Recompensa libertății

Libertatea include posibilitatea de a alege și de a asuma tot ceea ce decurge din această alegere. Dar anticipăm întotdeauna consecințele? Legislația penală sancționează orice acțiune care afectează integritatea funcționarului public și asigură cadrul necesar desfășurării activității specifice în limitele etice acceptate de societate.

Astfel, în art. 12 litera b), din Legea 78/2000 privind prevenirea, combaterea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, este incriminată atitudinea funcționarului public de a furniza date și informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii unui avantaj pentru sine sau pentru altul. Astfel, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Având în vedere rezultatul urmărit, respectiv obținerea unui folos, fie de către funcționar, fie de către o altă persoană, infracțiunea respectivă este asimilată infracțiunilor de corupție. Datele care nu sunt destinate publicității reprezintă acea categorie de informații care nu poate fi pusă la dispoziția cetățenilor, deoarece divulgarea lor ar îngreuna sau ar prejudicia desfășurarea în condiții optime a activității instituției.

Exemplu concret

Exemplificăm această prevedere din practica judiciară. Astfel, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, precum și pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 alin. 1 din legea 46/2008 și de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. 1 din legea 46/2008.

Inculpatul L.D., agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, în timpul unor discuții, a furnizat unei persoane fizice, ce se ocupa cu transportul de material lemnos, date privind planificarea în serviciu a lucrătorilor de poliție din cadrul subunității din care făcea parte și inculpatul, precum și zonele de acțiune a acestora, în scopul de a transporta material lemnos în „condiții de siguranță”. Prin comunicarea datelor solicitate, agentul de poliție a încălcat prevederile art. 12 litera b) din Legea 78/2000.

Transportatorii ar trebui să știe că autovehiculele cu care se realizează transportul de material lemnos, în condiții ilegale, se confiscă conform prevederilor legale.

Reamintim că faptele de corupție în care sunt implicați funcționari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pot fi semnalate, prin apel gratuit, la Call Center-ul anticorupție 0800.806.806.

Iar libertatea… „Libertatea nu este permisiunea de a face ceea ce-ți place, ci este puterea de a face ce trebuie” (Os Guinness). Iar a face ceea ce trebuie implică puterea de a alege corect.

Comisar-șef de poliție Viorela Bucur

Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Prevenire

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.