Romani pe Podiumul European

Reprezentantul Romaniei in cadrul concursului international European Transport Company of The Year (ETCY), firma pitesteana International Lazar Company, a obtinut locul al treilea. O organizare bine pusa la punct a activitatii de transport, rezultate financiare bune, chiar si in timp de criza, dar si o mare capacitate de a raspunde cererilor venite din partea clientilor au fost motivele principale ale acestui succes.

 

Castigatorul titlului de Compania Europeana a Anului 2010 a fost firma din Marea Britanie Tradeteam, dezvoltata in urma unui joint venture intre DHL si Molson Coors, locul doi fiind ocupat de compania belgiana Van Dievel. Ceremonia de premiere a avut loc la Bruxelles, pe data de 11 februarie. Este cea de-a doua editie a acestui prestigios concurs european, ce are menirea de a gasi si promova cele mai bune practici, de a oferi exemple ce pot deveni surse de inspiratie pentru firmele de transport.

Juriul ETCY este alcatuit din redactori sefi ai unor reviste de specialitate de elita din 18 tari europene si experti in mai multe domenii. Romania este reprezentata de catre revista Ziua Cargo.

Cei mai buni dintre cei mai buni

Concurentii au avut de parcurs un drum dificil, avand ca scop departajarea celor mai buni dintre cei mai buni. Astfel, la sfarsitul anului trecut, s-au inscris in competitie 13 companii din tot atatea tari europene.

Fiecare a trebuit sa completeze un dosar compus din sase capitole principale: financiar si structura administrativa, CRM (gestionarea relatiei cu clientul), managementul flotei, IT, siguranta si pregatire profesionala si protectia mediului. Juriul a punctat separat fiecare capitol, nota finala a fiecarui candidat fiind suma notelor obtinute pentru fiecare capitol. Primele sase firme au fost nominalizate pentru a participa in finala.

Pe langa sesiunea de intrebari si raspunsuri, ce a avut loc chiar in ziua galei, in prealabil, finalistii au fost analizati financiar de experti de la PricewaterhouseCoopers si, de asemenea, a fost realizat un studiu privind satisfacerea clientilor de catre Analytiqa (firma britanica de consultanta).

Castigatorii…

A obtine locul al treilea la un asemenea concurs este o reusita notabila pentru orice transportator european, dar succesul International Lazar Company este cu atat mai mare, cu cat, la aceasta editie, este singura firma Est-europeana calificata in faza finala si prima companie din aceasta regiune a Europei care urca pe podium. International Lazar Company a demonstrat faptul ca si in tara noastra se poate face performanta in transporturi, ca pot fi implementate cele mai moderne tehnologii si practici existente la nivel european.

Raportul realizat de Analytiqa sintetizeaza, poate cel mai bine, calitatile firmei romanesti: „Planificare, transparenta si flexibilitate fata de nevoile clientilor, toate asigurate la un nivel foarte inalt“. Iar aceste lucruri sunt atinse, in primul rand, datorita profesionalismului angajatilor.

Astazi, International Lazar Company este una dintre cele mai cunoscute companii de transport din Romania, realizand transporturi internationale in Vestul Europei, dar si in tari precum Maroc, Iran, Turcia, Bulgaria, Rusia sau Ungaria. Locul intai la ETCY 2010 a fost castigat de catre Tradeteam, o firma din Marea Britanie specializata in logistica bauturilor. Juriul a fost impresionat de puterea financiara a acestei companii, de capacitatea de a raspunde si a anticipa nevoile de pe piata pe care activeaza, dar mai ales de capacitatea de a-si creste cota de piata intr-o perioada extrem de dificila.

In Marea Britanie, piata transportului de bauturi catre pub-uri este intr-o puternica scadere (aproximativ 7% pe an). Astazi, Tradeteam are peste 2.000 de angajati si aproximativ 600 de soferi si livreaza marfa saptamanal catre 37.000 de pub-uri. Flota companiei este alcatuita din 335 capete tractor, 194 camioane, 16 vanuri si 642 de remorci si semiremorci.

Van Dievel din Belgia a ocupat locul al doilea, fiind o companie ce s-a specializat in transportul de marfuri pe o raza de 500 km in jurul capitalei Bruxelles. Pentru a minimiza numarul de km parcursi fara incarcatura si timpii de asteptare la incarcare/descarcare, compania dispune de 75 de capete tractor si 150 de semiremorci. Selectarea atenta a clientilor si incheierea de contracte pe termen lung au ajutat firma sa treaca relativ usor peste momentele dificile din ultima perioada.

Amintim faptul ca, in acest an, cele sase companii calificate in finala au fost: International Lazar Company (Romania), Nuss Spedition (Germania), Nybro Transport (Suedia), Tradeteam (Marea Britanie), Van Dievel (Belgia) si Van Gansewinkel (Olanda). Editia 2009 a concursului a fost castigata de catre firma olandeza Van Maanen.

Juriul international a deliberat la Bruxelles: Tradeteam din Marea Britanie este Compania Europeana a Anului 2010

Daniela Midvichi, director comercial International Lazar Company:

„Suntem bucurosi si onorati de faptul ca am obtinut acest premiu, care este un semn ca si transportatorii romani se pot ridica la aceleasi standarde ca si cei din Europa de Vest. Pentru noi, participarea la acest concurs a fost o experienta interesanta, am luat contact cu un mediu profesionist, am concurat cu firme din tari puternice, precum Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Suedia si acest lucru face ca rezultatul sa fie unul cu atat mai important.“

 

International Lazar Company a primit premiul in fata a peste 1.200 de transportatori. Foto (de la dreapta spre stanga): Daniela Midvichi, director comercial, Bogdan Zevedei, coordonator vanzari, alaturi de Roxana Ilie, reprezentant UNTRR.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Bruxelles, Belgia

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.