Rusia se deschide către lume

Este mare, ambițioasă și are o piață de consum uriașă, dar companiile de peste tot din lume care fac afaceri în Rusia trebuie să aibă încrederea că produsele lor vor fi în siguranță de-a lungul supply-chain-ului.

Știindu-se foarte puține despre nivelul de securitate a mărfurilor, companiile rusești încep să deschidă canale de comunicații, nu numai pentru a-și împărtăși experiența în ceea ce privește criminalitatea în transporturi, ci și pentru a învăța din ceea ce se întâmplă pe alte piețe internaționale.

TAPA EMEA subliniază, prin intermediul Vigilant, că acest proces de deschidere este condus de către Asociația de Suport pentru Securitatea Mărfurilor din Rusia, care lucrează, în prezent, în strânsă colaborare cu TAPA.

Atunci când este vorba despre protecția produselor care se mișcă prin supply-chain-urile din Rusia, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă producătorii și furnizorii de servicii logistice este însăși dimensiunea acestei țări.

Rusia este cea mai mare țară din lume, acoperind o optime a suprafeței locuite a Pământului sau, ca să traducem în cifre, peste 17 milioane kmp. Are frontiere terestre cu 14 țări și este străbătută de 11 fusuri orare. Dar, în ciuda acestei extinderi vaste și a unei industrii logistice care deservește peste 145 milioane persoane, Rusia nu a raportat niciun incident privind marfa către Serviciul de Informații privind Incidentele (IIS) al TAPA EMEA în 2015 și numai șase incidente în primele trei luni ale acestui an, conform raportului IIS pe primul trimestru.

Informațiile circulă greu

Totuși, nimeni nu este atat de naiv încât să sugereze că Rusia nu are probleme cu criminalitatea în transporturi și logistică. Problema este, ca în multe alte țări de peste tot din lume, recoltarea informațiilor privind furturile din supply chain nu este ușoară. Dar acest lucru începe să se schimbe. Ca în cazul unui imens vapor de transport containere, schimbarea direcției este un proces lent și metodic, dar companiile din Rusia se concentrează acum mai mult pe asigurarea unui supply-chain mai flexibil decât înainte.

În trimestrul aprilie-iunie 2016, au fost raportate către IIS 36 noi incidente, în Rusia. Acest număr poate părea redus și numai un „instantaneu” din ceea ce se întâmplă, dar această informație reflectă unele dintre caracteristicile tipurilor de incidente care au loc în cea de-a șasea cea mai mare economie din lume, în termenii puterii de cumpărare.

Caracteristicile incidentelor din Rusia

Datele IIS pentru trimestrul al doilea al anului 2016 arată un nivel înalt de fraude și înșelătorii pentru furtul de marfă și de camioane în Rusia, informațiile oferite recent către acest serviciu arătând o tendință de creștere a acestor tipuri de incidente.

Exemple raportate:

– marfa este preluată, dar nu ajunge niciodată la destinație;

– șoferii folosesc pașapoarte sau alte tipuri de acte „pierdute”;

– expeditorii și șoferii nu pot fi contactați după colectarea încărcăturii;

– șoferii raportează defecțiuni ale vehiculelor și, deci, întârzieri, pentru ca, apoi, să nu mai dea niciun semn;

– presupuși „proprietari” ai mărfii contactează șoferii, pentru a schimba punctul de livrare;

– șoferii răspund apelurilor în primele câteva ore, pentru ca, apoi, să nu mai poată fi contactați;

– infractorii utilizează vehicule „clonate” pentru a prelua mărfurile.

Unele dintre cele mai recente incidente raportate au avut loc în așa-numitele locații securizate de parcare din St Petersburg, din regiunea Ryazan din Rusia Centrală, din regiunea orașului Cherkessk și din satul Domojirovo. Contactele locale din Rusia au sublinat, de asemenea, perioadele „de vârf” din timpul anului în care infractorii sunt cei mai activi, și anume, în special, din a doua jumătate a lunii septembrie, până la vacanța de Crăciun și Anul Nou și din februarie până la sfârșitul lunii mai.

În acest context și pentru a confirma deschiderea rușilor din ultima vreme, pe data de 6 octombrie, va avea loc, la Moscova, cea de-a treia Conferință Internațională de Afaceri, care are ca temă „Probleme și Perspective de Securitate a Mărfurilor în Transporturi”, eveniment sponsorizat de RKT Logistika și Asociația de Sprijin pentru Securitatea Mărfurilor din Rusia. La această conferință va participa și TAPA EMEA.

Ce se fură în Rusia

– Produse electronice de larg consum

– Tricotaje

– Plywood

– Zahăr

– Produse pentru animale de companie

– Mobilă

– Îngrășăminte

– Confecții

– Hârtie

– Conserve

– Cabluri

– Hrană uscată

Sursa: Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA, ediția din luna iulie

Traducerea și adaptarea:

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.