ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT. GATA PENTRU NOI PARTENERI: Deschidem trenul și creștem frecvența!

În contextul în care obiectivele privind reducerea emisiilor încep să însemne mai mult decât simple bife într-o licitație, câștigând rapid în importanță (odată cu schimbarea legislației europene), trenul poate deschide (în contextul transportului intermodal) uși noi pentru expeditori și cărăuși axați pe rutier. Logistica implementării unei astfel de soluții noi este, însă, în multe cazuri, cel puțin descurajantă. Uneori apare, însă, o oportunitate care poate schimba lucrurile.

Rareș Retegan, managing partner Routier European Transport: „Facem transport intermodal de câțiva ani, pentru că am considerat că aceasta este direcția de viitor. Astăzi, soluția intermodală este, deja, prezentul.”

Compania Routier European Transport a anunțat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, creșterea capacității și a operațiunilor de transport intermodal din noul terminal de la Oradea, la cinci roundtrip-uri pe săptămână, și transformarea acestuia din tren închis, în tren public.

„Suntem deschiși pentru noi colaboratori și parteneri, inclusiv companii de transport care doresc să beneficieze de avantajele transportului intermodal. Aceasta reprezintă o oportunitate ideală pentru companiile care caută să își optimizeze lanțul de aprovizionare și să reducă costurile operaționale”, se arată în documentul citat, potrivit căruia creșterea frecvenței săptămânale contribuie la optimizarea timpilor de tranzit și la creșterea fiabilității livrărilor.

Un ritm intens de dezvoltare

Compania clujeană anunța, în luna mai a acestui an, lansarea (cu 7 luni mai devreme decât fusese planificat inițial) a primului tren din noul terminal de la Oradea, care are o suprafață de 14,5 ha și 2 linii de 700 m lungime, jucând un rol esențial în optimizarea lanțurilor de aprovizionare și în reducerea impactului asupra mediului, printr-o soluție de transport intermodal sustenabilă și eficientă.

„Suntem deschiși la colaborări cu alte companii interesate de posibilitatea de a opera în terminalul nostru. Aceasta face parte din strategia noastră de creștere și diversificare a serviciilor. Astfel, nu doar că va crește capacitatea terminalului Oradea, dar va contribui și la creșterea eficienței generale a rețelei de transport feroviar, prin conectarea mai eficientă a regiunilor Europei”, declara cu acea ocazie, Rareș Retegan, managing partner Routier European Transport, precizând că procesul de investiții va continua.

Pionieri pe segmentul de transport „verde”

De menționat că Routier European Transport oferă clienților, folosind soluții intermodale și logistice, un acces facil în întregul bazin Ruhr, Germania, în Benelux și Franța, conectând, astfel, România cu această regiune a continentului. Compania, având capital integral românesc, operează 3 hub-uri logistice în România și 3 în afara țării (în Olanda, Germania și Italia) și deține, în prezent, peste 150 de camioane, care dublează cea mai mare flotă de semiremorci de la nivel național (900 de trailere și containere). Același operator este unul dintre pionierii care au investit în camioane electrice. Este contextul în care Routier European Transport a fost prima firmă din România care face transport door-to-door 100% electric (rutier-feroviar).

Bogdan Vescan, intermodal manager Routier European Transport: „Gestionând propriul terminal în Oradea și fiind singurul client în terminalul pe care îl folosim în Olanda, putem garanta manipularea trenului pentru reîntoarcere imediată. Putem, astfel, să evităm lucrul de care fug toții clienții, și anume anulările neplanificate, cauzate de întârzierile acumulate pe traseu, sau de aglomerările din terminale.”

Iar viziunea companiei este de a construi o rețea logistică robustă, care să faciliteze mobilitatea mărfurilor între estul și vestul Europei, sprijinind, astfel, creșterea economică locală și integrarea europeană. Un context în care parteneriatul joacă un rol esențial!

Investiții care se întorc în oportunități

Ca urmare a investițiilor făcute în ultimele 2-3 luni, Routier European Transport poate garanta, în prezent, un serviciu cu adevărat eficient, pe segmentul de transport intermodal:
– KPI rulare trenuri din numărul total de trenuri planificate – 97,7% (1 anulare din 43 de trenuri planificate), în condițiile în care media din piață este de 65-70%.
– KPI sosire „on-time” – 93% (doar 3 trenuri au avut întârziere la sosire, iar cea mai mare întârziere a fost de 5 ore), în condițiile în care media din piață este de 70-75% sosire conform planificării.
– Grad de utilizare vagoane versus capacitate maximă disponibilă – 98,7 %, în condițiile în care media din piață este de 80-85%.

Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.