Tânără, fermă și atentă la detalii, Andreea Oprean conduce una dintre cele mai stabile firme de transport din România. Compania Oprean din Sebeș este o afacere de familie care a crescut natural, fără compromisuri, dar cu multă muncă și rigoare.

La 32 de ani de la înființare, compania Oprean reprezintă un reper al transporturilor românești, un exemplu de echilibru între tradiție și modernitate, între valorile unei afaceri de familie și exigențele unei piețe europene în continuă schimbare.
Astăzi, la conducerea firmei se află Andreea-Ioana Oprean, fiica fondatorului, Ioan Oprean, și director general de peste trei ani, care a crescut literalmente în interiorul companiei. „Pentru noi, Oprean înseamnă oameni. Cei de la volan, cei din birouri, toți contează. Fără echipă, n-am fi ajuns aici”, spune ea.
O afacere crescută în familie
Oprean este un business de familie aflat la a doua generație. Cei trei frați Oprean conduc, fiecare, o parte a grupului: reprezentanțele Mercedes-Benz, compania mixtă de transport GV & Oprean, un joint-venture cu Grosse Vehne– specializată în automotive – și firma principală de transporturi. „Toate business-urile conduse de tatăl meu au rămas în familie. Dar tata ne-a predat nu doar afacerile, ci și principiile. Ne consultăm, ne ajutăm, iar businessurile noastre se susțin reciproc. E o formulă care funcționează și ne ține uniți”, subliniază Andreea Oprean.
Această interconectare a dus la o eficiență exemplară: flota Oprean este întreținută în service-urile proprii Mercedes-Benz, iar serviciile logistice și de transport sunt gândite integrat.
Flotă 100% Mercedes-Benz și o echipă stabilă
Compania operează, astăzi, 120 de camioane Mercedes-Benz de 40 de tone, printre care se numără dube frigorifice (unele echipate pentru confecții), prelate standard și mega, dar și tandemuri pentru transport de containere, cât și Sprinter-e pentru transport expres.
„Diversificarea ne-a salvat mereu. Dacă un sector scade, altul crește”, spune Andreea Oprean. Rezultatele sunt pe măsură: 19 milioane de euro cifră de afaceri și zero facturi neîncasate. Într-o industrie cu multe incertitudini, Oprean demonstrează că stabilitatea e posibilă, atunci când există disciplină și transparență.
„Prefer trei camioane la gard, decât cinci șoferi nepotriviți”
Cultura internă se bazează pe reguli clare și respect reciproc. 80% dintre șoferi lucrează în companie de peste zece ani, iar echipa TESA este neschimbată de cinci ani.
Compania acordă foarte multă atenție procesului de recrutare, iar instruirea șoferilor este o activitate permanentă. Lunar, instructorii Mercedes-Benz vin la Sebeș pentru sesiuni de condus economic. „Niciun șofer nu are notă sub 8. Majoritatea sunt peste 9. Este un proces constant de învățare”, explică directorul general al companiei Oprean.
Sistemul de bonusare este individual: fiecare șofer este evaluat față de propria performanță, nu comparat cu ceilalți. Vechimea, disciplina și stilul de condus se reflectă direct în salariu.
Tehnologie și control total
Oprean funcționează ca o mașinărie bine reglată. Fiecare camion este echipat cu Fleetboard și SafeFleet, două sisteme GPS utilizate complementar, iar toate activitățile sunt integrate într-o platformă NovaSoft, care centralizează datele economice, operaționale și tehnice.
„Verific zilnic rapoartele. Nu poți conduce o companie mare pe pilot automat. Controlul constant reprezintă cheia”, spune Andreea Oprean.
Alimentările, parcările și traseele sunt atent planificate. Cardurile de combustibil sunt monitorizate, iar orice abatere se verifică imediat. Această disciplină se traduce în eficiență, dar și în siguranță: flota nu are daune, iar performanța se menține constantă.

Relații de încredere cu clienții
95% din activitate se bazează pe contracte anuale cu clienți mari. Modelul de lucru este unul „open book”, în care costurile sunt prezentate transparent, iar tarifele se indexează în funcție de evoluția pieței. „Noi nu negociem la întâmplare. Le arătăm clienților toate datele, de la taxe de drum, la creșteri salariale. Dacă există încredere, amândoi câștigăm.”
Participarea constantă la târguri internaționale face parte din strategia comercială a companiei. „Poate pleci de acolo cu un singur contact, dar este unul bun. Calitatea relației contează mai mult decât volumul.”
Sustenabilitate cu picioarele pe pământ
Compania a testat camionul electric Actros e300 și are în plan achiziția versiunii e600, dar, pentru moment, rămâne realistă. „Nu poți alimenta idealismul, dacă nu-ți permiți costurile. Ne dorim un mediu curat, dar trebuie să păstrăm echilibrul economic.”
În prezent, Oprean folosește HVO100 (combustibil ecologic) doar pentru clienții care solicită explicit și acoperă diferența de cost. „E un business, nu o cauză romantică”, subliniază Andreea Oprean.
Creștere sănătoasă, nu expansiune agresivă
Planurile următorilor ani includ finalizarea unui depozit logistic de 5.000 mp și extinderea flotei la 150 de camioane. De asemenea, compania analizează redeschiderea filialei din Germania, închisă în pandemie.
„Vrem să creștem controlat, nu doar pe hârtie. Prefer o firmă solidă, cu oameni loiali, decât una uriașă și instabilă. Suntem și vom rămâne un business de familie.”
Dincolo de cifre și strategii, Andreea Oprean impresionează prin pasiunea autentică pentru transporturi. „Iubesc ceea ce fac. Nu există zi în care să nu vin cu drag la birou. Transportul e o lume dinamică, plină de adrenalină, și exact asta mă ține în priză. Am crescut în acest business și cred în puterea exemplului. Nu există «nu se poate». Dacă pui suflet și disciplină, nu există limite.”
Într-o piață agitată, compania Oprean din Sebeș rămâne o poveste despre stabilitate, echipă și rigoare.
Compania funcționează ca o echipă de Formula 1. Fiecare detaliu contează, fiecare om are un rol, iar viteza e dublată mereu de control.
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro








