Schimbări în mobilitatea urbană

În contextul în care multe țări urmăresc, în luna mai, relaxarea măsurilor de izolare impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 și reluarea, treptată și în condiții de siguranță, a activității, se pare că bicicleta se impune ca unul dintre cele mai sigure mijloace de transport urban, din punctul de vedere al distanțării sociale.

Multe metropole europene s-au decis să accelereze dezvoltarea infrastructurii destinate bicicliștilor și să stimuleze utilizarea lor la scară largă.

Franța – Paris

Regiunea Île-de-France, din care face parte Parisul, a anunțat că va investi 300 de milioane de euro în amenajarea a 650 de kilometri de piste de ciclism temporare și permanente, unele dintre acestea urmând să fie gata în cursul lunii mai. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că se gândește să așeze piste temporare deasupra celor mai aglomerate rute de metrou, la suprafață, ca alternativă, pentru dezaglomerarea acestor linii.

De asemenea, autoritățile pariziene au anunțat un plan în valoare de 20 de milioane de euro pentru încurajarea mersului pe bicicletă, care include alocarea a câte 50 de euro fiecărui posesor de bicicletă, pentru repararea acesteia într-unul dintre centrele agreate. O parte dintre aceste fonduri vor merge către amenajarea unor parcări de biciclete.

Italia – Milano

Autoritățile din Milano au anunțat, la rândul lor, un proiect ambițios pentru deplasarea în siguranță a locuitorilor. Alături de controlul intrărilor în stațiile de metrou, cu trasarea unor cercuri care indică distanța de siguranță între persoane, autoritățile urmăresc îmbunătățirea mobilității pe două roți. Sunt în plan aproximativ 35 de kilometri de noi piste pentru biciclete, primele dintre ele urmând să fie construite în mai-iunie. Una dintre posibilități este lărgirea trotuarelor. O a doua măsură este limitarea vitezei maxime pe anumite artere la 30 km/h și permiterea traficului de biciclete și motociclete pe carosabil, alături de mașini. În fine, a treia măsură este amenajarea de piste de biciclete sigure, pe anumite axe.

Marea Britanie

Mai ales în contextul în care capacitatea de transport public va scădea drastic, prin aplicarea regulilor de distanțare socială, Ministerul Transporturilor din Marea Britanie consideră că populația ar trebui să ia în considerare mersul pe bicicletă sau pe jos, în loc să-și folosească mașinile și să creeze blocaje în trafic. Ministrul Transporturilor a anunțat că vor fi disponibile 250 de milioane de lire sterline ca fonduri de urgență pentru călătorii, ca primă etapă dintr-o investiție totală de 2 miliarde de lire, care a fost anunțată în februarie.

De altfel, într-unele zone din Marea Britanie, pe perioada pandemiei, s-a înregistrat o creștere de 70% a numărului de bicicliști.

Astfel, se urmărește realocarea de spațiu rutier pentru biciclete, crearea unor piste protejate, lărgirea unor artere, condiții de siguranță în intersecții și crearea unor benzi rezervate exclusiv autobuzelor și bicicletelor. Nu în ultimul rând, se vor realiza teste cu trotinete și scutere electrice, urmând ca, în iunie, populația să aibă posibilitatea închirierii unor astfel de vehicule.

Germania

Și Germania a decis să își modernizeze infrastructura destinată bicicletelor. De exemplu, presa germană a anunțat că Landul Baden-Württemberg va aloca, anul acesta, 58 de milioane de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii destinate bicicliștilor, Iar Berlinul a creat, deja, piste temporare.

Așteptăm și la noi astfel de inițiative!

COVID-19 accelerează adoptarea tehnologiilor moderne

Compania de consiliere hi-tech ABI Research a constatat că autoritățile locale din marile orașe merg și mai departe, stabilindu-și strategii de flexibilitate urbană și transformare digitală. Acest lucru se reflectă în utilizarea unei game largi de tehnologii, într-un mod cu totul nou, în timpul situației de urgență curente.

Printre acestea se numără:

  • dronele – pentru comunicații, controlul respectării regulilor de distanțare socială, livrare de provizii medicale
  • noi tipuri de sisteme de supraveghere – senzori de verificare a temperaturii corporale de la distanță (Kogniz Health)
  • livrări autonome de mărfuri „last mile” (Beep, Navya, Nuro, Waymo, Postmates)
  • Digital Twins – vizibilitate holistică, transversală, în timp real, pentru resurse, bunuri și servicii (Siradel)
  • panouri de control în timp real și data sharing, care includ utilizarea datelor furnizate de telefoanele inteligente, pentru monitorizarea deplasărilor populației.

În același timp, orașele profită de beneficiile unui stil de viață digital prin adoptarea bruscă a serviciilor de e-guvernare, e-sănătate și consultații online, lucru și învățământ de la distanță și e-comerț. Estimările sunt că nivelul traficului post-COVID-19 va atinge doar 80-90% din valorile de dinainte de pandemie, modul de viață digital urmând să se mențină permanent. Astfel, este posibil ca efectele pozitive asupra mediului să fie pe termen lung.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.