiculul în momentul producerii evenimentului;

– trebuie anulată posibilitatea ca un proprietar de autovehicul ce nu deţine permis de conducere să apară pe o poliţă de asigurare.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.