Rețea de stații CNC

Mai curat, mai ieftin, mai sigur, CNG are toate atuurile pentru a deveni, în scurt timp, carburantul preferat pentru industria transporturilor.

Evenimentul organizat la finalul lunii aprilie de către dezvoltatorul proiectului CNG Romania, firma Denisson Energy, membră a Antares Group, împreună cu Asociația Producătorilor și Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat, a evidențiat rolul pe care acest carburant îl va juca pentru transporturile rutiere românești, iar apariția primei rețele publice de stații pentru alimentare cu gaz natural comprimat reprezintă o mare oportunitate.

În primul rând, utilizarea acestui carburant duce la reduceri importante de costuri, fără a necesita modificări notabile din punct de vedere al modului de exploatare a vehiculelor. O dată cu apariția rețelei publice de alimentare cu CNG, este de așteptat ca orice proiect de distribuție la nivel național, sau transport regulat de călători, să ia în calcul posibilitatea trecerii flotei de autovehicule pe CNG.

Producătorii de vehicule comerciale dispun de această tehnologie și o comercializează de mulți ani, în țările care dispun de infrastructură de alimentare cu CNG pentru autovehicule. Merită să amintim faptul că există tehnologia și pentru realizarea de transformări – vehicule cu motoare clasice (carburanți tradiționali) pot fi echipate cu kit-uri pentru a utiliza, în paralel, gazul natural comprimat (operațiune similară cu ceea ce s-a realizat în cazul GPL).

Mai mult decât atât, există, deja, în România distribuitori de stații de alimentare cu CNG pentru utilizare în interes propriu. Cu alte cuvinte, este momentul calculelor…

România intră pe harta CNG

Nici transportul internațional nu trebuie să neglijeze această posibilitate. România este una dintre ultimele țări europene care creează infrastructură în zona CNG pentru autovehicule.

Dumitru
Becșenescu,
Președinte & CEO,
Antares Group

Astfel, o dată ce principalele rute de transport din țara noastră vor fi acoperite de stații de alimentare CNG, riscul de a rămâne fără carburant în Europa este, practic, inexistent. În plus, nu trebuie neglijat faptul că clienții mari de transport sunt tot mai interesați în reducerea poluării pe tot lanțul lor de activitate, inclusiv transporturile.

Prima rețea de stații de alimentare cu CNG este realizată de către Denisson Energy, membră a grupului Antares, printr-un proiect european, și va cuprinde nouă stații: București, Timișoara, Arad, Constanța, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Pitești și Sibiu. La acestea, se adaugă Râmnicu Vâlcea, stație care funcționează deja.

Amintim, totodată, că primele proiecte privind utilizarea de vehicule comerciale alimentate cu CNG sunt, deja, în derulare. Este vorba despre autobuze destinate transportului public de persoane pe curse regulate, iar calculele arată foarte promițător. Sunt inclusiv manageri care privesc CNG ca fiind „salvarea” transportului național regulat de călători la nivel național.

Evenimentul organizat la București în aprilie a demonstrat că „astrele” sunt corect aliniate pentru ca acest carburant să fie acceptat pe scară largă – tehnologia există de mulți ani și oferă siguranță și fiabilitate ridicate, furnizorii de vehicule dezvoltă autovehicule cu motoare CNG în orice configurație (de la autoturisme, la camioane de mare tonaj și autobuze), sunt mai mulți investitori interesați în dezvoltarea unor stații de alimentare cu CNG (în plus față de rețeaua dezvoltată de către Denisson Energy) și, nu în ultimul rând, societatea în sine este tot mai preocupată de problemele de mediu.

Sunt grăitoare statisticile prezentate de către RAR. Chiar și fără o rețea de stații, în ultimele 14 luni de zile, numărul autovehiculelor alimentate cu CNG a crescut cu peste 400, în România (de la 950 în februarie 2016, la 1.390 în aprilie 2017).

Investiția în prima rețea de stații de alimentare cu CNG se ridică la 5.212.238 euro, contribuția Uniunii Europene fiind de 4.430.402 euro.

Stații CNG în Europa: Italia – 1.046 stații, Germania – 921 stații, Austria – 165 stații, Suedia – 154 stații, Cehia – 148 stații, Elveția – 136 stații… Nici Bulgaria nu lipsește de pe harta europeană a CNG, având 112 stații.

Gazul natural comprimat (CNG) este un carburant alternativ, fiind cel mai prietenos cu mediul dintre toți combustibilii fosili. Gazul natural provine din zăcămintele naturale din subsol și se obține prin extracție – nu este toxic, fiind utilizat la aragaz, pentru gătit, și la centralele termice de apartament. După comprimare la circa 1% din volumul său, gazul natural rămâne în stare gazoasă și presiunea la care se comercializează ca CNG este de 200 Bar.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.