RPTCY 2017: Modele performante pentru afacerea de transport

Evenimentul Ziua Cargo, desfășurat la Poiana Brașov, la finalul lunii martie, a culminat cu premierea celor mai valoroase companii de transport pasageri din România, în cadrul competiției Romanian Passenger Transport Company of the Year 2017 (RPTCY 2017).

Aceasta a reprezentat o nouă oportunitate de a lua pulsul afacerii de transport călători, de a cunoaște evoluția pieței și modelele cele mai performante. Și sunt câteva aspecte general valabile pe care piața le-a îmbrățișat și le implementează, mai rapid sau mai lent, în funcție de specificul fiecărei companii în parte.

Utilizarea unor tehnici moderne de marketing pare să preocupe pe toată lumea. De altfel, apariția departamentelor de marketing în cadrul tot mai multor companii de transport este grăitoare, în acest sens. Ținta o reprezintă o informare cât mai bună a călătorilor și fidelizarea acestora. Tot mai multe companii apelează la campanii promoționale, răsplătirea fidelității (carduri, acordarea de bonusuri), tarife diferențiate în funcție de diferite aspecte (grupuri, orele mai puțin accesate, cumpărarea din timp a călătoriei) etc.

În acest context, chiar dacă piața este, în continuare, la început de drum, asigurarea unei prezențe notabile pe Internet este privită ca o necesitate – crearea unui website consistent, Facebook, campanii de promovare pe Internet…

Sistemele de ticketing au devenit, de asemenea, obligatorii pentru succesul afacerii. Astfel, se creează o imagine mai clară legată de performanțele fiecărei curse în parte și apare șansa optimizării gradului de încărcare a autovehiculelor. Soluțiile IT specializate pe transport pot oferi, la rândul lor, un suport semnificativ.

Mituri demolate

Sunt câteva „mituri” pe care realitățile din piață le desființează.

„Transportul internațional regulat moare sub presiunea companiilor aeriene low-cost.” – De ani de zile se vorbește despre acest lucru. Și totuși… Firmele de transport rutier internațional continuă să se dezvolte, chiar și cele care operează pe curse lungi și au concurență directă din partea avionului. Cum este posibil lucrul acesta? Fără a avea pretenția de a explica acest fenomen în mod exhaustiv, putem enumera câteva motive: sunt multe persoane care nu vor să zboare; logistica pe care o implică cursele aeriene (drumul la și de la aeroport, timpii de așteptare, limitarea bagajelor); confortul tot mai ridicat oferit de cursele cu autocarul…

Însă, probabil, cel mai important factor este legat de specializarea transportatorilor rutieri, cunoașterea la precizie a tipului de călători cărora li se adresează și calibrarea serviciului, astfel încât gradul de satisfacție a clienților este foarte ridicat. Prestațiile Comati PSG și Lilian Express, candidați la această ediție a RPTCY, sunt grăitoare. În plus, această specializare funcționează și în interiorul companiilor, care reușesc să optimizeze fiecare detaliu – costurile scad, iar numărul de kilometri parcurși atinge niveluri impresionante.

Un alt „mit” fals este acela că „transportul regulat național este sinonim cu servicii de calitate scăzută – mașini vechi, confort scăzut, dezinteres față de nevoile călătorilor și evaziune fiscală”. Fiecare industrie are segmente mai puțin performante și bineînțeles că nici transportul de călători nu face excepție, însă… Firmele de top din zona transportului național de călători infirmă cu putere această idee preconcepută. Deținerea licențelor de traseu nu a împiedicat procesul de modernizare pentru multe dintre firmele de pe piață. Investițiile importante în flotă, atenția la confortul călătorilor, posibilitatea rezervărilor on-line a biletelor și, chiar, utilizarea carburanților alternativi sunt direcții pe care transportatorii le au în vedere. De altfel, autovehiculele expuse cu ocazia evenimentului vorbesc despre transformările care au loc în piață (printre acestea s-a numărat un autobuz hibrid și un microbuz cu motorizare GNC).

O direcție în plină dezvoltare este transportul turistic, care, alături de transportul de convenție și cel regulat, diversifică plaja de activitate pentru operatorii de transport la nivel național și duce la o creștere a stabilității financiare.

Transportul de turiști străini în țările occidentale reprezintă o altă direcție care prinde contur. Practic, transportatorii români își pun autocarele la dispoziția unor agenții de turism internațional.

Alt „mit”: „Transportatorii români nu pot lucra împreună.” Dar iată că, în ultima vreme, au început să apară colaborări interesante, atât la nivel național, cât și internațional, iar potențialul de dezvoltare este impresionant.

Câștigătorii RPTCY 2017

La categoria „Transport internațional”, marele premiu a fost câștigat de compania Comati PSG, urmată, pe locul secund, de Lilian Express. La „Transport național”, pe prima poziție s-a situat Normandia Service, pe locul al doilea Balint Trans, iar pe locul al treilea Alis Grup. La „Transport urban”, compania anului a fost desemnată STP Alba Iulia. Premiul de stabilitate financiară i-a revenit companiei Balint Trans, cel pentru IT a fost adjudecat de STP Alba Iulia, iar cel de popularitate, de Comati PSG.

Locul I – Transport international – Comati PSG
Premiul I – Transport national – Normandia Service
Premiul II – Transport national – Balint Trans
Premiul III – Transport national – Alis Grup
Premiul I – Transport local – STP Alba
Premiul pentru popularitate – Comati PSG
Premiul pentru stabilitate financiară – Balint Trans
Premiul pentru IT – STP Alba

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.