ROADPOL a programat, pentru acest an, 12 operațiuni paneuropene de siguranță a traficului auto. Sunt acțiuni coordonate de aplicare a legii, menite să reducă numărul deceselor rutiere și rănirile grave.

Desfășurate în țările membre, operațiunile se vor concentra asupra preocupărilor-cheie privind siguranța rutieră, inclusiv pe respectarea vitezei legale, purtarea centurii de siguranță, conducerea fără distragerea atenției șoferului și siguranța vehiculelor comerciale.
„Grupul de lucru operațional (OPG) va supraveghea coordonarea acestor eforturi de aplicare a legii, colectând date și analizând tendințele pentru a sprijini strategia de îmbunătățire a siguranței rutiere prin aplicarea legii și sensibilizarea publicului”, potrivit ROADPOL.
Operațiuni pentru camioane și autobuze: 17-23 februarie, 5-11 mai și 17-23 noiembrie
Aceste acțiuni se vor concentra pe asigurarea conformității în rândul vehiculelor comerciale grele și al autobuzelor, vizând practicile nesigure, cum sunt supraîncărcarea vehiculelor, încălcarea reglementărilor privind orele de conducere și deficiențele tehnice.
„Centura de siguranță” („Seatbelt”): 10-16 martie
Polițiștii vor efectua controale, pentru a se asigura că șoferii și pasagerii poartă centura de siguranță și că sistemele de protecție pentru copii sunt utilizate în mod corespunzător. „Studiile au arătat că nepurtarea centurii de siguranță este o cauză majoră a deceselor în urma coliziunilor rutiere”, a precizat ROADPOL.
„Viteza” („Speed”): 7-13 aprilie și 4-10 august
Controlul vitezei va fi intensificat în timpul acestor săptămâni, pentru a combate depășirea vitezei legale, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere mortale, în Europa. „Un maraton al vitezei de 24 de ore va avea loc pe 9 aprilie, în timpul căruia se vor efectua controale intensificate ale vitezei, în toate țările participante”, a anunțat ROADPOL.
„Alcool și droguri”: 16-22 iunie și 15-21 decembrie
Cele două operațiuni vor viza depistarea șoferilor aflați, la volan, sub influența alcoolului și a drogurilor. „Scopul este de a reduce numărul semnificativ de accidente rutiere grave, cauzate de conducerea sub influența alcoolului. Între 20 și 21 iunie, se va desfășura un maraton de 24 de ore, în timpul căruia agenții de poliție vor efectua controale rutiere intensive, țintite pe consumatorii de alcool și droguri”, potrivit ROADPOL.
„Focus on the Road”: 6-12 octombrie
Distragerea atenției șoferilor a devenit o problemă din ce în ce mai mare, utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice în timpul condusului conducând la un număr tot mai mare de accidente. Această campanie se va concentra pe aplicarea legii împotriva distragerii atenției la volan și pe sensibilizarea cu privire la pericolele neatenției la volan.
„Vacanță în siguranță” – lunile iulie și august
Operațiunea se va derula pe parcursul lunilor iulie și august, în timpul perioadelor de vârf ale călătoriilor de vară, când ROADPOL va efectua inspecții axate pe siguranța vehiculelor, pe oboseala șoferilor, pe excesul de viteză și pe securitatea încărcăturii. Scopul acestor controale este ca polițiștii să se asigure că șoferii care se angajează în călătorii lungi fac acest lucru în condiții de siguranță și legalitate.
Anul acesta, pentru prima dată, ROADPOL introduce și o operațiune de control care vizează utilizarea în siguranță a tuturor mijloacelor de transport pe două roți. Operațiunea se va desfășura timp de doar trei zile, în luna mai. După o analiză a rezultatelor și a reacțiilor ofițerilor din teren, aceasta ar putea fi evaluată pentru o posibilă prelungire, în 2026.
adaptarea: Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro