Vor dispărea multe firme de transport în perioada următoare! Poate vi se pare o afirmație pesimistă, prea dură, însă și eu, ca orice pesimist care se respectă, consider că este doar o abordare realistă.
Îmi povestea un patron de firmă mare de transport cât de bine se înțelege el cu șoferii, dar eu știu că fluctuația personalului, la acea firmă, depășește 40% pe an. Nu îl acuz de lipsă de sinceritate, ci, pur și simplu, cred că s-a obișnuit cu o realitate anormală. Credeți că îi plătește prost? Nici vorbă! Dar el, respectivul patron, așa crede. Și, când lucrurile devin aproape imposibil de gestionat, mai crește, puțin, diurna, sau găsește alte modalități prin care șoferii care își fac treaba să primească mai mulți bani.
De curând, am aflat că un alt patron, de firmă mică, de această dată, a renunțat. S-a angajat la o multinațională, pe un salariu mare. Poți să-l condamni? A scăpat de angajații incapabili și, poate, și hoți, cu care se certa zilnic.
Când, peste câțiva ani, vom trage linie și vom constata pierderile – dacă profeția „realistă” se va împlini –, vom încerca să oferim explicații cât mai plauzibile. Vom spune că era evident că așa se va întâmpla, pentru că nu mai existau șoferi, sau pentru că țările occidentale au închis accesul pentru transportatorii din Est, sau, poate, taxele și impozitele sunt prea mari, alături de o birocrație imposibilă. Mai pot căuta motive: infrastructura proastă, prețul carburantului, tarifele la polițele de asigurare, sau, pur și simplu, oamenii răi.
Eu vă propun însă un motiv inedit – performanța!
Știu, acum veți spune că am luat-o ușor „pe arătură”. Și adevărul este că nu v-aș putea contrazice. Cum ar putea performanța să fie principalul motiv pentru dispariția unei firme? Păi tocmai „performanța” este ceea ce căutăm fiecare dintre noi.
Să ne gândim la primii transportatori care au început să opereze intracomunitar… Reușeau să atingă, în premieră, 12.000 sau chiar 13.000 de km, parcurși de fiecare camion lunar, sau 16-18.000 km cu doi șoferi. Camioanele lor se amortizau în trei ani, sau chiar mai repede. În comparație cu ceilalți, care amortizau camioanele în peste șase ani, noua „specie” de transportatori părea că zboară. Flotele lor erau noi, iar șoferii, bine plătiți, erau mult mai disciplinați.
Astăzi… Veniturile șoferilor sunt mai mari, iar condițiile de muncă s-au îmbunătățit, însă ceva s-a schimbat – un macaz a fost tras și drumul a căpătat o altă direcție.
Parcă văd „șoferul standard” trezindu-se dimineața, singur în cabină. O scurtă pregătire, și pleacă la drum. Soarele luminează strada în fața lui, traficul pe autostradă este monoton, ochii i se micșorează și… O mașină îi taie fața – în ultimul moment, frânează și evită accidentul – realizează că fusese foarte aproape să adoarmă. Face o scurtă pauză în prima parcare, se spală pe față, bea o cafea și pleacă din nou la drum. În acea zi, trebuie să mai conducă 700 de kilometri.
Asta a fost în trecut. Astăzi… lucrurile se întâmplă exact la fel… bea cafeaua, pornește din nou la drum… însă, își pune o întrebare (foarte grea pentru el): „De ce fac asta?”
Nu știu câți kilometri va face în acea zi, dar, a doua zi, își va anunța demisia – simte că trebuie să încerce ceva nou.
Am putea, oare, să schimbăm, din nou, modelul? Ce-ar fi dacă ne-am propune să proiectăm afacerea de transport având la bază 8.000 de kilometri parcurși de un camion pe lună, sau chiar mai puțin? Gândiți-vă nu doar la șoferi, ci și la dispeceri și manageri. Ce liniște… Stresul s-ar diminua drastic, cel puțin pentru o vreme. Și, până la urmă, nici nu este vorba despre kilometri, ci de ritmul alert pe care ni-l impunem, de faptul că ne urmărim unii pe alții, doar pentru a pocni biciul sau activa zgarda ce curentează, atunci când cineva rămâne cu un pas în urmă. Și nu este vorba doar despre interiorul unei firme, ci și de relațiile cu clienții și furnizorii. Oare am înnebunit cu toții?
Mulți consideră, în continuare, că esența ține de câți bani câștigăm, însă, începe să conteze, tot mai mult, cum, când și cu cine cheltuim acei bani (dacă mai apucăm). Timpul personal este tot mai apreciat – ne dorim libertatea de a munci conform propriului program și în propria cadență (productivitate).
La ora actuală, este aproape imposibil pentru un transportator să găsească șoferi pentru angajare. Însă, dacă schimbă foaia și caută colaboratori (șoferi care au propriul camion), are mari șanse să onoreze comenzile de transport. De ce oare? În condițiile în care (dacă vei calcula toate costurile) acești tracționiști ajung cu greu să câștige cât un șofer angajat.
Oricum, este de așteptat ca și această „gură de oxigen” să se epuizeze repede.
Oare chiar ne dorim să fie bine…? Pentru cine?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
