Renault Trucks și MKR Adventure: Aptitudini și adrenalină

Către sfârșitul lunii septembrie, Renault Trucks, împreună cu partenerul său, MKR Technologies, alături de care participă la raliul Dakar, a organizat, în poligonul militar de la Zahorie-Senica (Slovacia), un eveniment inedit, plin de aventură. În cadrul acestuia, clienții și jurnaliștii de specialitate din Europa au avut ocazia să se întreacă la volanul modelelor K și T, dar și să trăiască pe viu emoțiile unei curse de rally raid.

Iar experiențele trăite la evenimentul de la Zahorie au fost cu adevărat de excepție. Practic, competițiile, atât cea destinată clienților, cât și cea dedicată jurnaliștilor, au inclus trei probe: un concurs de îndemânare, cronometrat, pe teren accidentat, pe un Renault Trucks din gama K, o cursă la volanul unui buggy prin nisipurile poligonului militar, și o competiție „go and stop”. În cadrul aceasteia din urmă, la volanul unui Renault Trucks T, fiecare competior a trebuit să accelereze pe o secțiune de drum în rampă, pentru a opri în fața a trei conuri, așezate pe carosabil, în triunghi, în așa fel încât să-l dărâme numai pe cel din mijloc.

Dar adevărata surpriză a evenimentului a constituit-o experimentarea condițiilor unei curse de rally raid, la bordul camioanelor competiționale ale echipei Mammoet Rallysport, cei doi piloți, Martin van den Brink și Pascal de Baar, fiind responsabili cu adrenalina, dar și cu siguranța participanților și demonstrându-și măiestria la volan pe denivelările și terenurile nisipoase de pe poligon.

Cei doi câștigători desemnați din rândul clienților, cei care au obținut cele mai bune rezultate cumulate pe cele trei probe, au avut ocazia de a participa, alături de MKR Technology și echipa Mammoet Rallysport, la raliul OiLibya, care s-a desfășurat în perioada 3-9 octombrie, în Maroc. Aceștia au avut oportunitatea de a vedea și simți pe viu condițiile de raliu, însoțind echipa pas cu pas și trebuind inclusiv să doarmă în bivuac, în deșert. Iar această experiență a fost cu atât mai interesantă și mai plină de bucurie, cu cât pilotul Martin van den Brink și-a adjudecat medalia de aur în cadrul competiției din Maroc!

De serie… și Special Dakar

Toți cei prezenți au rămas extrem de plăcut impresionați de performanțele camioanelor din noile game, care se disting prin forță, confort și manevrabilitate, pe orice fel de teren. Renault Trucks K s-a dovedit a fi extrem de manevrabil și foarte ușor de condus, chiar dacă traseul ales a fost foarte solicitant, cu rampe și pante abrupte, curbe foarte strânse, denivelări și terenuri nisipoase.

Garda la sol impresionantă și tracțiunea impecabilă fac practic imposibil să te împotmolești în nisip sau noroi, iar precizia direcției și razele mici de bracaj oferă o manevrabilitate optimă. La gradul înalt de confort la volan, precum și la eficiența în conducere și în negocierea pantelor și a virajelor, contribuie foarte mult și cutia de viteze robotizată Optidriver, schimbările de treaptă realizându-se lin și exact la momentul potrivit. La toate acestea se adaugă un pachet de motorizări puternice, DTI 11 (380-460 CP) sau DTI 13 (440-520 CP).

Nu în ultimul rând, cei prezenți au avut ocazia să afle, direct de la Mario Kress, conducătorul echipei tehnice MKR Technologies, cum anume se construiește un camion special pentru Dakar și care sunt cele mai importante diferențe față de un model de serie.

Astfel, printre cele mai importante elemente se înscrie un șasiu special dezvoltat, extrem de rigid, capabil să suporte forțe de până la 6 G. De asemenea, în timp ce motorizările camioanelor standard au un cuplu de 2.200 Nm, cuplul dezvoltat de către camioanele pentru Dakar este mai mult decât dublu: 4.800 Nm.

O altă diferență este că pe modelul K standard sunt instalate frâne cu tambur, în timp ce pentru Dakar Special a fost dezvoltat un sistem de frânare împreună cu Meritor, bazat pe frâne disc. De asemenea, un alt aspect important este protecția sistemului electronic de control al frânelor, pentru condițiile de temperatură, umiditate și șocurile înregistrate în timpul curselor.

Toate informațiile recoltate în timpul curselor de rally raid despre comportamentul vehiculelor și despre problemele apărute sunt înaintate către Renault Trucks, pentru ca producătorul să se poată folosi de această experiență pentru a-și îmbunătăți constant sistemele.

Dar nu numai atât. Săptămâna dedicată acestui eveniment a reprezentat în sine o importantă platformă de testare pentru camioanele de rally raid, echipa de tehnicieni folosindu-se de orice oportunitate pentru a încerca aceste vehicule în condiții cât mai apropiate de cele competiționale.

Raluca MIHĂILESCU

Zahorie – Senica, Slovacia

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.