Renault Trucks Optifleet: Un instrument complex

Renault Trucks oferă operatorilor vehiculelor sale un instrument telematic de natură să vină în sprijinul transportatorilor în fiecare etapă a activității lor de zi cu zi. Parte integrantă a programului Optifuel Solutions, Optifleet poate fi, în același timp, un sistem de management al flotei, cât și unul de management al transporturilor.

Sistemul telematic Optifleet oferă patru module diferite de verificare și niveluri de utilizare, care pot fi activate în orice combinație necesară clientului.

Modulul „Map” presupune geolocalizarea camionului pe hartă, precum și geofencing. „Check” este cel mai detaliat și cel mai matematic dintre toate cele patru, fiind vorba efectiv de numere, performanță și parametri de utilizare a vehiculului. „Drive” se ocupă cu informații despre timpii de conducere și odihnă ai șoferilor, oferind inclusiv posibilitatea descărcării de la distanță a datelor din tahograf și a celor stocate pe carduri. Modulul „Link”, oferă posibilitatea comunicării între calculatorul de la bază și vehicul; se pot trimite mesaje, puncte de încărcare sau chiar întregi trasee, de la punctul de încărcare la cel de descărcare.

Acces de oriunde

Optifleet se accesează prin intermediul unui portal web, în browserul de internet, ceea ce înseamnă că accesul este facil și de pe smartphone sau tabletă, fără să fie nevoie de aplicații sau software special. Accesul se realizează pe bază de user și parolă, fiind disponibile trei tipuri de conturi: cel de utilizator (rapoarte și poziționare), cel de administrare (poate împărți flota la dispeceri-utilizatori, poate crea conturi noi de utilizatori din cadrul firmei, poate aloca vehicule și șoferi utilizatorilor, dar nu are acces la rapoarte) și „client tracking account”, care se dă la cerere și prin care clientul firmei de transport poate să vadă unde e marfa, când ajunge etc.

Toate autovehiculele Renault Trucks Euro 6 din gamele Distanţe lungi, Construcţii grele şi Construcţii DTI 11 & DTI 13 sunt preechipate cu Optifleet ca dotare de serie. Modulele Map, Check, Drive sunt pregătite pentru utilizare fără alte costuri de echipare.

Tariful pentru utilizarea Optifleet este de 15 euro plus TVA lunar, per modul, per vehicul, cost fix, indiferent de traficul de date sau de cantitatea de informații din cadrul rapoartelor generate. Datele se stochează ca informații generale pe serverele Optifleet până la un an de zile sau în unele cazuri chiar și mai mult. Partea de trasee efectuate și reprezentarea grafică se păstrează numai trei luni, din cauza cantității mult prea mari de informații.

Optifleet Check

– Monitorizarea de la distanţă a datelor tehnice ale fiecărui vehicul şi ale fiecărui şofer: consumul de carburant, consumul în zona verde, procentul de timp la ralanti, numărul de acţionări ale pedalei de frână etc.

– Alertă cu privire la variaţiile importante ale nivelului de combustibil din rezervor.

– Editarea bilanţului de mediu (dioxid de carbon, NOx etc).

Optifleet Link

– Comunicarea prin e-mail cu şoferii.

– Consultarea timpilor de activitate şi a jurnalului autovehiculului din cabină.

Optifleet Drive

– Monitorizarea în timp real a timpului de conducere şi de odihnă, conform reglementărilor (reglementarea europeană 561/2006).

– Programarea şi descărcarea la distanţă a datelor din memoria tahografului şi a cardului şoferului.

Optifleet Map

– Localizarea autovehiculelor în timp real: viteza autovehiculului, locul, direcţia, numele conducătorului auto şi starea cardului acestuia.

– Analizarea istoricului de parcurs al autovehiculelor.

– Optimizarea traseelor pentru evitarea kilometrilor suplimentari.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.